Laszlo Dioszegi nu a putut să suporte umilința suferită de echipa sa în partida FCSB – Sepsi 3-0. Patronul covăsnenilor care spera inclusiv la o victorie și-a exprimat nemulțumirea într-o manieră fără precedent atât la adresa jucătorilor săi, cât și în privința antrenorului Valentin Suciu.
Concluzia lui Dioszegi a fost una fără echivoc. În opinia sa, Sepsi nu a jucat fotbal mai mult de 45 de minute în cele cinci meciuri pe care le-a disputat în Superligă, în 2025. El a lăsat să se înțeleagă inclusiv că îl poate da afară pe Suciu.
”Anul acesta dacă am jucat 45 de minute în cele cinci meciuri e mult. Trebuie să spunem adevărul, chiar dacă doare. Nu m-am gândit la schimbarea antrenorului, nu vreau să comentez acum la cald. Trebuie să schimbăm ceva.
Am simțit FCSB ca o echipe mare, trebuie să recunoaștem. Nu mai avem pe cine să aducem. Mâine e ultima zi de mercato. Defilăm cu ce avem și să sperăm că o să începem să jucăm fotbal”, a declarat Laszlo Dioszegi, la finalul partidei FCSB – Sepsi 3-0, la digisport.ro.
Inclusiv antrenorul Valentin Suciu s-a arătat foarte supărat, după ce duelul s-a încheiat. El a ținut totuși să sublinieze că Sepsi a înfruntat-o, pe Arena Națională, pe FCSB, formația considerată în general cea mai bună echipă din România.
”Dacă nu ne-am respectat indicațiile la fazele fixe, sarcinile de joc. Am fost foarte apatici și trebuie să învățăm din asta. Am încercat să le ridic moralul după 3-0 la pauză. Nu am prea reușit să schimbăm prea multe. Asta este, mergem înainte.
E prea mult spus că e cea mai slabă evoluție. Am jucat cu FCSB, cea mai bună echipă. Noi am fost apatici în multe momente. Sperăm să se apropie play-off-ul, dar așa nu avem șanse. Va fi greu, dificil. Avem câteva zile să ne revenim și să câștigăm meciul următor de acasă.
Nu ne gândim la eșec. Șanse mici avem ca și celelalte echipe. O să vedem ce o să se întâmple la finalul sezonului regular. Cine se califică în play-off înseamnă că merită”, a reacționat și Valentin Suciu, la finalul confruntării.
La rândul său, Denis Haruț și-a exprimat dezamăgirea: ”Ce pot să mai spun după o asemenea prestație. Știam că sunt o echipa bună, care încearcă să domine jocul, să aibă posesia. Ne-au surprins, sper să ne revenim dacă vrem să ne calificăm în play-off”.