Elena Lasconi, lidera USR, a declarat, marți, că „ar fi fost mai fermă cu Austria” în chestiunea primirii României cu drepturi depline în spațiul Schengen, dacă ar fi fost președintele țării.
Elena Lasconi, care și-a lansat, marți, candidatura la alegerile prezidențiale, a comentat și atitudinea ostilă a Austriei vizavi de intrarea României în spațiul Schengen terestru, spunând că, dacă ar fi fost la Cotroceni, s-ar fi pronunțat „mai ferm” față de austrieci.
Recentele alegeri parlamentare din Austria l-au dat învingător pe partidul de extremă dreaptă, FPO, în fața partidului cancelarului Karl Nehammer, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare la București, după cum a subliniat și vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
„Acest rezultat este un motiv de îngrijorare, pentru că dacă extremiștii vor forma viitorul Guvern, atunci aderarea României la Spațiul Schengen și pe cale terestră devine, în opinia mea, aproape imposibilă”, a declarat Negrescu pentru RFI.
„În momentul în care Austria s-a pronunţat împotriva spaţiului Schengen, eu aş fi fost mai fermă, dacă aş fi fost preşedintele României. În primul rând m-aş folosi de votul meu în Consiliul European. În al doilea rând, nu aş fi amendat în niciun fel investitorii din Austria care sunt la noi în ţară şi mai degrabă m-aş fi dus şi aş fi stat, dacă ar fi trebuit, o săptămână şi aş fi luat la rând toată presa din Austria şi le-aş fi explicat cât de mult rău le fac propriilor investitori, adică oamenilor din Austria, care investesc la noi în ţară”, a declarat președinta USR.
Președinta USR a mai spus că România nu mai trebuie să continue o politică externă „cu capul plecat” ci trebuie să lupte pentru interesele țării
„Nu se poate să stai cu capul plecat, mereu, în politica externă din România. Şi consider că trebuie să te lupţi pentru ţara asta. Pentru că le face foarte mult rău atât investitorilor austrieci care sunt la noi în ţară, cât şi românilor”, a spus Elena Lasconi.