Laurentiu Reghecampf și-a găsit echipă și a semnat cu Al-Hilal Omdurman, din Sudan. Contractul este pe un an de zile, iar tehnicianul a transmis de ce a ales să o preia pe formația mai puțin cunoscută în România.
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Laurențiu Reghecampf a transmis că a ales să semneze cu Al-Hilal Omdurman pentru a câștiga Liga Campionilor din Africa. Antrenorul a luat totul ca o provocare, acesta amintind de modul nedrept în care a fost îndepărtat de la Esperance Tunis.
„Eu sunt acum în New Port Sudan. Este un oraș nou unde s-au mutat cei care conduc țara. Mâine voi pleca, plecăm în Rwanda în cantonament. New Port e capitala politică din Sudan. Din cauza războiului, ei au mutat tot aici. E mai safe, e mai aproape de ce au ei nevoie să facă. Nu prea m-a interesat asta, nu am venit în Sudan pentru a analiza situația lor politică. Este safe, un orășel mic la Mare Roșie.
(n.r. – De ce ai ales Sudanul?) Nu știu câți kilometri sunt de aici până la București, dar de ajuns, ajungi foarte repede. Depinde de ce legături ai la avion. Faci 5 ore până la Doha, iar de acolo mai ai încă o oră și ceva. Dacă ajungi la Djedda în 4 ore, mai ai încă o oră de zbor. Nu este o problemă timpul de zbor, ci legăturile, care nu sunt foarte bune.
De ce am ales Al Hilal? Pentru că îmi oferă șansa să câștig un trofeu mare. La nivelul de salarizare pe care îl am eu, a fost cam singura oportunitate să pot să câștig un trofeu mare, gen Champions League din Africa.
Pentru mine este un trofeu mare, este o ambiție personală pentru ce mi s-a întâmplat anul trecut cu Esperance Tunis. Am luat o echipă de pe locul 6, am câștigat o supercupă, am calificat echipa în Champions League, după care am fost demis și nu am mai avut oportunitatea să merg mai departe în Champions League. Îmi doresc foarte mult să câștig un trofeu mare!
Am semnat până la anul în vară, cu o opțiune de încă doi ani. În Africa sunt câteva echipe ce se pot bate pentru acest trofeu, ai echipele din Egipt, ai Esperance Tunis, ai echipele din Africa de Sud, Algeria și Al Hilal din Sudan. E o echipă cu tradiție, o echipă veche, unda dintre cele mai importante din Africa. Au foarte mulți fani în toată Africa, sunt foarte iubiți și sunt foarte mari”, a declarat Laurențiu Reghecampf.
În continuare, antrenorul a mărturisit că Al-Hilal Omdurman are un buget mai mare decât FCSB. Reghecampf a dezmințit zvonurile vizavi de salariul său și a transmis că bonusurile pentru câștigarea Ligii Campionilor depășesc 6 zerouri.
„Vizavi de buget, nu e ca în Europa, să ai un buget și să te ții de el. Aici se întâmplă să ai un moment bun și să vină cineva să îți mai dea 5-10 milioane. Lucrurile sunt foarte flexibile în Africa. Eu cred că ajung puțin mai mult cu bugetul peste FCSB. De multe ori renunță să vândă jucători pe 2-3 milioane și vor 5-6 milioane.
(n.r. – E adevărat că i se spune Real Madrid al Africii?) Da, este adevărat. Probabil datorită culorilor, sunt foarte iubiți în Africa, au foarte mulți fani. Da, așa li se spune.
Nu am doar 15.000 de euro salariu. Știți că nu discut lucrurile astea financiare, dar sunt foarte multe zvonuri. În afară de mine și câțiva apropiați, nimeni nu știe cât câștig eu la echipa asta. Nu se pune problema să semnez pe 15.000 de euro. Nu e vorba doar de Sudan, e vorba că este o echipă care îmi oferă prilejul să câștig un trofeu. Bineînțeles, trebuia să se pupe și cu partea financiară.
Staff-ul pe care îl am la dispoziție, sunt 5 oameni, probabil vor fi 6, nu ar veni pe un salariu care să nu corespundă cu nivelul lor de a antrena. Nu-mi place să vorbesc despre partea financiară, sunt lucruri confidențiale, dar pentru cei care se interesează de acest lucru, să știe că sunt bine, foarte bine din punctul acesta de vedere.
Sunt bine, foarte bine din punctul acesta de vedere. Cu toate etapele până în finala Ligii Campionilor, inclusiv și câștigarea trofeului depășești suma de… Nu dau o sumă, ci sunt 6 zerouri. Acesta e bonusul, depășește 6 zerouri.
Pe finalul intervenției, Laurențiu Reghecampf a recunoscut că nu se teme de războiul din Sudan, zona în care locuiește fiind una extrem de sigură. Tehnicianul susține că toată echipa este foarte bine monitorizată, toți fiind păziți.
„(n.r. – Nu îți e frică să antrenezi într-o țară nesigură de război?) Asta a fost prima întrebare pe care am pus-o celor care conduc echipa. În zona unde suntem noi nu se întâmplă niciun incident, nu avem parte de incidente. Chiar aseară am fost la masă cu președintele și mi s-a părut totul foarte ok. Nu sunt lucrurile așa cum apar în presă, au și zone frumoase, este safe. Într-adevăr, mai sunt anumite probleme, dar nu sunt eu în măsură să le discut.
Dacă vor fi probleme de securitate, noi nu vom juca în Sudan. Acum, în proporție de 80%, se va juca în Sudan campionatul următor. Se dorește foarte mult ca oamenii să uite de incidentele din ultimii ani și să revină către fotbal, către viața normală. Este o bucurie pentru foarte mulți această echipă și vor să le ofere oamenilor momente de bucurie prin fotbal. Acum rămâne de văzut ceea ce se va întâmpla.
Nu are de ce să îmi fie frică. Și în Emirate, Arabia Saudită sau pe unde am mai antrenat… Înafară de hotel sau de casa ta, nu ieși foarte mult, nu ai cum să ieși pe străzi. Totul se leagă de echipă, de cantonament, iar atunci ești în siguranță, nu ești numai tu. Avem securitate, avem poliție”, a încheiat Laurențiu Reghecampf.