Lăcătuş cheamă fanii pe Arena Naţională: „Hai să îi încurajăm să vină pe stadion”

Eduard Popa   
in Fotbal intern
11/04/2018, 21:23
STEAUA - RAPID
Lăcătuş cheamă fanii pe Arena Naţională: „Hai să îi încurajăm să vină pe stadion”

“Nu ştiu câte bilete s-au vândut. Chiar nu am detalii vizavi de numărul biletelor vândute. E destul de greu să batem recordul de asistenţă la un meci de Liga 4-a. Hai să încurajăm pasionaţii de fotbal să vină la stadion pentru a intra şi noi în Cartea Recordurilor! Dar refuz să mă hazardez în ceea ce priveşte numărul biletelor vândute până acum”, a spus Marius Lăcătuş la un post tv.

Recordul este deţinut de un meci din liga a patra scoţiană, dintre Glasgow Rangers şi East Stirling. Audienţa la acea partidă a fost de 49.118 suporteri. Până la această oră au fost cumpărate sau rezervate aproape 36.000 de bilete pentru meciul dintre CSA Steaua şi Academia Rapid. Detalii aici

Marius Lăcătuş: „Nu cred că FCSB va rămâne fără suporteri”

Cu toate acestea, Marius Lăcătuş se arată echilibrat şi susţine că o parte din stelişti vor fi în continuare de partea FCSB: “Eu cred că vor fi mai mulţi stelişti în tribune. Avem posibilitatea, odată cu acest meci, să atragem o masă a suporterilor care sunt indecişi. Dacă vom reuşi acest lucru, numărul lor la meciurile următoare va creşte în mod cert. Nu cred că FCSB va rămâne fără suporteri, lumea vrea să vadă meciuri de Liga 1, din cupele europene, din play-off. În cazul în care vom ajunge şi noi în Liga 1, vom vedea cu adevărat de partea cui se înclină balanţa.”