Laura Ilie pune ținta pe o medalie la Tokyo: “Trebuie să nimerești un vârf de ac de 60 de ori!” Exclusiv

Laura Ilie este una dintre sportivele în care România își pune speranțe pentru obținerea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Dubla campioană europeană la tir în proba de Puşcă Aer Comprimat 10 metri este protagonista episodului 4 din seria FANATIK “Olimpicii României”. 

În probele de tir, diferența este infimă, așa cum explică și sportiva. Se trag 60 de focuri de la 10 metri distanță, iar ținta pe care o caută sportivii este de mărimea unui vârf de ac. Asta nu e tot pentru că “vârful de ac” mai are 9 subdiviziuni.

Totul este de o precizie micronică, iar când în concurs sunt cei mai buni 51 de sportivi, presiunea este și mai mare. Pentru o medalie în acest sport, totul trebuie să fie perfect. Însă, Laura Ilie are șansa ei și a demonstrat la europenele din 2019 și 2020 că poate să se bată și să învingă cele mai bune sportive din lume.

Laura Ilie, țintă pe o medalie la Tokyo! Interviu despre un sport în care diferența se face la detalii

Laura Ilie a acordat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit pe larg despre participarea la Jocurile Olimpice, dar și modul în care un sportiv de tir se pregătește un concurs în care precizia este totul. Despre exigențe, bucurii, sacrificii și multe altele, în interviul de mai jos:

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Laura, ce înseamnă pentru tine o participare la Jocurile Olimpice?

– Participarea asta la Jocurile Olimpice înseamnă un vis devenit realitate. Pentru orice sportiv care se apucă de sport, visul este să ajungă la Jocurile Olimpice. În primă fază să ajungă, apoi să dea tot ce are mai bun pentru o medalie. Indiferent de culoarea ei, o medalie este foarte valoroasă și în general, orice medalie obținută este valoroasă.

Cum a început totul: “Am luat o notă mică la sport”

Cum ai ales să faci această disciplină?

– Cum spun și alți sportivi, chiar consider că sportul acesta m-a ales pe mine, nu eu pe el. Eram la liceu, am luat o notă mică la sport, nu știam de această disciplină până atunci. De atunci a început această poveste frumoasă cu tirul. Am ajuns în sala de trageri din întâmplare, iar pe urmă am reușit să fac lucruri frumoase. Totul a început dintr-o întâmplare. Nu știam la 17 ani de frumusețea acestui sport. Pe urmă am înțeles complexitatea lui și uită-te că după atâta timp încă îl practic. Nu fac o altă meserie sau altceva. Este ceea ce fac zi de zi fără alte ocupații.

Poţi să ne spui în ce constă pregătirea ta la tir sportiv?

– Pregătirea la noi este foarte complexă. Se bazează foarte mult pe partea tehnică, dar în același timp și partea psihologică are un mare aport la ceea ce facem noi. Degeaba ești antrenat și știi să folosești perfect arma, dacă mintea nu este acolo. Trebuie să ajungi la nivelul în care să te rupi de tot ceea ce te poate deconcentra sau dezechilibra. Este foarte complex totul. În momentul în care toate lucrurile sunt în echilibru, poți să tragi și acel foc pe care îl urmărești, decarul interior.

“Avem acum 10.1, 10.2 până la 10.9, care este focul cel mai precis. Acolo deja este perfecțiunea perfecțiunilor, n-ai ce să mai…”

S-au asprit și regulamentele în ultimii ani, nu?

– Noi de câțiva ani de zile nu mai trebuie să tragem decar, nouar, mijlocul țintei, cum era până atunci. Când m-am apucat eu, trebuia să nimeresc decarul, vârful cel mai concentric de pe țintă. Un vârf de ac la 10 metri pe care trebuia să îl nimeresc de 40 de ori atunci. Acum, regulile s-au schimbat, iar vârful de ac trebuie să îl nimeresc de 60 de ori, iar acel vârf de ac s-a împărțit în alte nouă subdiviziuni. Avem acum 10.1, 10.2 până la 10.9, care este focul cel mai precis. Acolo deja este perfecțiunea perfecțiunilor, n-ai ce să mai…

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Practic nu există marjă de eroare niciun vârf de ac. Spune-ne te rog ce trebuie să faci ca să intri în starea de competiţie. Cum te pregăteşti pentru un concurs în care totul trebuie să fie perfect?

– Toate acestea se fac în timp, se învață în timp. În primul rând, starea pe care ți-o creezi este foarte importantă. După atâția ani de tras, starea de acum este foarte diferită față de cea de când m-am apucat. Am ajuns să ajung multe secrete din acest sport. La început aveam impresia că dacă îmi vine vreun gând în timpul tragerii ce voi face după concurs pot duce fără să mă afecteze. Ei, nu merge. Dacă vrei să tragi precis, trebuie să fii cu mintea doar acolo și să reușești să te concentrezi. Trebuie să lași tooot tot în afara poligonului, tot ce te înconjoară. Asta o dată. Pregătirea tehnicăo facem zilnic. Tragem 2-300 de alice pe zi, iar pe lângă focurile trase avem repetările. Nu îți iese totul mereu așa că trebuie să repeți focul, dar fără să tragi. Mimezi că tragi ca să vezi dacă poziția este cea corectă. Sunt 300 de focuri pe antrenament, dar dacă le adunăm, sunt 600-700.

“Nu prea poți să faci sport de performanță și să mai faci și altceva”

Un atlet de elită la această disciplină câte ore se pregăteşte pe zi?

– Depinde de fiecare. Sunt persoane, cum e cazul meu, adică am prins rapid lucrurile și trag cu ușurință. Îmi sunt suficiente 2-3 ore pe zi. Când sunt în perioadele de acumulare fac două antrenamente pe zi, deci merg în 4-5 ore cu tot ce presupune. Pe lângă asta, avem pregătire psihologică, faci pregătire fizică. Deci cam ai ziua ocupată. Nu prea poți să faci sport de performanță și să mai faci și altceva.

Te-ai pregătit un deceniu pentru Jocurile Olimpice care s-au amânat cu un an. Te avantajează sau a fost binevenită această amânare?

– Personal, nu pot să spun nici că mă avantajează, nici că mă afectează această amânare. Aveam așteptări de la Jocurile Olimpice anul trecut pentru că eram într-o formă foarte bună. Când mă gândeam că vine luna iulie și că o să vină efectiv ziua în care voi concura la cel mai înalt nivel și, poate, la finalul zilei voi fi cea mai fericită, a fost greu. A fost greu până când a trecut ziua respectivă. O vedeam încă acolo, ziua pe care mi-am imaginat-o luni, ani la rând. După ce a trecut, am luat-o ca atare, ne-am readaptat, ne-am refăcut pașii și acum nu putem decât să așteptăm să vină vara și să ne bucurăm de atunci de tot ceea ce presupune. Noi tot ceea ce facem și toată pregătirea o facem pentru o zi. Nu se desfășoară nimic în mai multe zile.

“Merg cu aceeași seriozitate, îmi fac treburile la fel și încerc să mă bucur de fiecare pas”

Înțeleg…

– Ne trezim în ziua respectivă, mergem și ne tragem proba de calificare și primii 8 intră în finală. Dacă ne aflăm printre primii 8, tragem și finala, iar apoi vedem rezultatul. Dar drumul până acolo este atât de frumos. Avem atât de multe concursuri și de fiecare dată încercăm să le privim ca și cum ar fi cel mai important concurs. Cam asta am făcut în ultimii ani. Pentru mine și o etapă pe care o trag la București sau un Campionat European sau o Cupă Mondială sunt tot concursuri. Merg cu aceeași seriozitate, îmi fac treburile la fel și încerc să mă bucur de fiecare pas. Nu mă reprezintă o zi. În acea zi este posibil să mă simt rău, să mă doară capul, să fie o chestie pe care nu o pot controla. Și atunci consider că dacă va fi să fie și destinul spune că eu trebuie să fiu cea care câștigă medalia respectivă în ziua respectivă, foarte bine. Dacă nu, oricum valoarea mea nu o face o zi. Dar, merg cu încredere acolo, sper că lucrurile vor fi pe măsura muncii și pe măsura așteptărilor. Nu am nici teama de un eșec, dar nici de victorie.

O atitudine lăudabilă, mai ales în aceste vremuri destul de instabile…

– Pandemia asta probabil a fost o lecție de viață pentru noi toți. Am învățat cu toții să ne adaptăm, ne-am dat seama că nu știm ce va fi peste 2 zile, peste o săptămână, peste două săptămâni și că trebuie să trăim mai bine prezentul decât să ne încărcăm mintea cu fapte viitoare care pot să ni se întâmple sau nu.

“Obiectivul personal este ca la finalul competiției să nu am ce să îmi reproșez, știind că am muncit și am făcut totul”

În martie 2019 ai câştigat aurul european la Osijek. Deţii mai multe recorduri europene la proba de Puşcă Aer Comprimat 10 metri. Ce așteptări ai de la Jocurile Olimpice?

– Obiectivul nostru, ca al tuturor, este să ne întoarcem cu o medalie. Obiectivul personal este ca la finalul competiției să nu am ce să îmi reproșez, știind că am muncit și am făcut totul pentru a fi bine. Nu vreau să mă întorc cu o dezamăgire față de mine și față de ceea ce puteam face. Să zic: «Măi fată, ai făcut tot ce a depins de tine! Nu a fost ziua ta» sau «a fost ziua ta», că dacă este o bucurie, ne vom bucura cu toții. Dacă nu, îmi doresc să nu fac greșeli pe care, pe urmă, să le regret

La nivel european ai arătat că eşti cea mai bună. La Jocurile Olimpice concurenţa va veni din China şi Statele Unite, cel mai probabil. Cum vezi concursul?

– Eu sunt foarte liniștită cu Jocurile astea Olimpice. Tendința este să se pună multă presiune, fiind un concurs de un asemenea nivel. Nu sunt singura și nici nu trag singură pe acolo. Diferența o va face mintea și modul în care vom reuși să abordăm acel concurs. Cum ne detașăm și cum trebuie să îl considerăm un concurs ca oricare altul. În momentul în care te sperii de ceea ce poate să se întâmple, concursul este deja pierdut. În toți anii aceștia am acumulat experiență, mi-am dat seama că trag de plăcere. Trag cu bucurie, nu ca să stau crispată, stresată. Nu trebuie să demonstrez nimic nimănui, trebuie să fac pentru ceea ce mă antrenez zi de zi. Mă va ajuta foarte mult experiența ultimilor ani și detașarea de care am reușit să dau dovadă. Probabil vor veni fetele din China. Sunt oameni și ele. Mai mult, presiunea pe ele va fi și mai mare pentru că sunt așteptări. Nu putem să spunem dinainte în sportul nostru cine va câștiga și cine va pierde. Diferența este infimă între locul 1 și locul 10. Doar mintea și o zecime poate face diferența în sportul nostru.

“Este normal să ai momente în care vrei să renunți, în care ți-e dor de familie, în care ai impresia că pierzi foarte multe”

Ai avut vreun moment greu în carieră?

– Au fost mai multe momente grele în carieră. Le-am depășit pe fiecare cu capul sus, cu încredere și cu ideea că trebuie mereu să existe și astfel de momente. Dacă nu sunt momente grele, nu poți să le apreciezi pe cele fericite. Am trecut cu brio peste ele. S-au compensat, cele grele cu cele fericite. Dar este normal să ai momente în care vrei să renunți, în care ți-e dor de familie, în care ai impresia că pierzi foarte multe pe care le fac ai tăi acasă sau prietenii și tu ești într-o cameră de hotel așteptând să tragi următorul concurs. Sunt momente, care la un moment dat se acumulează. Peste toate treci dacă îți reanalizezi prioritățile și obiectivele. Cel puțin la mine, pentru sentimentul ăla unic în care câștigi și reușești să bați nu una, două, trei sportive, ci 130 și ești cea mai bună dintre toate în ziua respectivă. Este un sentiment foarte frumos. Realizezi că ceea ce faci este bine și nu este nimic întâmplător.

Care a fost cea mai plăcută amintire a carierei?

– Au fost multe. Toate au bucuria lor. Prima medalie câștigată a fost în 2013, atunci a început șirul medaliilor. Cele două campionate europene câștigate au fost foarte frumoase. Când m-am apucat îmi imaginam că cei care câștigă un campionat european sunt zei. Acum mi se pare că este ca după muncă și răsplată. Dacă n-ai fi făcut asta, nu ai fi ajuns acolo. Am avut foarte multe momente frumoase. Am avut foarte multe povești în interiorul concursurilor, cele la care am câștigat medalii. Stăm mai mult de vorbă într-un alt interviu, e mult de povestit (râde).

“Se poate trăi din sport în țara noastră, dar trebuie să faci performanță”

Se poate trăi din acest sport?

– La nivelul la care am ajuns, de sportiv de performanță care aduce medalii, da, se poate trăi. Suntem sprijiniți de Ministerul Tineretului și Sportului care ne premiază toate medaliile pe care le aducem. COSR ne suplimentează veniturile cu prime de lot olimpic, diferite bonusuri pe care le luăm lunar. Iar clubul de la care facem parte, eu sunt la Dinamo. Sunt angajată în cadrul Ministerului de Interne și toți sportivii din cadrul clubului Dinamo sunt angajați ai MAI. Noi beneficiem de un salariu și un contract de colaborare. Deci, se poate trăi din sport în țara noastră. Condiția este să practici sportul pe care îl alegi la cel mai înalt nivel, să faci performanță, să aduci medalii. Cel mai greu este pentru cei care vor să practice un sport, se plafonează și nu reușesc să facă performanțe. Una este să fii foarte bun, dar să și reușești să îți arăți valoarea și la concursurile internaționale și alta este să rămâi la nivel național și atunci lucrurile stau diferit pentru fiecare.

• 2 titluri europene are Laura Coman la individual 
• 27 de ani are sportiva