Laura Cosoi, dezvăluiri noi despre nașterea fiicei sale, Aida. Vedeta recunoaște că are momente în care plânge de când a devenit mamă pentru a patra oară, însă nu se ascunde pentru că fetele mai mari nu sunt acasă.
Laura Cosoi, alte detalii despre venirea pe lume a fetei sale, Aida. Îndrăgita actriță a mărturisit care sunt trăirile sale de când a născut a patra oară. Evenimentul s-a produs duminică, 28 iulie 2024, în sfântă zi de duminică.
În urmă cu câteva zile vedeta a fost externată din spital și se bucură de momentele pe care le petrece cu copilul său și al partenerului de viață, Cosmin Curticăpean. Frumoasa blondină se adaptează la familia care s-a mărit cu încă un membru.
„Suntem acasă de câteva zile bune. Ne adaptăm. Fetele nu s-au întors încă. Am preferat să petrecem câteva zile în trei. Și a fost o alegere înțeleaptă. Apucăm să ne odihnim, să ne îmbrățișăm, să fim cu și pentru Aida cu totul.
Eu alăptez, mă recuperez, dorm la prânz, nu trebuie să strâng, să spăl vasele, ci trebuie doar să fiu cu ea. Și, pe lângă intimitatea care s-a creat între noi, de parcă am fi la primul copil, pot să îmi fac programul cum doresc.
Pot sta ore în șir cu Aida în brațe fără să mă simt vinovată, pot să o mângâi și să mă minunez, pot mă uit la fotografii cu fetele din tabără. Dar cel mai important este că pot fi așa cum simt.
Pot să plâng fără să mă ascund, fără să explic, fără să mă simt vulnerabilă. De fericire, de nostalgie, de drag, de DOR…”, a scris Laura Cosoi pe pagina de Facebook, în dreptul unei imagini cu fiica sa, Aida.
Laura Cosoi este conștientă că de aproximativ o săptămână a început o nouă etapă în viața sa și a soțului. Actrița din serialul La Bloc așteaptă cu nerăbdare ca fetele mai mari să revină din tabără și să o întâlnească pe sora mai mică.
„Cât de curând vom fi în formulă completă și întâlnirea fetelor cu Aida va fi copleșitoare. Le-am pregătit și o mulțime de surprize… Va fi o nouă etapă în viața noastră.
Va fi un nou început în formulă de 6, casa va fi plină de viață, de râsete, de chipuri fericite și glăscioare cristaline! Și de-abia aștept să le cuprind pe toate în inima mea și să le păstrez acolo pentru totdeauna!”, a completat Laura Cosoi.