Fotbal intern

Laszlo Balint, nervos şi furios pe echipa sa: „Ăsta este nivelul nostru. Jucătorii să-şi asume“. Video

16.03.2021 | 21:47
Laszlo Balint nervos si furios pe echipa sa Asta este nivelul nostru Jucatorii sasi asume Video
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0, pe teren propriu, în faţa echipei UTA Arad, în uvertura etapei a 27-a din Liga 1. Pentru olteni au marcat Dan Nistor şi Alexandru Tudorie. La finalul partidei, antrenorul oaspeţilor, Laszlo Balint, a fost extrem de supărat pe formaţia sa.

Laszlo Balint, nemulţumit de prestaţia jucătorilor: „Realitatea noastră este că intrăm în play-out“

„Am venit cu alte gânduri, aşa am şi pregătit meciul, să încercăm să punem probleme. Cred că am avut momente în care am pus presiune pe careul lor, ne-am creat destul de multe faxe fixe în zona careului, cornere, dar, din păcate, iată că nu reuşim să fructificăm această presiune şi Craiova are genul de jucători care te taxează.

ADVERTISEMENT

Au avut spaţii, şi-au creat ocazii. Le-am spus şi acum jucătorilor, realitatea noastră este că intrăm în play-out şi trebuie să fim foarte concentraţi pentru a evita retrogradrea, pentru că în ultima perioadă, inclusiv eu, recunosc a fost o greşeală, am sperat, am visat că putem să ne batem pentru play-off. 

Laszlo Balint, nemulţumit de prestaţia jucătorilor: „Ăsta e nivelul nostru“

Nu! Ăsta este nivelul nostru, trebuie să acceptăm treaba asta şi trebuie să băgăm capul în pământ şi să muncim toţi. 

ADVERTISEMENT

Trebuie să şi demonstrăm că UTA e o echipă mare (n.r. – Albu şi Iacob au declarat după meci că nu sunt foarte îngrijoraţi de play-out), pentru că avem trei înfrângeri consecutive fără gol marcat. Ok, împotriva pretendentelor la titlu. Nu mă încălzeşte cu nimic.

Dacă plecăm cu mentalitatea asta, mergem ca mielul la tăiat, eu pot să mă duc acasă şi să-mi tai carnetul (n.r. – de antrenor). Nu! Eu, indiferent de ce adversar o să am în faţa, o să abordez meciul la victorie. Că o să pot să câştig meciul, bine. Dacă mentalitatea lor este că suntem o echipă mare, bun, perfect!, să demonstrăm şi în teren.

ADVERTISEMENT

Categoric (n.r. – pauza prinde bine). O pauză de două săptămâni în care o să analizăm foarte bine, în primul rând, ce ne dorim şi ce-şi propune fiecare jucător individual. Asta o să fie o temă de lucru pentru noi ca staff, pentru că suntem într-un moment nu neapărat decisiv, dar important, în viaţa noastră, a echipei, şi trebuie ca fiecare din vestiar să-şi asume.

Laszlo Balint: „La victorii, jucători sunt eroi… E cazul să ne asumăm“

Cum a spus şi un coleg de breaslă, în momentul în care spunem ‘îmi asum’, trebuie să fim bărbaţi şi să ne asumăm. Eu îmi asum orice rezultat negativ. Când sunt rezultate pozitive, jucătorii sunt eroi. E cazul să ne asumăm faptul că trebuie să muncim mult mai mult şi faptul că trebuie să băgăm capul în pământ şi să vedem ce vrem să facem în meciurile care au rămas până la sfârşitul sezonului.

ADVERTISEMENT

Nu contează (n.r. – că meciul cu Sepsi e la Arad, iar UTA are o singură victorie acasă). Nu e niciun coşmar. Ce facem acum, punem capul pe ghilotină? Este un meci pe care trebuie să încercăm să-l câştigăm. Este echipa de pe locul 4, care practic are biletele asigurate pentru play-off. Din punctul meu de vedere, cel puţin la ce s-a întâmplat în ultimele 3 meciuri, o să pornim din nou cu şansa a doua.

Rămâne să vedem dacă putem face ceva. Rămâne să vedem, în aceste două săptămâni, cât de eficienţi o să fim ca să ne îmbunătăţim, şi ei (n.r. – jucătorii UTA-ei) individual să-şi ridice nivelul, pentru că tot vorbim de treaba asta şi, iată că, indiferent de cât de mult ne dorim, n-am reuşit să ne apropiem la nivelul echipelor care sunt în faţă“, a declarat Laszlo Balint, la interviul de la finalul partidei.

ADVERTISEMENT
Tags: