Laura Codruța Koveși ar putea face un pas important pentru funcția de procuror șef european! Negociatorii Consiliului Uniunii Europene şi cei ai noului Parlament European format după alegerile din 23-26 mai vor avea chiar astăzi o primă rundă de discuţii cu privire la desemnarea şefului Biroului Procurorului Public European. Vă reamintim că pentru această poziție se află în cursă şi fosta șefă a DNA.
“Consiliul este angajat faţă de înfiinţarea EPPO până în noiembrie 2020. Pentru a face acest lucru, este important ca procurorul-şef al EPPO să fie numit cât de curând posibil. Procurorul-şef are un rol important în înfiinţarea Biroului”, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei finlandeze. De altfel, acesta a precizat că preşedinţia Consiliului UE, împreună cu ceilalţi doi membri ai trioului care constituie echipa de negociere, din Croaţia şi Portugalia, a luat notă de formarea noii echipe de negociere a PE şi este gata să reia negocierile cât de repede posibil.
“Următoarea discuţie între trioul de negociere al Consiliului UE şi noua echipă de negociere a PE va avea loc marţi, 17 septembrie. Plecând de la primele contacte cu negociatorii PE, negociatorii Consiliului vor discuta apoi paşii următori în COREPER (Comitetul reprezentanţilor permanenţi ai ţărilor membre ale UE)”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Trebuie să știți că în urmă cu doar câteva zile, Parlamentul European, care după alegerile din luna mai şi-a reconfirmat sprijinul pentru candidata Laura Codruţa Kovesi, şi-a desemnat noua echipă de negociatori pentru funcţia de procuror-şef european. Aceasta este formată din preşedinta Comisiei de control bugetar (CONT) a PE, Monika Hohlmeier, eurodeputată germană din grupul Partidului Popular European (PPE) din PE, Juan Fernando Lopez Aguilar, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), membru al grupului S&D din Spania, şi Maite Pagazaurtundua, vicepreşedintă a comisiei LIBE şi membră a grupului Renew Europe, tot din Spania
De remarcat că procedura de desemnare a noului procuror-şef european nu s-a finalizat până la încheierea mandatului fostului Parlament European, motiv pentru care a fost necesară desemnarea unei noi echipe de negociere.