La Viitorul e ca la corporaţie: nu faci “target-ul” de cifre în meci, poţi să iei amendă sau să nu mai joci etapa următoare! Dezvăluiri inedite

EXCLUSIV FANATIK
Alex Bradescu    Valeriu Tache   
în Viitorul
20/01/2020, 00:06
La Viitorul e ca la corporaţie: nu faci “target-ul” de cifre în meci, poţi să iei amendă sau să nu mai joci etapa următoare! Dezvăluiri inedite EXCLUSIV FANATIK
Gheorghe Hagi îşi conduce echipa după un sistem ciudat pentru antrenorii din Casa Pariurilor Liga 1: le impune acestora un barem de cifre pe care trebuie să le realizeze în meciuri!

Gheorghe Hagi e recunoscut drept un tip sever în relaţia cu jucătorii săi şi un patron care nu e extrem de laudativ în declaraţii la adresa lor. Însă acum FANATIK vă dezvăluie şi felul în care relaţionează cu aceştia în ceea ce priveşte profesia de fotbalist în sine şi ce aşteptări are de la ei.

Hagi îşi conduce, în acest moment, echipa ca pe o corporaţie: cine nu face un procentaj dintr-un target de cifre  în timpul meciului, nu mai joacă etapa următoare, sau poate chiar să ia amendă!

La Viitorul e ca la corporaţie: nu faci cifrele, rişti amenda sau nu mai intri etapa următoare! Regula de bază a lui Hagi

Practic, Hagi se bazează extrem de mult pe monitorizarea pe care firmele specializate (gen InStat) o fac în timpul unei partide. Hagi le impune fotbaliştilor săi să aibă un “target”, adică un procentaj de reuşită general şi unul pe specificul postului!

După meciuri, “Regele” merge la fiecare jucător în parte pentru a discuta cu el despre “îndeplinirea target-ului (n.r. ţintă în limba engleză)”. Se iau statisticile, se analizează, iar apoi se stabileşte ce e de făcut cu fotbalistul respectiv.

În caz că jucătorul e mult sub standardele impuse de conducerea tehnică, exista, în trecut, şi posibilitatea unei amenzi! Însă, cel mai probabil, acesta riscă să-şi piardă postul în echipă etapa următoare.

Gheorghe Hagi spune că nu mai e adeptul amenzilor în acest moment. “Am zis că nu mai fac asta, că nu mai are rost. Pot să îi pedepsesc şi altfel”, a explicat “Regele”.

“Am formula mea de succes prin care lucrez cu jucătorii. Eu nu folosesc computerul. Scriu cu creionul pe hârtie. Când fac analiza aşa, memorez foarte bine. Scriu după fiecare meci. Ca antrenor valoros, trebuie să ştii să citeşti meciul, să vezi greşelile şi ce să corectezi”, e afirmaţia lui Gheorghe Hagi.

Cu mine e greu, sunt foarte exigent. Cui nu-i place să se antreneze, nu rămâne mult cu mine. Ne despărţim! Nu-mi place să mă cert. Aşa judec lucrurile mereu, şi acasă la fel…cu nevastă-mea, dacă nu vrea să stea cu mine…la revedere!”, a explicat, plastic, “Regele”.

Viitorul este în acest moment pe poziţia a şasea în clasament, ultima care duce în play-off. Constănţenii sunt la două puncte în faţa celor de la FC Botoşani, singura formaţie care ar putea să le “fure” participarea în play-off.

  • 2 ore şi jumătate a durat cea mai lungă şedinţă ţinută de Gheorghe Hagi cu jucătorii săi după un meci din campionat. S-a întâmplat la Chiajna, după o înfrângere. Gică Popescu l-a aşteptat o oră şi jumătate cu maşina, iar apoi a plecat!
  •  10 milioane de euro este suma pe care Gheorghe Hagi a investit-o în Academia de la Ovidiu

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles