News

Laura Codruța Kovesi este aproape sigur noul procuror-șef european! Jocurile de culise care indică acest lucru

04.07.2019 | 14:48
Laura Codruta Kovesi este aproape sigur noul procurorsef european Jocurile de culise care indica acest lucru

Laura Codruța Kovesi este tot mai aproape de postul de procuror-șef european, după negocierile intense care au loc în aceste zile la Bruxelles, în urma alegerilor europarlamentare de la sfârșitul lunii mai care au văzut o nouă alcătuire a Parlamentului European. Astfel, după negocierile pentru cele mai importante funcții, care au mers toate către țările occidentale, specialiștii anticipează faptul că fostul procuror-șef DNA are cele mai mari șanse să ocupe funcția continentală. Mai ales că în comisia care se va ocupa de negocieri se află și un europarlamentar român care îi este favorabil lui Kovesi. Este vorba despre liberalul Rareș Bogdan.

Jocurile de culise din spatele numirii Laurei Codruța Kovesi ca procuror-șef european

Funcția de procuror șef european a fost unul dintre subiectele importante de negociere în aceste zile la Bruxelles. Astfel, dacă occidentalii și-au împărțit funcțiile cele mai importante, se pare că est-europenii vor avea parte de „bunăvoința” lui Emmanuel Macron, cel care va retrage susținerea lui Francois Bonher.

Totul vine după ce fostul director FMI, franțuzoaica Christine Lagarde, a fost numită la șefia Băncii Centrale Europene, în timp ce Ursula von der Leyen, un apropiat al Angelăi Merkel și fost ministru al Apărării german îi va lua locul lui Jean-Claude Juncker în funcția de președinte al Comisiei. Charles Michal, fost premier belgian, a fost și el nominalizat în funcția de președinte al Consiliului European, iar ministrul spaniol de Externe, Joseph Borrell, a fost votat ca Înalt Reprezentant pentru Politica Externă.

Laura Codruța Kovesi are șanse mari să devină procuror șef european
Laura Codruța Kovesi are șanse mari să devină procuror șef european *foto: adevarul

Ce rol are Rareș Bogdan în numirea lui Kovesi în funcția de procuror-șef european

Cu toate acestea, Laura Codruța Kovesi mai are nevoie și de sprijinul Consiliului European, iar în acest sens intervine șeful delegației liberalilor în Parlamentul European, fostul jurnalist Rareș Bogdan. Acesta va deveni membru în Comisia LIBE (Comisia pentru libertăți civile, Justiție și Afaceri Interne), acolo unde vor avea loc negocieri intense între cele două instituții europene pentru a se pune de acord cu privire la numirea Laurei Codruța Kovesi. Prin prezența fostului jurnalist la LIBE, Kovesi are garantat sprijinul Parlamentului European în negocierile cu Consiliul. Totodată, dacă luăm în calcul și faptul că Macron a obținut mandatul pentru Lagarde, atunci numirea în funcție a fostului procuror-șef DNA este doar o chestiune de birocrație.