FC Barcelona se poate lăuda cu revelația ultimelor două sezoane din Spania, în prezența lui Lamine Yamal. După un campionat european încheiat cu succes alături de Furia Roja, fotbalistul catalan este pregătit pentru noi provocări. Oficialii clubului blaugrana s-au înțeles cu Yamal și-l vor ajuta să devină unul dintre cei mai bine plătiți jucători de pe întregul continent!
Rivalii Barcelonei vor fi nevoiți să bage mâna foarte adânc în buzunar pentru a-l cumpăra pe Lamine Yamal. Clubul catalan, care vrea să-l transfere și pe internaționalul român Andrei Rațiu, a ajuns la un acord privind prelungirea situației contractuale cu Yamal, prin care fotbalistul iberic va încasa un salariu de 9 ori mai mare decât actualul.
Tânărul atacant primește în prezent puțin peste 1,6 milioane de euro anual, iar din următoarea înțelegere leafa acestuia va fi mărită, până la circa 15 milioane de euro, conform presei din Spania. Yamal va deveni astfel unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din La Liga, dar și din Europa.
Noul contract va fi valabil pe 6 sezoane, începând cu vara anului viitor, moment care va culmina cu sărbătorirea majoratului de către fotbalistul originar din Guinea Ecuatorială.
Informația care i-a șocat pe fani este dată de clauza de reziliere setată de conducerea Barcelonei. În cazul în care vreun club se arată interesat de a-l transfera pe Lamine Yamal, va fi nevoit să achite o sumă astronomică: 1 miliard de euro!
Superstarul în vârstă de doar 17 ani nu este singurul din echipa condusă de Hansi Flick cu o asemenea sumă fixată în clauza contractuală. Alți 9 fotbaliști catalani pot fi cumpărați doar în schimbul unui miliard de euro, iar aceștia sunt Ansu Fati, Alejandro Balde, Ferran Torres, Raphinha, Jules Koundé, Ronald Araujo, Pedri, Gavi și Noah Darvich.
Președintele celor de la FC Barcelona, Joan Laporta, a dezvăluit că a refuzat o ofertă de proporții astronomice pentru Lamine Yamal și că echipa are în continuare nevoie de unul dintre cei mai promițători fotbaliști spanioli.
“Barcelona nu are nevoie să îl vindă. A fost o ofertă nebună, dar am refuzat-o pentru că avem încredere în Lamine și vrem să rămână cu noi. Avem deplină încredere în Yamal, în progresul său fotbalistic”, a fost declarația președintelui catalan.
Cel mai probabil, Laporta a făcut referire la oferta celor de la Paris Saint-Germain, care și-ar fi exprimat intenția de a-l achiziționa pe Yamal încă din vară, după turneul final din Germania. Suma oferită de oficialii parizienilor ar fi fost de 4 ori mai mică decât cea stabilită în clauza de reziliere.
Lamine Yamal are în palmares cu Barcelona un titlu de campion, obținut în sezonul 2022/2023 și a strâns 67 de apariții în tricoul blaugrana, plus 13 goluri marcate și 17 pase decisive. Puștiul de origine africană a fost, în ultimul “El Clasico” disputat, victima unor insulte rasiste, iar persoanele vizate de acest act au fost recent arestate.