Sport

S-a convins de Cristi Chivu! Unul dintre liderii vestiarului explică ce a schimbat, de fapt, antrenorul român la Inter Milano

Una dintre piesele importante ale Interului a oferit un interviu în Italia, în care a vorbit despre metodele tehnicianului român. Cum se descurcă Cristi Chivu la Inter și care e secretul jocului atât de spectaculos
10.10.2025 | 13:30
Sa convins de Cristi Chivu Unul dintre liderii vestiarului explica ce a schimbat de fapt antrenorul roman la Inter Milano
Henrikh Mkhitaryan a dezvăluit care este secretul lui Cristi Chivu, față de Simone Inzaghi. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Tactica extrem de defensivă a italienilor nu mai este de mult o soluție viabilă, iar Cristi Chivu a priceput acest lucru. Henrikh Mkhitaryan, unul dintre motoarele lui Inter din linia mediană, a dezvăluit ce face antrenorul român diferit față de ceea ce făcea Simone Inzaghi.

Cum a schimbat Cristi Chivu fața lui Inter? Henrikh Mkhitaryan, dezvăluiri din interior

Cristi Chivu a transformat Inter Milano într-o echipă spectaculoasă, care nu pierde niciun minut pe teren, având un singur scop: jocul vertical pe poartă. Nerazzurri își creează foarte multe ocazii în timpul partidelor, iar fanii sunt fascinați de stilul ofensiv abordat de echipa lor favorită.

ADVERTISEMENT

Henrikh Mkhitaryan, unul dintre fotbaliștii ce joacă rol de dirijor în echipa lui Cristi Chivu, a dezvăluit care sunt diferențele între ceea ce se lucrează acum și ceea ce se lucra cu Simone Inzaghi.

„Deși unele lucruri seamănă, munca cu Chivu e diferită față de cea cu Inzaghi. Tactic, jucăm mai vertical, încercăm să finalizăm acțiunile mai rapid și cu mai multă agresivitate, dar depinde și de adversar. Chivu e foarte atent la detalii, lucru specific antrenorilor mari. Antrenamentele cu el sunt intense, amuzante și dure în același timp. Te obligă să fii mereu concentrat, o senzație utilă și în meciuri. A fost foarte bun în a ne face să trecem mental peste finalul sezonului trecut: trecutul nu se schimbă, dar viitorul se poate scrie”, a transmis armeanul, conform Gazzetta dello Sport.

ADVERTISEMENT

Care este situația lui Inter Milano în acest moment

După Campionatul Mondial al Cluburilor, unde Cristi Chivu și-a cunoscut mai bine jucătorii, Inter a debutat foarte bine în Serie A. Nerazzurri au distrus-o pe FC Torino cu scorul de 5-0 în prima etapă, însă au pierdut următoarele două partide, ceea ce a ridicat semne de întrebare în privința antrenorului român.

ADVERTISEMENT

Ușor-ușor, echipa antrenată de Cristi Chivu a început să arate tot mai bine și să presteze jocul dorit de Chivu, iar în acest moment are cinci victorii consecutive, în Serie A și Champions League, cu 13 goluri marcate și doar două primite.

În momentul de față, Inter Milano se află pe poziția a patra în campionat, la trei puncte distanță de liderul Napoli, însă cu cel mai bun atac din Serie A, cu o medie de aproape 3 goluri pe meci în primele șase etape.

ADVERTISEMENT

Cine este Henrikh Mkhitaryan. Cum arată CV-ul armeanului

Pentru cine nu-l cunoaște pe Henrikh Mkhitaryan, el este fotbalistul care a demonstrat că fotbaliștii armeni pot avea eleganță cu mingea la picior. Actualul mijlocaș al lui Inter a ajuns la 37 de ani și încă este o piesă principală pentru Inter Milano.

Cunoscut pentru polivalența sa, Henrikh Mkhitaryan a jucat de-a lungul carierei sale ca mijlocaș central, mijlocaș ofensiv, dar și în ambele extreme. Cu 95 de apariții la echipa națională a Armeniei, Mkhitaryan este cel mai bun marcator al țării sale cu 32 de goluri.

În afară de Inter Milano, în CV-ul său apar echipe precum Arsenal, Borussia Dortmund, AS Roma, Manchester United sau Sahtior Donețk. Formația nerazzurra este echipa pentru care el a înregistrat cele mai multe meciuri din carieră: 154.