Una dintre cele mai interesante schimbări de antrenor din Liga Florilor din 2025 a fost numirea lui Laurent Bezeau pe banca Rapidului, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate. Finalist al Ligii Campionilor cu Brest, în 2021, Bezeau a preluat banca giuleşteană cu obiectivul de a reda strălucirea echipei care ajungea în 2023 până în sferturile Champions League.
În ultimii patru ani, Bezeau a fost expert consultat de înaltă performanţă la Agenţia Naţională de Sport a Franţei, fiind implicat în uriaşul proiect al Jocurilor Olimpice de la Paris. A revenit în handbal la Rapid deşi nu se mai gândea că va antrena.
Antrenorul Rapidului a acordat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit pe larg despre situaţia handbalului românesc, comparaţia cu gigantul Franţa, dar şi obiectivele pe care le are alături de echipa giuleşteană:
Domnule Bezeau, cum ați ajuns la Rapid. Cum au decurs negocierile?
– Au fost foarte lungi. Prima dată am fost contactat în ianuarie, dar am spus că nu sunt interesat. Aveam un job foarte bun la Agenția Națională de Sport franceză, pregăteam loturile olimpice ale Franței. Era un job foarte bun, interesant. Al doilea contact am spus „ok, dar tot nu sunt interesat”. Apoi, a treia oară domnul preşedinte Vlad (n.r. Vlad Andronescu) mi-a spus că i-ar plăcea să ne vedem în Paris şi cred că era foarte important pentru mine să acord acest respect. L-am aşteptat la Paris şi am vrut să discutăm. Când am terminat discuţia mi-a sugerat să vin la Bucureşti, să văd clubul, să văd cum e aici. Iar când am ajuns, am văzut un proiect frumos, oameni amabili şi mi-am dat acceptul să continuăm negocierile.
Aţi fost antrenor la un nivel înalt la Brest. Este un model pentru ceea ce vreţi să faceţi la Rapid?
– Vlad voia să creeze un nou proiect la Rapid, probabil care să semene cu ceea ce s-a creat la Brest. Cu academie, cu tineri jucători români, cu toate condiţiile la nivel înalt. Este interesant ceea ce s-a întâmplat în Brest, dar aici este diferit. Prima dată, trebuie să respectăm handbalul românesc. În trecut a fost la un nivel foarte bun, de referinţă. Aşa că trebuie să respectăm handbalul românesc, oamenii de aici. Vreau să învăţ cât mai multe despre România, despre handbalul românesc şi să construim un proiect care să se potrivească Rapidului. Publicul, pasiunea, jucătorii tineri… Da, am o istorie, adică experienţă la nivel înalt şi pot analiza foarte rapid situaţiile care apar.
În 2021 aţi jucat finala Champions League alături de Brest. De ce aţi optat să plecaţi exact în acel moment, după finală?
– Am avut două motive. Cu Brest a fost finalul. Am discutat şi am convenit să încheiam aventura. Aşa că, foarte rapid, Claude Onesta, fostul manager al echipei Franţei, m-a contactat să îl urmez la Agenţia Naţională de Sport. Era un obiectiv să fiu implicat în participarea la Jocurile Olimpice. Şi am participat cu o bucăţică la Jocurile Olimpice. Eram acolo, un vis devenit realitate. Foarte rapid am fost interesat.
Ce aţi făcut în cei patru ani ca „expert consultat de înaltă performanţă” la Agenţia Naţională de Sport?
– Am făcut multe lucruri. În primul rând, m-am ocupat de finanţele publice şi acordarea lor pentru diverse departamente. Am lucrat aproape de Federaţiile de Ciclism, Navigaţie, Scrimă şi Volei. Am urmărit naţionalele masculine şi feminine. Am studiat foarte atent unde e nevoie să investim banii. Apoi, am încercat să consiliez directorii şi selecţionerii să rămână pe calea bună spre performanţă pe parcursul Jocurilor Olimpice. A fost foarte frumos, foarte interesant, dar şi foarte greu, pentru că vorbim de ramuri diferite.
Cum aţi văzut handbalul românesc din exterior?
– Am învăţat handbalul lângă Daniel Constantini (n.r. fost mare antrenor de handbal francez, selecţionerul Franţei între 1985 şi 2001). El mi-a spus o mulţime de lucruri bune despre handbalul românesc din trecut. Niculae Nedeff este un maestru al handbalului. Cred că handbalul românesc a fost cel mai bun din lume şi acum cred că există multe probleme din cauza banilor, a influenţelor, nu ştiu de ce. Cred că trebuie să respectăm handbalul românesc şi cred că acest sport trebuie să rămână unul prioritar şi naţionalele fie în top.
Dar acum, fiind în interior, v-aţi schimbat perspectiva în vreun mod?
– Îmi place pasiunea de aici. Peste tot unde jucăm, vedem că există pasiune. Sunt foarte mulţi antrenori buni. Poate există prea mulţi jucători străini. Dar înainte să ne întrebăm dacă putem folosi mai mulţi jucători români trebuie să îi formăm. Aşa că, întrebarea mea este ce putem face ca să formăm mai mulţi jucători români? Încă din şcoală, din academii. În franceză, „Centre de Formation” (n.r. traducere, Centre de Formare). Dacă vom compara numărul de jucători probabil că vom vedea că există nişte probleme în ceea ce priveşte sportul de performanţă.
Una dintre controversele handbalului românesc sunt banii publici investiţi. Este bine să fie investite sume publice importante pentru performanţă? Cum vedeţi această situaţie?
– Pentru mine este prea devreme să spun ceva. Nu vreau să pară că nu respect. Este la fel ca societatea românească. Ce vrea România pentru viitor? Ce doriţi în viitor pentru societate? La fel e şi pentru sport, pentru handbal. Aveţi grijă de tineri. Ei sunt viitorul. Ce faceţi acum pentru viitorul vostru? Educaţie, valori… Cred că e foarte important să aveţi cluburi importante. Pentru că aşa tinerii vor dori să devină sportivi de elită. Aşa că este foarte important să existe performanţe în Champions League şi la Euro sau Mondiale cu echipa naţională. Dar niciodată nu trebuie să uităm de tineri. Ei sunt viitorul. Sunt bani publici mulţi investiţi, dar poate Federaţia nu are parte de o finanţare aşa mare. Nu ştiu, dar poate ar trebui făcute investiţii mai mari în toate sectoarele: transport, educaţie şi depinde de ceea ce vreţi în viitor. O să spun în franceză: românii trebuie să decidă pentru România.
Care sunt diferenţele dintre handbalul românesc şi cel franţuzesc?
– În handbalul masculin sau cel feminin?
În handbalul feminin, pentru că în handbalul masculin diferenţa pare destul de mare…
– Cred că, în primul rând, în Franţa avem mai mulţi jucători. Federaţia Franceză are 6000 de handbalişti legitimaţi. Este mult mai mult decât în România. Avem o organizare foarte bună în a forma jucătorii încă din şcoală. Apoi trec la următorul nivel, la Centrele de Formare, legitimări la nivel de club şi pasul la echipe mari: Brest, Metz sau alte echipe, precum Dijon. Aşa că, cred că diferenţa este asta. În Franţa, formăm mai mulţi jucători decât în România. Când eşti selecţioner, câţi jucători ai la dispoziţie pentru echipa naţională? Avem mulţi jucători cu calităţi. Dar, sincer, în România sunt mulţi jucători buni. Dar, aveţi încredere în voi şi în munca. Când ai talent, rezultatele nu pot fi obţinute fără muncă. Nu e de ajuns. Putem spune că munca este mult mai importantă ca talentul. Pentru că munca învinge oricând talentul. Cred că aveţi mulţi jucători talentaţi şi trebuie să muncească mai mult.
Revenind la Rapid. A fost mai dificil startul de sezon de cât v-aţi aşteptat?
– Da, am pierdut cu Slatina în prima etapă. A fost foarte rău. Am avut cinci goluri avans cu 10 minute înainte de final. Dar este un nou proiect, nou antrenor, o mulţime de jucătoare noi. Am avut multe accidentări, operaţii. Am avut trei jucătoare operate. Este pentru prima dată când văd asta. Trebuie să muncim, să rămânem pe calea bună. Noi trebuie să ne concentrăm pe viitor încă de acum. Este foarte important să menţinem traiectoria dorită. Şi fără stres, să avem timp. Dacă vrem asta. Depinde de preşedinte, de Rapid… Dacă nu avem timp, este alegerea voastră, dar e imposibil să avem succes. Dacă avem timp, dacă, împreună, suntem un suflet, Rapidul va dăinui mult timp. Peste 10 ani Rapidul va fi tot aici şi eu probabil că nu.
Care este obiectivul cu Rapid în acest sezon?
– Încercăm să încheiem în top 5. Ar fi foarte important, dar ştiu că va fi foarte dificil să ne atingem obiectivul după startul greu de sezon. Vrem să avem un parcurs în EHF European League. Dar vom juca împotriva celor de la „Flamers” (n.r. HSG Bensheim/Auerbach Flames) una dintre cele mai bune echipe din competiţie, nu am fost norocoşi. Dar ne putem califica în runda principală.
Când aţi venit în România, care a fost obiectivul principal al dumneavoastră?
– În mod normal, credeam că s-a încheiat cariera mea. Eram în Agenţia Naţională, dar există pasiunea mea pentru handbal, pentru a construi un proiect şi acest proiect, în particular… Când o persoană este interesată de tine, trebuie să îi acorzi respect. Nu ştiu cât voi continua, dar pasiunea pentru handbal este foarte importantă. Şi pentru viaţa mea este foarte important că sunt aici.