La un pas de tragedie în Capitală. Un șofer a vrut să intre în mulțime. A fost prins abia în Călărași

Daniel Șuta   
în Hot News
15/09/2019, 15:03
La un pas de tragedie în Capitală. Un șofer a vrut să intre în mulțime. A fost prins abia în Călărași
Atacul șoferului de 42 de ani a fost surprins de camerele de supraveghere. Sursa foto: PRO TV

Un șofer a vrut să intre în mulțime în București, după ce a amenințat vânzătoarea de la o benzinărie. Individul recalcitrant a scăpat, dar nu pentru mult timp, căci ulterior a fost prins în Călărași. Bărbatul în vârstă de 42 de ani a alimentat la o benzinărie din Capitală, iar când a ajuns la casă a refuzat să plătească.

Tentativă de omor calificat: Un șofer a vrut să intre în mulțime, în Capitală

Acesta a amenințat casierița și apoi s-a urcat în mașină, pornit să comită o tragedie. Acesta a accelerat mașina spre un grup de oameni la o spălătorie auto, apoi a luat-o la goană. Cineva a sunat de urgență la 112 pentru a semnala ceea ce s-a întâmplat, iar polițiștii s-au pus în gardă și l-au prins pe autostradă, în județul Călărași.

Femeia se pare că a fost ținta șoferului, căci acesta a urmărit-o după ce a fugit de la benzinărie adăpostindu-se într-o spălătorie. Poliția Capitalei a confirmat apoi incidentul și a declarat că tânărul a fost reținut ulterior și dus în arest.

șofer atac bucurești
Un șofer a vrut să intre în mulțime în București. Sursa foto: MEDIAFAX

Bărbatul este acuzat de mai multe infracțiuni și propus spre arestare

„Bărbatul a urmărit-o, cu maşina, ar fi încercat să o lovească, după care ar fi accelerat şi s-a îndreptat spre un grup de persoane care stăteau la o masă, în faţa spălătoriei. Acestea au reuşit să se ferească, bărbatul lovind o masă şi rupând o conductă de alimentare cu gaze, după care a fugit”, a transmis Poliția Capitalei pentru MEDIAFAX.

Bărbatul este acum acuzat de mai multe infracțiuni printre care tentativă de omor calificat, tâlhărie și distrugere. Acestuia i-au fost recoltate probe pentru a se afla dacă a consumat droguri sau băuturi alcoolice. Procurorii au propus magistraților să fie arestat preventiv, iar judecătorii se vor pronunța în cel mai scurt timp posibil.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles