Sport

Laszlo Dioszegi dă de pământ cu Horațiu Moldovan, după ce i-a acuzat pe suporterii lui Sepsi de xenofobie: „E o minciună ordinară! Am crezut că nu citesc bine!”. Exclusiv

Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, a vorbit în termeni duri despre Horațiu Moldovan, portarul Rapidului, care i-a acuzat pe suporterii covăsneni de xenofobie.
03.10.2021 | 00:12
Laszlo Dioszegi da de pamant cu Horatiu Moldovan dupa ce ia acuzat pe suporterii lui Sepsi de xenofobie E o minciuna ordinara Am crezut ca nu citesc bine Exclusiv
Laszlo Dioszegi dă de pământ cu Horațiu Moldovan, după ce i-a acuzat pe suporterii lui Sepsi de xenofobie: „E o minciună ordinară! Am crezut că nu citesc bine!”. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Sepsi și Rapid au remizat, 2-2, în etapa 11 de Liga 1. La finalul meciului, portarul Horațiu Moldovan a declarat faptul că atât în timpul meciului de sâmbătă, cât și în perioada în care a evoluat pentru Sepsi, a fost criticat de suporterii covăsneni, deoarece este român.

Horațiu Moldovan (23 de ani) a evoluat timp de șase luni pentru Sepsi, în perioada iulie 2019 – ianuarie 2020.

ADVERTISEMENT

Laszlo Dioszegi dă de pământ cu Horațiu Moldovan, după ce i-a acuzat pe suporterii lui Sepsi de xenofobie

Patronul lui Sepsi susține că ceea ce a spus Horațiu Moldovan este o „minciună ordinară”. Omul de afaceri consideră că este imposibil ca tânărul portar să fi fost apostrofat de fanii covăsneni, în perioada în care era jucătorul lui Sepsi, deoarece nu a bifat niciun meci oficial în tricoul formației din Sfântu Gheorghe.

„Absolut nimic nu e adevărat. Acum, am citit și eu. E o aberație, mai mult decât o aberație. La noi, nu a apărat niciun meci. Cum să fie criticat, dacă nu a jucat nici măcar două minute?

ADVERTISEMENT

E ceva de groază. Cum să fie criticat că este român? La noi, nu există așa ceva! La noi, 80% din jucători sunt români. Nimeni n-a fost acuzat că e român sau sârb sau orice.

Eu sunt total stupefiat de ceea ce a zis Horațiu Moldovan. El n-a apărat, la noi, nici măcar un singur meci. Cum poate să spună așa ceva? La noi, echipa o face antrenorul, care merge să se consulte cu antrenorul de portari.

ADVERTISEMENT

Am crezut că nu citesc bine! Cum poate să afirme așa ceva? Când a fost foarte bine primit la noi, a primit salariul la zi, chiar dacă nu a apărat nici zece minute. E ceva de groază!

Nimeni nu i-a zis nici măcar să se ducă spre stânga sau spre dreapta. E ceva inadmisibil. Eu cred că, dacă cineva mai vorbește cu el, o să-și dea seama ce prostie a spus. E ceva sub orice critică.

ADVERTISEMENT

La meciul ăsta, nu știu dacă a fost huiduit. Dar, chiar dacă a fost huiduit la meciul ăsta, nu poate să spună ceva ce a fost în trecut, care nu este adevărat. E o minciună ordinară! Sincer, eu n-am auzit să fie huiduieli, chiar pot să spun că Rapidul a fost primit foarte bine. Poate că cineva, un suporter sau doi au huiduit, că așa sunt suporterii. Dar de la huiduieli și până la acuze că a fost nu știu cum primit că e român… e ceva inadmisibil. Eu cred că a dat un interviu care e nelalocul lui”, a declarat Laszlo Dioszegi, în exclusivitate, pentru FANATIK.

Laszlo Dioszegi: „Parcă suntem blestemați!”

Remiza cu Rapid reprezintă cea de a șasea partidă consecutivă, în campionat, pe care Sepsi o termină la egalitate. Laszlo Dioszegi a declarat, mai în glumă, mai în serios, că echipa sa ar putea fi blestemată.

„Sincer vă spun, deja ne-am obișnuit cu egalurile. Au condus cu 2-0 în minutul 9, am reușit să egalăm. Din minutul 60, am fost 11 contra 10, dar, din păcate, nu am reușit să avem nicio ocazie mare.

Deja ne gândim că parcă suntem blestemați. E imposibil, avem șase egaluri, nicio echipă nu are mai mult de patru egaluri. Așa a fost și acum doi ani de zile când antrenor era Csaba Laszlo. Au fost foarte multe egaluri.

Sperăm că încet, încet o să prindem și noi gustul victoriei, că, altfel, e mare bai. Luckassen a arătat că este un atacant veritabil și sperăm că, de acum încolo, o să vină și mai multe goluri”, a mai spus Laszlo Dioszegi.

În prezent, Sepsi Sfântu Gheorghe se află pe locul 12 din Liga 1, cu zece puncte obținute după 11 meciuri jucate.

ADVERTISEMENT