Profi este, în acest moment, lanțul de magazine din România unde cetățenii găsesc alimentele de bază cele mai ieftine. Supermarketul a redus prețurile înainte de 1 august, data convenită de guvern și comercianți.
Pe 30 iunie, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a aprobat Ordonanța de Urgență privind scăderea prețurilor la alimente. Actul prevede limitarea, pentru o perioadă de trei luni, a adaosului comercial pentru un număr de 14 produse de bază. Printre acestea se numără sortimente de pâine, lapte, mălai, ulei, ouă, carne, fructe sau legume.
Autoritățile au estimat faptul că primele efecte ale acestei măsuri se vor resimți de la 1 august. Ei bine, spre bucuria cetățenilor, unii comercianți au ”furat” startul. În urmă cu câteva zile, reprezentanții magazinelor Profi au anunțat că plafonează anticipat adaosurile comerciale.
Dintr-un comunicat al companiei, aflăm că măsura este de natură să ajute clienții să facă mai ușor față șocului generat de creșterea excesivă a prețurilor din ultima vreme.
“Susținem măsura guvernului de a combate creșterile prețurilor alimentelor de bază prin limitarea adaosurilor comerciale, și o aplicăm chiar înainte de 1 august, data la care devine obligatorie conform ordonanței de guvern. Avem convingerea că ajutorul pe care îl acordăm va fi benefic pentru clienții noștri cărora, și cu această ocazie, le mulțumim pentru încrederea pe care ne-o acordă.
Începând din weekendul care tocmai a trecut (n.r. 15 – 16 iulie), în toate magazinele Profi produsele cu adaosuri plafonate conform legislației privind combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele alimentare, reprezentată de Ordonanța de Urgență nr. 67/2023, sunt mai ușor de găsit, fiind marcate la raft cu eticheta de culoare galbenă cu textul “ADAOS DEJA MIC”, declară Magda Amarie, director operațional Profi.
Joi, în ședința de Guvern, Marcel Ciolacu a declarat în fața presei că are şi o veste bună. El a vorbit de primul mare lanţ de magazine care a scăzut deja preţurile, înaintea datei de 1 august. Premierul a mulțumit pentru această decizie.
El a evidențiat faptul că parteneriatul între statul român şi retaileri funcţionează. ”Avem şi o veste bună, primul mare lanţ de magazine care a scăzut deja preţurile, înaintea datei de 1 august.
Aş dori să le mulţumesc pentru această decizie şi dovedesc că acest parteneriat între statul român şi retaileri funcţionează şi se ridică la aşteptările românilor şi a consumatorilor”, a precizat premierul, conform Guvernului României.
Iată, mai jos, lista completă a alimentelor prevăzute a se ieftini de la 1 august, conform OUG adoptată de Executiv: