ADVERTISEMENT
Fotbal international

La un pas de tragedie! Un gard de protecție a cedat în timpul meciului Montpellier – Nimes. Video

Autor: Alin Miu | 30.09.2018 | 19:44
La un pas de tragedie! Un gard de protecție a cedat în timpul meciului Montpellier - Nimes. Video
Un gard de protecție a cedat în timpul meciului Montpellier - Nimes

Partida Montpellier – Nimes, contând pentru etapa a opta din Ligue 1, a fost întreruptă timp de șapte minute, după ce un gard de protecție din dreptul peluzei unde se aflau fanii gazdelor a cedat.

ADVERTISEMENT

Suporterii lui Montpellier s-au bucurat în exces după deschiderea de scor din minutul 28 reușită de Oyongo și au venit peste gardul de protecție aflat în fața lor, acesta desprinzându-se, iar mai mulți fani căzând pe gazon, împinși fiind de cei aflați în spatele lor.

Aproape de o tragedie la Montpellier – Nimes

Forțele de ordine au remediat rapid situația și niciun suporter nu a fost rănit grav. Montpellier a mai înscris o dată până la pauză prin Delort, din penalty, în minutul 45+9, iar fanii gazdelor au avut grijă să se bucure mai reținut de această dată.

ADVERTISEMENT

 


Montpellier – Nimes reprezintă un derby în Franța, iar înaintea partidei mașinile suporterilor echipei oaspete au fost atacate cu pietre de rivali, fiind nevoie de intervenția forțelor de ordine.

Fanii Sevillei n-au fost la fel de norocoși

Un incident aproape identic s-a petrecut sâmbătă la partida Eibar – Sevilla, din La Liga. Gardul de protecție unde se aflau fanii andaluzi s-a rupt, iar mulți dintre ei au căzut unii peste alții. Trei au fost răniți grav și unul a fost scos cu targa de pe teren, fiind ulterior transportat de urgență la spital.

ADVERTISEMENT
Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!