„Reghe” mai are contract cu oltenii încă un an și spune că relația sa cu patronul Mihai Rotaru este foarte bună.
Laurențiu Reghecampf a vorbit despre viitorul său la Universitatea Craiova, fiind sigur că va rămâne și în sezonul următor în Bănie: „La noi lucrurile sunt foarte clare. Mai am contract un an de zile. Lucrurile sunt foarte bine definite în contract atât din partea mea, cât și din cealaltă parte”.
„Relația mea cu Mihai Rotaru este una foarte bună, cu președintele și cu toți membrii stafului. Nu există nicio discuție în momentul de față, nu au fost și nici nu vor fi. La noi e simplu.
Când unul dintre noi are un alt drum, este foarte simplu, este stipulat in contract, ne dăm mâna și rămânem prieteni. Relațiile pe care mi le-am construit aici în aproape un an de zile nu le voi uita niciodată”, a spus „Reghe” înaintea meciului cu Farul Constanța.
Mihai Rotaru a vorbit despre dezvăluirea făcută de FANATIK în privința venirii lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a oltenilor și deși patronul oltenilor a început discursul prin a spune că este doar „o poveste”, a continuat și a mărturisit că Mirel Rădoi poate să preia echipa peste o lună, peste trei luni sau peste un an, în ideea că orice este posibil:
„N-a existat niciun obiectiv în contract (n.r. – cu Laurențiu Reghecampf), dar obiectivele sunt cele impuse în cadrul grupului.
Nu neapărat reziliem contractul dacă nu ne calificăm în finala Cupei sau în cupele europene. Poate e vina noastră, a celor din partea administrativă”.
„Sunt povești cu Mirel Rădoi. Nu înseamnă că Mirel Rădoi nu poate să fie noul antrenor, peste un an, peste o lună, peste trei ani.
Dar nu luăm în calcul în acest moment și nu e stilul nostru, să discutăm cu un alt antrenor cât timp avem antrenor”, a spus Mihai Rotaru.