Sport

Primele măsuri după insultele rasiste de la El Clasico. Trei persoane arestate pentru comportamentul de la Real Madrid – Barcelona 0-4. Update

În cadrul meciului Real Madrid - Barcelona 0-4, mai mulți jucători ai oaspeților au fost victimele rasismului fanilor, iar Vinicius a condamnat aceste gesturi.
23.11.2024 | 15:48
Primele masuri dupa insultele rasiste de la El Clasico Trei persoane arestate pentru comportamentul de la Real Madrid  Barcelona 04 Update
Lamine Yamal a fost victima rasismului în Real Madrid - Barcelona 0-4. Sursă foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

LaLiga va denunța insultele rasise la adresa jucătorului Lamine Yamal Poliției Naționale. Tânărul de 17 ani a fost numit în fel și chip după ce a marcat al treilea gol al partidei și s-a bucurat în fața fanilor lui Real Madrid. LaLiga nu a trecut cu vederea acest aspect.

UPDATE: Arestări după insultele rasiste de la El Clasico

Trei suporteri ai echipei Real Madrid au fost arestați pentru insulte rasiste la adresa jucătorilor Barcelonei, Lamine Yamal și Alejandro Balde, în timpul El Clasico din 26 octombrie, câștigar de catalani cu 4-0.

ADVERTISEMENT

Conform publicației Sport, poliția spaniolă a anunțat că a reținut trei persoane în acest caz, doi adulți de 44 și 41 de ani, și un minor. Toți trei sunt cetățeni spanioli și au fost eliberați după ce au compărut în fața judecătorului.

Aceste trei persoane au fost filmate de alți spectatori cu ajutorul telefoanelor mobile și, de asemenea, de operatorul de televiziune care deține drepturile de difuzare, ceea ce a permis localizarea și identificarea lor.

ADVERTISEMENT

UPDATE: Vinicius a condamnat insultele rasiste la adresa jucătorilor de la FC Barcelona

Victimă a insultelor rasiste pe mai multe stadioane din Spania, atacantul lui Real Madrid, Vinicius, a condamnat gesturile suporterilor de pe Santiago Bernabeu, la adresa unor jucători de la FC Barcelona.

ADVERTISEMENT

”Ceea ce s-a întâmplat pe Bernabeu este deplorabil. Nu este loc pentru acești criminali în societatea noastră. Tot sprijinul meu merge către Lamine, Ansu şi Raphinha. Știu că Madridul și poliția vor face tot posibilul pentru a identifica și pedepsi vinovații”, a declarat Vinicius.

LaLiga și clubul Real Madrid au făcut echipă

Primii au fost cei de la Real Madrid. „Los Blancos” au transmis printr-un comunicat oficial regretele pe care le oferă asupra jucătorilor FC Barcelonei. Și-au asumat vina și au pornit o anchetă pentru a localiza autorii insultelor.

ADVERTISEMENT

“Real Madrid condamnă cu hotărâre orice tip de comportament care implică rasism, xenofobie sau violență în fotbal și sport și regretă profund insultele pe care câțiva suporteri le-au adus aseară într-unul dintre colțurile stadionului.

Real Madrid a deschis o anchetă pentru a localiza și identifica autorii acestor insulte lamentabile și deplorabile, pentru a putea lua măsuri disciplinare și judiciare corespunzătoare”, a fost anunțul publicat de Real Madrid.

LaLiga a avut, de asemenea, o declarație cu privire la cele întâmplate în „El Clasico”: „Având în vedere evenimentele petrecute în timpul meciului Real Madrid CF – FC Barcelona, în care un comportament intolerabil cu tentă rasistă a avut loc, LaLiga va semnala imediat insultele și gesturile rasiste primite de jucătorii FC Barcelonei la Secția de Infracțiuni Motivate de Ură și Discriminare a Poliției Naționale, informând Onorabilul Procuror Coordonator al Unității de Infracțiuni Motivate de Ură și Discriminare a Procuraturii Generale a Statului”, au spus oficialii LaLiga.

După ora 11 dimineața a Spaniei, Federația Spaniolă a venit cu încă o adăugire: „LaLiga condamnă ferm aceste evenimente petrecute pe Santiago Bernabeu și rămâne ferm în angajamentul său de a eradica orice tip de rasism și ură în interiorul și în afara stadioanelor. În sport nu este loc pentru acest lucru”, au spus spaniolii.

Astfel, responsabilii vor fi căutați și identificați. Suporterii care au fost protagoniștii evenimentelor vor suporta măsuri disciplinare și judiciare din partea Poliției Naționale a Spaniei. Ancheta a pornit din partea clubului gazdă și din partea Federației.

Lamine Yamal, cel mai tânăr marcator al unui „El Clasico”

Barcelona a spulberat-o pe Real Madrid. Dubla lui Robert Lewandowski, golul superb al lui Yamal și execuția lui Raphinia l-au îngenunchiat pe Carlo Ancelotti. În total, Real Madrid a înregistrat 12 ofsaiduri și un gol anulat al lui Mbappe.

Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr marcator dintr-un „El Clasico”. Puștiul de doar 17 ani a înscris un gol superb la colțul scurt, cu piciorul drept. Atacantul este stângaci. Starul Barcelonei i-a enervat la culme pe suporterii lui Real Madrid care stăteau în peluza din spatele porții lui Lunin.

Ca să încingă și mai mult spiritele, Lamine Yamal a făcut o declarație tulburătoare pentru suporterii „Los Blancos”. După fluierul final, puștiul minune a spus: „E o plăcere imensă să auzi mai tare suporterii tăi decât pe cei ai adversarilor, chiar pe stadionul lor”.