Larisa Udilă a dat mare petrecere în cinstea fiului ei, pe care l-a creștinat joi, 11 august 2022. Influencerița a avut invitați din lumea celebrităților de la noi, ba chiar nașa de botez a micuțului Milan Alexandru a fost cântăreața Nicole Cherry.
Fosta concurentă de la Bravo, ai stil a purtat o ținută all-white, extrem de sexy, iar la un moment dat a optat pentru o rochie care i-a scos în evidență decolteul generos.
Bruneta a postat o serie de fotografii și filmulețe pe contul personal de Instagram, la secțiunea Story, imagini în care vedeta apare alături de feciorul ei, dar și împreună cu vedetele invitate la botez.
Evenimentul a fost organizat la unul din cele mai exclusiviste localuri din Capitală, Le Chateau. Ringul de dans s-a încins, mai ales când Nicole Cherry a interpretat celebrul ei hit, „Florile tale”, acompaniată de Lady Sax.
Pe lângă faimoasa nașă de botez, la party au fost prezenți și hair-stylist-ul vedetelor, Bassam Dabbas, cântăreții Luis Gabriel și Adi Cristescu, dar și Sensy, fostă concurentă la Bravo, ai stil Celebrities 2.
Deși a venit pe lume anul trecut, băiețelul Larisei are deja cont de Instagram. Părinții acestuia i-au deschis propria pagină, unde are peste 20.000 de urmăritori. Decizia a fost criticată de unii cârcotași, însă, Larisa și soțul ei, cu care s-a căsătorit tot în 2021, nu au ținut cont de comentariile răutăcioase.
Larisa Udilă nu a avut o sarcină tocmai ușoară. Vedeta a întâmpinat câteva probleme pe perioada în care Milan Alexandru era în burtică. La un moment dat s-a temut pentru ce putea fi mai rău.
Medicul i-a spus că pruncul lui putea să se nască cu sindromul Down, iar vestea o dărâmase pe cunoscuta influenceriță. A fost doar o alarmă falsă, însă probabilitatea ca băiețelul să aibă probleme medicale a traumatizat-o destul de mult.
„Pe mine una m-a marcat foarte tare, nu credeam că mi se întâmplă mie. Există un lichid în ceafă, foarte important pentru bebeluși atunci când faci morfologia.
Mi-a spus (medicul) că există un risc foarte mare de sindrom down. Medicul mi-a spus că nu vrea să mă mintă și că trebuie să-mi fac analizele mai departe.
Am ieșit din cabinet. Eram singură. Mergeam pe hol spre Ogi al meu și am bufnit într-un plâns și am crezut că mi s-a sfârșit toată lumea. A fost foarte rău. Am făcut toate analizele necesare”, povestea Larisa Udilă anul trecut despre spaima prin care a trecut.
Larisa Udilă și soțul ei sunt împreună de 7 ani. Dacă la începutul relației nu se gândea la modul serios la copil, odată cu trecerea timpului și-a dat seama că povestea ei alături de Ogică nu ar fi completă fără un alt suflețel.
„Acum 7 ani am început cea mai frumoasă poveste de dragoste, chiar dacă mi se părea suficient să ne avem unul pe altul, Dumnezeu a decis că nu este suficient. Ne-a trimis cea mai mare binecuvântare de pe acest pământ.
Îți mulțumesc că m-ai ales să îți fiu mamă! În acest moment, de un lucru sunt sigură, mămica și tăticul tău te vor iubi cel mai mult și îți vor oferi totul!”, spunea bruneta înainte să-l aducă pe lume pe Milan.