Fotbal international

Lampard, noul antrenor de la Derby County! Are ca obiectiv promovarea în Premier League

31.05.2018 | 11:08
Frank Lampard ar pute fi antrenor la Derby County
ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 11:08. Frank Lampard este noul antrenor al lui Derby County. Echipa din Championship l-a prezentat oficial pe fostul jucător legendar de la Chelsea. Lampard are ca obiectiv promovarea, Derby fiind una dintre favoritele la accederea în Premier League.


După ce s-a vechiculat informația potrivit căreia Frank Lampard ar putea fi antrenorul lui Ipswich, fosta legendă a lui Chelsea a vorbit cu oficialii lui Derby County și poate antrena în Championship din toamnă.

ADVERTISEMENT

La 39 de ani, Frank Lampard este foarte aproape să o preia pe Derby County. Echipa a terminat sezonul pe locul 6 în a doua ligă din Anglia, iar Lampard susține că va avea ocazia să antreneze un “club mare” și “ambițios.”

“Derby este interesată de serviciile mele, am discutat cu ei. Sunt ambițios și am de gând să devin antrenor la un moment dat. Derby este un club mare, cu tradiție și istorie, ceea ce îmi place”, a declarat Lampard.

ADVERTISEMENT

 

Frank Lampard este tot mai aproape de cariera de antrenor

Fosta legendă a lui Chelsea a mai spus că discuțiile dintre cele 2 părți vor continua și speră să i se propună un contract pentru funcția de antrenor la Derby. Clubul a pierdut în semifinala play-off-ului de promovare cu Fulham, echipă care a câștigat în cele din urmă și finala și a promovat în Premier League. Derby a jucat ultima dată în Premier League în urmă cu 10 ani.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri