Sepsi Sfântu Gheorghe a încasat o lovitură dură în acest start de sezon. Covăsnenii au pierdut meciul cu Chindia Târgoviște cu 0-3 la masa verde, după ce au folosit un jucător care nu se regăsea pe foaia de joc, iar Laszlo Dioszegi, patronul clubului, s-a arătat complet dezamăgit de măsura luată.
Partida dintre Sepsi și Chindia s-a încheiat 1-1 pe teren, însă covăsnenii au pierdut la masa verde, întrucât Giovani Ghimfuș a prins minute pe teren, deși nu era inclus pe foaia de joc. Greșeala le aparține covăsnenilor, iar clubul a fost sancționat la o lună distanță.
Lui Laszlo Dioszegi nu i-a picat deloc bine vestea primită. Patronul celor de la Sepsi a anunțat că va intra în silenzio stampa, o formă de protest, și nu va mai da nicio declarație care implică chestiuni de la club.
În plus, omul de afaceri a dat de înțeles că va face un pas în spate și își va pune pe primul loc sănătatea, în detrimentul clubului de fotbal pe care îl gestionează. Laszlo Dioszegi a precizat că, în ultima perioadă, a fost nevoit să își amâne mai multe intervenții medicale.
„Nu se poate așa ceva! Vă spun sincer că mă gândesc foarte serios să intru în silenzio stampa și să încerc să mă ocup de problemele mele de sănătate. În ultimele luni am tot amânat niște operații pe care trebuia să le fac, doar ca să încerc să mă ocup în continuare de echipă.
Ok, poate că e și greșeala delegatului nostru, dar tu, ca arbitru, ce ai păzit? Arbitrii i-au permis acelui jucător să intre pe teren, nu a intrat el cu forța sau nu a fost vorba de vreun jucător care a jucat pe fals.
Schimbarea aia s-a produs cu acordul arbitrului, meciul s-a terminat fără nicio problemă, nimeni nu a comentat, iar apoi se sesizează FRF-ul? Ok, s-a sesizat, dar decide rejucarea partidei, nu pierderea meciului cu 3-0. Decizia o iei și după o lună? Păi așa e corect și frumos să câștigi puncte? De ce nu au ieșit cei de la Chindia să ceară judecarea partidei?”, a precizat Dioszegi, conform Prosport.