Sport

Ladislau Boloni s-a înțeles cu Răzvan Burleanu. Care e durata contractului noului selecționer. Exclusiv

Ladislau Boloni i-a luat fața lui Adrian Mutu și este marele favorit pentru a prelua echipa națională! El s-a înțeles cu președintele Răzvan Burleanu asupra duratei contractului
06.01.2022 | 20:35
Ladislau Boloni sa inteles cu Razvan Burleanu Care e durata contractului noului selectioner Exclusiv
ADVERTISEMENT
06-01-2022
18:37

Ladislau Boloni s-a înțeles cu Răzvan Burleanu pentru un contract pe doi ani

Ladislau Boloni a sosit joi seara în România pentru a negocia cu Răzvan Burleanu, președintele FRF, preluarea conducerii tehnice a echipei naționale a României.

Așa cum FANATIK v-a informat în exclusivitate încă din 3 ianuarie, Boloni a devenit principalul favorit să-l înlocuiască pe Mirel Rădoi, el luându-le fața lui Adi Mutu și Edi Iordănescu.

Din informațiile obținute în exclusivitate de FANATIK, Ladislau Boloni și Răzvan Burleanu s-au înțeles pentru un contract cu o durată de 2  ani, cu obiectiv calificarea la Campionatul European din 2024. Înțelegerea ar urma să se încheie la finalul preliminariilor, dar se va prelungi automat și pentru durata turneului final în cazul în care naționala României va obține calificarea.

Debutul noului selecționer pe banca „tricolorilor” ar urma să aibă loc în martie, când sunt programate două partide amicale cu Israel și, probabil, Grecia.

Echipa națională a intrat în 2022 fără selecționer, după despărțirea de Mirel Rădoi. Au fost negocieri ratate cu Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, iar lista variantelor de lucru scade pentru oficialii de la FRF.

Ladislau Boloni, mare favorit să preia postul de selecționer la naționala României. 60 la sută șanse să fie succesorul lui Mirel Rădoi

Aceștia revin la muncă după vacanță și speră să rezolve cât mai repede problema noului selecționer. Răzvan Burleanu pare tentat să aleagă varianta Ladislau Boloni, deși Adrian Mutu rămâne și el în cărți.

ADVERTISEMENT

În acest moment, calculele sunt destul de clare la Casa Fotbalului. Ladislau Boloni a devenit favorit, așa cum anunța și FANATIK încă din 24 noiembrie. Acesta are șanse 60 la sută să fie numit selecționer. În vreme ce Adrian Mutu este în scădere, cu doar 30 la sută șanse rămase. În fine, Edi Iordănescu este și el încă în calcule. Chiar dacă în acest moment este clar outsider, doar 10 la sută șanse. Mai degrabă ar urma să ajungă în Grecia, unde FANATIK a anunțat că este dorit de Atromitos.

Victor Pițurcă, un alt nume care a fost propus la Casa Fotbalului, nu a fost o variantă luată prea mult în serios. Nu s-au purtat negocieri cu “Piți” și nici nu este nimic în plan în acest sens.

ADVERTISEMENT

Ladislau Boloni a mai pregătit naționala României între iulie 2000 și iunie 2001. Răzvan Burleanu îl consideră varianta lipsită de risc

Răzvan Burleanu și-a schimbat opțiunile, după ce la un moment dat era gata să meargă all in pe varianta Adrian Mutu, așa cum anunța FANATIK. Doar că soluția nu a fost agreată de fani, iar președintele FRF a făcut pasul în spate. Ar fi o variantă riscantă, mai ales după eșecul mandatului lui Mirel Rădoi, care a adus ratarea barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial.

“Sigur că da, mai sunt lucruri de discutat. Aștept încă ceva. Am vorbit și cu domnul Stoichiță. Am fost în contact, o discuție foarte bogată în idei, să spun așa, și pe urmă, zilele următoare vom intra în contact”, a fost declarația oferită de Ladislau Boloni pentru ProTV.

ADVERTISEMENT

Ladislau Boloni a mai fost selecționerul României timp de un an, între 1 iulie 2000 și 30 iunie 2001. În acel interval, selecționata României a disputat un total de 10 partide.

Ladislau Boloni are cinci trofee în cariera de antrenor. Trei le-a luat cu Sporting Lisabona, iar celelalte două cu Standard Liege

Au fost șase victorii, trei înfrângeri și o remiză pentru naționala României în scurtul mandat al lui Ladislau Boloni. Ultimul meci avea să fie o victorie cu Lituania, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2002.

ADVERTISEMENT

Două dintre cele trei înfrângeri suferita de naționala României sub comanda lui Ladislau Boloni au fost în fața Italiei, tot în grupa din preliminariile pentru World Cup 2002. Un alt eșec a venit într-un amical cu Algeria.

Singurul egal a fost chiar la meciul de debut, un amical împotriva Poloniei. Victoriile au venit cu Lituania, de două ori, plus cu Ungaria,  Georgia, Ucraina și o revanșă cu Algeria. Ultimele două, partide amicale.

Ladislau Boloni a antrenat ultima dată în Grecia, pe Panathinaikos, între octombrie 2020 și mai 2021. De-a lungul carierei a câștigat cinci trofee în Portugalia și Belgia. Campionatul, Cupa Portugaliei și Supercupa cu Sporting Lisabona, plus campionatul și Supercupa cu Standard Liege.

 

ADVERTISEMENT