Life

Laurenţiu Duţă a împlinit 47 de ani! Artistul, la un pas de moarte: „Părinţii mei plângeau, se pregăteau de ce era mai rău”

Laurenţiu Duţă a împlinit 47 de ani şi, spune el, nu îi mai lipseşte nimic. Se simte recunoscător că a primit a doua şansă după ce a fost la un pas să-şi piardă viaţa.
05.05.2023 | 13:00
Laurentiu Duta a implinit 47 de ani Artistul la un pas de moarte Parintii mei plangeau se pregateau de ce era mai rau
Laurenţiu Duţă, la un pas să-şi piardă viaţa într-un banal accident / sursa foto: facebook.com / fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Laurenţiu Duţă a moştenit pasiunea pentru muzică de la tatăl său. La vârsta de 8 ani visa deja să devină un artist la fel de iubit precum era idolul său, Michael Jackson. La 14 ani îşi câştiga singur existenţa din muzică, cântând într-un bar de la malul mării. Iar câţiva ani mai târziu, soarta avea să-i aducă împreună pe cei trei tineri, Laurenţiu, Mihai şi Viorel care au scris şi încă scriu istorie în industria muzicală. Laurenţiu Duţă povesteşte în exclusivitate pentru FANATIK ce a însemnat pentru ei nebunia 3SE şi cât de greu le-a fost să atingă succesul de care se bucură chiar şi în prezent, după 25 de ani de carieră.

Laurenţiu Duţă era să-şi piardă viaţa în urma unui traumatist cranian. Părinţii plângeau zi şi noapte în spital şi se rugau pentru o minune.

Însă toate acestea nu ar fi fost posibile, dacă un medic nu-l salva pe Laurenţiu Duţă de la moarte. Un accident banal era să-i cârme viaţa pe când avea doar 6 ani. Părinţii plângeau zi şi noapte în spital şi se pregăteau de ce era mai rău.

ADVERTISEMENT

Dar a fost salvat şi astfel a putut să-şi urmeze visul, susţinut necondiţionat de cei care i-au dat viaţă. După ani de muncă, şi-a făcut un nume greu în industria muzicală, atât ca producător, cât şi ca membru al trupei 3SE.

Laurenţiu dezvăluie pentru cititorii FANATIK cum au fost pentru el anii de după destrămarea formaţiei, dar şi cum, odată reunită, s-au bucurat de acelaşi mare succes pe care îl aveau şi în anii 2000.

ADVERTISEMENT

Laurenţiu Duţă la ceas aniversar: „Mă consider împlinit, nu îmi lipseşte nimic!”

În primul rând „la mulţi ani” (n.red. ieri, 4 mai a fost ziua lui de naştere ) şi toate urările nostre de bine, spune-mi te rog cine ţi-a spus primul „la mulţi ani” şi cine ţi-a oferit primul cadou de ziua ta?

– Soţia şi fiica mi-au spus primul „La mulţi ani”. Mi-au cumpărat un cadou, dar au uitat să mi-l dea dimineaţă, se grăbeau să plece la şcoală şi fiica mea şi soţia care este profesoară de biologie. Dar nu asta contează, eu tot timpul le spun să nu se deranjeze cu cadouri, de obicei îmi place să fac cadouri, nu să primesc.

ADVERTISEMENT

Cum este Laurenţiu Duţă, astăzi la 47 de ani, dacă ar fi să te descrii în câteva cuvinte?

– Cred că am ajuns la vârsta când mă consider împlinit. Am o familie frumoasă, o fată de aproape 16 ani, adolescentă, o relaţie frumoasă alături de soţia mea. Anul acesta împlinim 30 de ani de relaţie, suntem împreună de când eu aveam 17 ani, iar ea avea aproape 15 ani. Profesional, alături de 3SE totul este ok, nu îmi lipseşte nimic.

Laurenţiu Duţă, aniversare fără mama lui: ”În fiecare an mă suna la ora 4.00 să-mi ureze la mulţi ani”

Ai vreun regret?

– Orice om poate mai are mici regrete. Poate faptul că nu am avut un hit internaţional. De fapt, am avut ceva succes cu câteva piese de-ale Elenei Gheorghe prin Spania, Olanda, dar mă refer la acel succes, acela mare, top 3 sau number one în alte ţări. În schimb, aici în România, toate au mers foarte bine. În rest, regrete majore nu am. Ar mai fi un regret şi anume că astăzi mama nu este alături de mine, ea s-a stins din viaţă acum şase ani. De obicei ea mă suna la ora 4.00 să-mi spună „la mulţi ani” pentru că atunci m-a adus pe lume.

ADVERTISEMENT

Îţi aminteşti cum erau aniversările tale în copilărie? Îţi face mama un tort special?

– Eu am apucat vremurile alea cu Ceauşescu şi cu comunismul. Nu erau petrecerile cum facem noi astăzi pentru copiii noştri, cu mare fast. Bineînţeles chemam câţiva prieteni din bloc, mama făcea un tort, ceva dulce, cam aşa aratău aniversările.

Laurenţiu Duţă, amintiri din copilărie: “Plecam cu cheia la gât pe coclauri, pe câmpuri, la furat de porumb”

Dar cum erai tu ca şi copil, cuminte sau trăsnit? Îţi aduci aminte vreo întâmplare pe care o vei povesti şi nepoţilor?

– Nu ştiu dacă eram neapărat trăsnit, eram ca orice băiat, mai năzdrăvan. Eu am prins perioada când tot Năvodari-ul era în construcţie, se construiau blocuri noi şi plecam cu cheia la gât pe coclauri, pe câmpuri, la furat de porumb. Cutreieram lanurile de porumb atunci când era porumbul bun de fiert. Mergeam pe şantier şi făceam numai prostii pe acolo. Ne urcam pe toate schelele. Am avut şi două accidente destul de nasoale, două traumatisme  craniene, unul chiar din cauza asta. Era un bloc în construcţie, m-am urcat pe macara la vreo doi, trei metri şi am căzut. Am avut un traumatism cranian destul de urât, după aia încă unul, am cam fost la limită după amândouă.

“Am fost la un pas să-mi pierd viaţa. Părinţii mei plângeau, se pregăteau de ce era mai rău”

Cine era mai exigent cu tine, mama sau tata?

– Din cauza faptului că am avut acele incidente, nu au fost deloc exigenţi. Am avut un traumatism cranian din care am scăpat la mustaţă. Am fost la un pas să-mi pierd viaţa, aveam doar 6 ani atunci. M-a salvat până la urmă un medic din Bucureşti care venise în Constanţa pentru un schimb de experienţă parcă. Acel doctor m-a operat şi am scăpat. Din cauza acelui traumatism, mă umflasem la cap foarte mult. Arătam, îmi povesteau părinţii mei, fix ca un înecat după multe zile de stat în apă. Medicii nu-mi dădeau prea multe şanse. Părinţii mei plângeau, se pregăteau de ce era mai rău, dar până la urmă am fost salvat.

Doctorii le-au spus atunci părinţilor să nu mă forţeze cu şcoala, cu nimic, să mă lase să fac ce vreau. Ăsta a fost, cu ghilimelele de rigoare, norocul meu. Părinţii mei, nepunând presiune pe mine să fiu cel mai bun la toate materiile, m-au lăsat să fac cât pot. Şi atunci am avut culoar liber să mă concentrez mai mult pe pasiunea mea, muzica. Deci nu erau exigenţi din punctul ăsta de vedere. Tatăl meu a devenit mai exigent cu mine, dar abia când a văzut potenţialul meu şi a simţit că pot să fac mai mult din muzică.

Laurenţiu Duţă, un mic Michael Jackson în copilărie: ”Când am văzut cum arată şi cum dansează, mi-am zis că asta vreau să fac şi eu”

În copilărie îl aveai ca idol pe Michael Jackson şi visai să ajungi un artist la fel de iubit ca şi el. De ce Michael Jackson?

– Pur şi simplu mi-a plăcut. Taică-miu mi-a adus o casetă audio din Turcia. Asta se întâmpla în 1984, aveam atunci opt ani. Pe acea casetă, printre alte melodii ale momentului, era şi Billie Jean. Mai văzusem şi câteva secvenţe cu el pe la Televiziunea Română şi când am văzut şi cum arată, cum dansează, mi-am zis că asta vreau să fac şi eu. De atunci a început pasiunea. Apoi mi-a adus tata tot din Turcia pentru că el cânta pe un vas de croazieră care mergea spre Istanbul, albumul Thriller. Atunci s-a amplificat pasiunea asta pentru Michael Jackson.

L-am văzut în concerte în Bucureşti, dar nu am avut ocazia să stau faţă în faţă cu el, am stat în tribune. Impactul însă a fost mare, era chiar primul mare artist din afara României care a venit să concerteze la noi în ţară. Iar noi după Comunism, nu ştiam ce e aia o scenă sau un concert pe stadion, doar din casetele VHS care mai circulau. A fost o experienţă extraordinară.

Dacă ar fi să numeşti o persoană sau două, datorită cărora ai ajuns unde esţi astăzi, care ar fi acele persoane?

– În primul rând taică-miu. Fiind şi el artist, a cântat până la 45 de ani prin restaurante, în străinătate, mi-a transmis şi mie această pasiune. Aş numi-o bineînţeles pe mama care mi-a fost suport moral. Sunt mulţi oameni care m-au ajutat, Marina Voica m-a ajutat mult mult. Cam ei ar fi cei mai importanţi din viaţa mea care m-au ajutat cel mai mult în carieră.

“La 14 ani, deja îmi câştigam existenţa singur”

Cel mai important sfat primit de la tata?

– Nu ştiu dacă mi-a dat un sfat care să-mi rămână clar întipărit în minte. Tot timpul mă motiva să merg mai departe pemtru că văzuse potenţialul meu. Eu la 14 ani, déjà îmi câştigam existenţa singur. Am început să cânt în acelaşi loc în care tata şi cânta şi prezenta un program de varietăţi, la barul Orient din Mamaia. Azi, din păcate, este în paragină, arată foarte rău, dar acolo am început eu să cânt în faţa publicului, seară de seară, în vara lui 1990.

Tata tot timpul m-a ambiţionat şi mi-a spus că pot mai mult. El este fanul meu din umbră. Pe el şi pe mama atunci când trăia, îi sunam primii după fiecare apariţie tv sau un eveniment mai important să le cer părerea sau să îi întreb cum m-am descurcat. Şi niciodată nu m-au criticat, mă ambiţionau mereu la modul pozitiv.

Cum au ajuns Laurenţiu, Mihai şi Viorel să formeze 3SE, trupa care a scris istorie în industria muzicală

La începuturile 3SE lipeaţi afişe cu trupa şi făceaţi graffiti pe pereţi pentru a deveni cunoscuţi. De ce sacrificii a fost nevoie până să deveniţi celebri şi toată lumea să vă asculte piesele?

– Noi am început colaborarea în 1992 sau 1993. Băieţii, Mihai şi Viorel, mi-au fost în primă fază dansatori. Eu aşa i-am cunoscut, aveau o trupă de dans. Uşor, uşor i-am cooptat pe partea asta cu muzica. Aveam acasă o orgă semi profesională, un microfon şi i-am chemat pe la mine şi le-am propus să încercăm să cântăm împreună. Astea le pot numi sacrificii, pentru că în fapt, eram doar nişte copii care nu aveau de nici unele, decât pasiunea pentru muzică.

Laurenţiu Duţă a avut ideea înfiinţării 3SE: “Am simţit că muzica se va schimba radical şi că e un tren bun în care putem urca şi noi”

Apoi treaptă cu treaptă am urcat. Ei şi-au făcut o trupă care se numea AV 37, iar eu le-am făcut instrumentalele albumului lor. Puţin mai târziu au apărut primele trupe din muzica dance românească, mă refer la aici la T-shirt, MB&C, mai apoi BUG Mafia. Iar trupa care a spart piaţa efectiv, primele mari hituri pe discotecă în 1997 a fost trupa Genius. Atunci am simţit că muzica se va schimba radical şi că e un tren bun în care putem urca şi noi.

M-am întânit cu băieţii, la o plăcintă şi un iaurt (n. red. râde ) pentru că aveau părinţii mei o terasă în Năvodari. Acolo ne-am întâlnit şi le-am propus să facem o piesă. Ei déjà aveau trupa lor de hip-hop şi începuseră să aibă succes pe la Călăraşi şi alte localităţi de pe aici din apropiere.

Primul nostru cântec a fost “Ai plecat”, l-am produs pe o clapă, aveam eu o clapă ok, dar nu era profesională. Iar Cat Music aveau un fel de top al tuturor radiourilor din ţară şi piesa nu prea mergea bine, nu urca în topuri, rămăsese undeva la locul 40-50 din 100. Eram destul de dezamăgit, dar mi-am dat seama repede că problema nu era piesa, ci soundul piesei, eu neavând atunci o orgă profesională. Iar celelalte trupe, Genius sau Proiect K1 beneficiau de nişte producţii foarte bune, lucraseră cu Edi Schneider. Era un producător care lucrase mult timp prin Germania şi venise cu aparatură profesională, cu toată tehnica de acolo.

“Dacă nu făceam chestia asta, probabil 3SE astăzi nu mai exista”

Şi-a deschis un studio în România şi prin intermediul lui Dan Popi am ajuns la el cu piesa “Ai plecat” să-i schimbăm orchestraţia, să tragem din nou vocile. Dacă nu făceam chestia asta, probabil 3SE astăzi nu mai exista.

Piesa a fost pusă ulterior pe o compilaţie numită Fanaticii, abia apăruseră atunci cd-urile, iar piesa “Ai plecat” a devenit cea mai asculată piesă. Am vândut un număr record, 250.000 de casete şi cd-uri. Atunci am cunoscut cu adevărat succesul şi în scurt timp au apărut şi primele concerte.

Laurenţiu Duţă despre începuturile trupei 3SE: “Eu eram şi managerul, aveam numele de cod Marcel

Cum aţi trăit voi fenomenul 3SE atunci?

– Să ştii că erau alte vremuri atunci, oamenii stăteau la coadă de fiecare dată când apărea un album cu artistul preferat. Nouă ne povesteau băieţii de la tarabe de la casete şi ne spuneau că nu făceau faţă cu vânzările când a apărut caseta noastră. Era o adevărată nebunie. La fel, când apărea un poster cu 3SE în revista Popcorn sau revista Bravo, se epuizau repede tirajele. Nu erau condiţiile de acum, în 1998 era tranziţia de după Comunism. Lumea era încă foarte săracă, salariile mici, infrastructura proastă, gropi peste tot. Mergeam la concerte când cu maşina, când cu trenul.

Nu erau evenimente pe bilete, erau nişte discoteci, te sunau patronii şi te invitau la concert. Eu eram atunci şi managerul trupei, dar ca să nu se înţeleagă asta, numele meu de cod era Marcel (n.re.d. râde ). Nu aveam manager, nu aveam nimic. Noi ne gândeam totul singuri, hainele, mergeam la croitori. Succesul s-a clădit greu atunci, am prins vremuri grele. Acum spre exemplu se lansează o trupă, are un succes mare şi în două, trei luni, poate să ceară cât cere trupa 3SE acum, după 25 de ani de muncă.

“Când am câştigat mai mulţi bani, am cumpărat o căsuţă pentru părinţii mei”

Îţi aminteşti ce ţi-ai cumpărat din primii 666 de lei câştigaţi cu trupa?

– Asta chiar nu îmi mai amintesc (n.red. râde ). Dar din primii bani de la Cat Music care au fost undeva spre o mie de dolari, mi-am cumpărat aparatură Sony. Iar după aceea, mulţi mulţi ani, din ce câştigam îmi plăcea să-i ajut pe ai mei. Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am câştigat mai mulţi bani, a fost să fac o căsuţă. Părinţii şi-au vândut apartamentul din Năvodari, am pus eu restul de bani şi ne-am mutat acolo, iar în spatele casei mi-am făcut şi studio înregistrări. Tata încă trăieşte acolo, în casa aceea.

Laurenţiu Duţă, despre destrămarea trupei 3SE: “A trebuit să o iau de la zero, eram destul de derutat”

Cum au fost pentru tine cei şase ani fără 3SE?

– Evident că au fost destul de ciudaţi şi grei. A trebuit oarecum să o iau de la zero, eram destul de derutat. A trebuit să-mi construiesc o carieră solo, dar din păcate nu m-am prea putut concentra pe cariera mea. În perioada aia lucram şi pentru Elena Gheorghe şi Andreea Bănică. Ele erau două artiste de foarte mare succes şi trebuia să ţin succesul ăsta al lor viu.

Printre picături mai făceam şi pentru mine, câte un cântec două. A fost o perioadă interesantă, dar am simţit tot timpul că nu este ca atunci când lucram în 3SE ca artist. De aceea, până la urmă, am convenit cu băieţii să strângem din nou rândurile, după şase ani de la despărţire.

Trupa 3SE, acelaşi succes în prezent ca acum 25 de ani. Care este secretul lor?

Sunteţi poate singura trupă care făcea ravagii în anii 2000 şi odată reunită  trupa s-a bucurat şi se bucură de acelaşi succes. Care e secretul vostru?

– Probabil a contat foarte mult că am avut nişte ani foarte buni. În cei 10 ani pe care i-am adunat înainte de despărţire, am adunat destulă muzică bună. Şi astfel am rămas în memoria colectivă, oamenii nu ne-au uitat.

Apoi ce a mai contat destul de mult, a fost că am venit cu muzică nouă bună în continuare. Te poţi reuni ca trupă de nostalgie de exemplu şi să trăieşti doar din repertoriul vechi, există şi varianta asta. Pe de altă parte, dacă vii şi cu muzică nouă, în plus faţă de cea veche pe care o ai şi pe care oamenii o iubesc, câştigi şi public nou.

ADVERTISEMENT