Ladislau Boloni vine să-l vadă pe Florinel Coman la meciul FCSB – Sepsi, de duminică, 17 martie. Tehnicianul din Ligue 1 a declarat că își dorește să vină să-l urmărească pe internaționalul român, despre care s-a interesat și în trecut.
“Nu l-am văzut pe Florinel Coman jucând, dar acum e posibil să-l văd la FCSB, sau cum ați spus FCBS, împotriva lui Sepsi. Aș vrea să merg duminică la meci, să văd ce curse am către România, din Luxembourg.
Vreau să ajung la meci, am asta în plan și abia atunci aș putea să vă spun mai multe despre Florinel Coman. Nu l-am văzut pe viu, de pe un stadion. Așa, la televizor este cu totul altceva. Eu îmi doresc să ajung la meci”, a declarat tehnicianul lui Metz, Ladislau Boloni, pentru Prima Sport.
Antrenorul român și-a spus părerea și despre situația Simonei Halep, după scăparea acesteia de suspendare. Boloni a făcut o paralelă cu fotbalul, referindu-se la cât timp trebuie să treacă pentru ca sportiva să își intre în formă.
“M-am bucurat când am aflat vestea. Dar să vă spun ceva și voi face o paralelă cu fotbalul. Pentru ca un fotbalist să își revină după o accidentare, îi trebuie cam același timp să revină la forma de top, cât a stat pe tușă.
Așa mă gândesc că se va întâmpla și cu Simona Halep. Ea cât a stat departe de teren, 9 luni, un an, 18 luni? Cam despre asta este vorba”, a declarat fostul selecționer al României.
Întrebat de situația lui Radu Drăgușin, Boloni a avut nevoie de câteva secunde de gândire pentru ca apoi să își spună părerea. Tehnicianul este de părere că Drăgușin este încă necopt și are nevoie de ritm, de jocuri, pentru a se impune în Premier League.
Boloni consideră că fundașul lui Tottenham trebuie să pună osul serios în duelurile pentru minge și să nu fugă de contact. Antrenorul l-a dat exemplu în acest sens pe Dan Petrescu, fostul jucător al celor de la Chelsea.
“Un tânăr așa își demonstrează valoarea. Când rezistă la dueluri fizice, la nivelul competiției. Să joci în Anglia este foarte dificil. Noi am vândut jucători în Franța, în Anglia, iar acum nu le merge bine. Doar valorile foarte mari pot intra direct să joace. Dacă a ajuns acolo, are valoare, doar că el trebuie să demonstreze această valoare în condiții mai exigente. Deocamdată își face ucenicia.
Răbdare nu cred că trebuie să aibă. Trebuie să rupă tot acolo, unde ajung doar cei mai buni. Întrebați-l pe Dan Petrescu. El a plecat din Italia de la o echipa mediocră și a jucat în Anglia meci de meci. Părerea mea este că un tânăr devine fotbalist când are două sezoane legate la o echipă. Nu să joci 4 meciuri, apoi 20 de meciuri, câte 10 minute. Aceștia nu sunt neapărat vedete”, a declarat Boloni.