Sepsi s-a impus contra lui Hermannstadt (2-1) în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. A fost primul succes obținut pe teren, în 2023, de echipa antrenată de Cristiano Bergodi.
Sepsi Sf.Gheorghe n-a avut un start de 2023 așa cum își dorea. Este adevărat, a pierdut doar prima întâlnire, cu Rapid, pe Giulești. Însă nu izbutise să câștige vreun joc pe teren.
A luat trei puncte doar la masa verde, cu FC U Craiova, în urma deciziei Comisiei de Disciplină a FRF. O hotărâre împotriva căreia clubul oltean a făcut apel.
În celelalte partide, Sepsi a remizat, în deplasare, cu Mioveni și FC Botoșani, de fiecare dată 1-1, dar și acasă, cu Chindia (2-2). Astfel că nu a izbutit să-și consolideze poziția în play-off.
Lucrurile s-au schimbat după ultima rundă. Covăsnenii au izbutit să treacă de Hermannstadt și, chiar dacă FC U Craiova și-a continuat seria victoriilor, au păstrat cinci lungimi avans față de urmăritoare.
Urmează însă o serie de foc. În care Sepsi va întâlni, în ordine, echipele clasate actualmente pe primele 3 poziții. Una care, pentru Cristiano Bergodi, are o dublă miză.
Căci de rezultatele din aceste întâlniri depinde nu doar prezența echipei între primele șase. Ci și postul său pe banca tehnică a echipei. Lucru confirmat, în exclusivitate, în ultima ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, de patronul covăsnenilor.
VEZI VIDEO MAI JOS
”Noi așa avem contract cu dânsul. Că dacă prindem play-off-ul, atunci și anul viitor, adică ediția 2023-2024, tot cu el începem.
Eu am încredere în el. Nu pot să spun că sunt 100%, dar sunt 90% că din cele trei meciuri măcar un meci să câștigăm și să facem un egal”, a spus Laszlo Dioszegi.
Nu uitați că Fanatik SuperLiga, emisiunea exclusivităților din sport, poate fi urmărită începând din această săptămână în fiecare zi de luni până vineri, cu Horia Ivanovici și Ioana Cosma ca prezentatori. Este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.