Larisa Iordache s-a retras la 25 de ani. Cea mai importantă gimnastă a dat în ultimii ani o lecţie de voinţă, reuşind să revină şi să participe la Jocurile Olimpice după ani de zile în care accidentările au chinuit-o.
Gimnasta a obţinut peste 20 de medalii la competiţiile internaţionale majore, însă accidentările suferite în carieră au împiedicat-o să îşi atingă adevăratul potenţial, Chiar şi aşa, cu 7 operaţii suferite, Larisa Iordache a avut o carieră de excepţie.
Ultima dintre ele a fost suferită în urmă cu 10 zile la Viena, la gleznă. În decurs de o lună de zile, România pierde trei mari sportivi: Ana Maria Popescu, Horia Tecău şi Larisa Iordache.
Larisa Iordache s-a născut pe 19 iunie 1996 la Bucureşti. La vârsta de patru ani a început gimnastica la Dinamo. Şi-a dorit să ajungă balerină, însă s-a îndrăgostit de gimnastică după primele exerciţii şi a vrut să îi calce pe urme Nadiei Comăneci.
A făcut pasul la senioare în 2012, când a atins vârsta de a deveni eligibilă (16 ani). Deşi a fost accidentată, a făcut parte din echipa olimpică a României şi a pus umărul serios la medalia de bronz câştigată de “tricolore” la Londra.
Medalie din proba pe echipe de la JO de la Londra 2012 avea să fie ultima pentru gimnastica românească în concursul olimpic. Şi-a dorit enorm să câştige medalii şi în proba individuală, însă accidentările au împiedicat-o să mai urce pe podiumul olimpic.
În concursurile internaţionale europene şi mondiale a obţinut 20 de medalii. Patru distincţii la Mondiale şi alte 16 la Campionatele Europene, dintre care 7 de aur, ultima dată la Mersin, în 2020, proaspăt revenită după un şir nesfârşit de accidentări.
În aprilie 2021, Larisa Iordache a participat la Campionatele Europene de la Basel, ultima şansă pentru Jocurile Olimpice. Însă, nici aici lucrurile nu au putut să se desfăşoare normal. În ziua concursului, a suferit o criză renală.
Deşi o mare parte a oamenilor ar sta la pat în cazul unei astfel de crize, Larisa Iordache a vrut neapărat să concureze. Cu dureri atroce, Iordache a încheiat concursul pe locul 4 și a reușit să obțină biletele de Tokyo. A încheiat concursul cu 13.466 la bârnă, 13.400 la sol, 14.366 la sărituri și 13.466 la paralele.
După concurs, Larisa Iordache a mers direct la spital, acolo unde a fost internată timp de 36 de ore. Nu a putut concura în ziua finalelor, dar obiectivul a fost atins. S-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
La Tokyo, Larisa Iordache a suferit o nouă dramă! Accidentată serios la gleznă, gimnasta a obţinut a patra notă din calificări, fiind cotată cu şanse la medalii. Asta în ciuda faptului că a fost nevoită să aterizeze într-un singur picior:
“Aveam niște probleme destul de grave. Toate lucrurile se încurcau în capul meu, nu mai știam cum să fac anumite elemente și până în ziua competiției m-am chinuit să o iau în fiecare zi de la capăt.
Am tras de mine până la extrem, până la durerea suportabilă pentru mine, am ajuns până la durerea în care mi se făcea pur și simplu rău”, a spus Larisa Iordache.
Şi-a dorit enorm să concureze într-o nouă finală olimpică şi să câştige o medalie în proba individuală, una pe care o dorea atât de mult în carieră.
Doar că o entorsă metatarsiană a împiedicat-o să intre în finala de la bârnă. S-a retras cu câteva zeci de minute înainte de concurs, fiind consolată de antrenorii ei. Accidentarea a fost una gravă şi a necesitat o operaţie, a 7-a, suferită la începutul lunii decembrie:
„Cu una în plus sau cu una în minus cam tot aia e… A 7-a operație, nu-i chiar ușor, dar nu mă plâng! Ştiu ca este un pas foarte simplu în vindecarea gleznei mele, dar ce urmează mă sperie mai tare (cârje, recuperare etc.), însă măcar o să fiu stăpână pe piciorul meu şi nu o să îmi mai creeze probleme”, a scris Larisa Iordache pe Facebook înainte de operaţie.
Larisa Iordache va rămâne aproape de gimnastică, însă va trece la antrenorat. În cadrul clubului Dinamo, Larisa va lucra alături de foştii ei antrenori, Lăcrămioara şi Cristi Moldovan.
“Azi închei acest capitol frumos din viața mea. Mă simt împăcată și mulțumită cu alegerea pe care am făcut-o! Este timpul pentru o viață normală și un pic mai liniștită”, Larisa Iordache