Sport

Laurențiu Reghecampf, pas greșit în lupta la titlu. Meci de coșmar pentru Esperance Tunis

Pas greșit făcut de Laurențiu Reghecampf la Esperance Tunis. Echipa românului a pierdut în deplasare în cadrul etapei a 21-a din campionatul Tunisiei.
23.02.2025 | 08:00
Laurentiu Reghecampf pas gresit in lupta la titlu Meci de cosmar pentru Esperance Tunis
Eșec dur pentru Laurențiu Reghecampf la Esperance Tunis. Sursa Foto: Hepta.
ADVERTISEMENT

Laurențiu Reghecampf, cel care a câștigat Supercupa Tunisei la mijlocul acestei luni, a făcut un pas greșit în lupta la titlu. Esperance Tunis, echipa sa, a pierdut în deplasarea din etapa cu numărul 21.

Pas greșit în lupta la titlu. Meci de uitat pentru Laurențiu Reghecampf la Esperance Tunis

Laurențiu Reghecampf este apreciat în Tunisia. Antrenorul român a reușit să își transforme echipa în doar 3 luni, având mai multe rezultate bune. Totul s-a schimbat însă cu ultimul rezultat înregistrat în campionat.

ADVERTISEMENT

Mai exact, Esperance Tunis a jucat în deplasare contra celor de la CA Bizertin. Echipa lui Laurențiu Reghecampf a cedat (scor 1-2), după ce a fost prima care a marcat, însă în proprie poartă (Memmiche 25).

După pauză, Jebali a fost cel care a restabilit egalitatea în minutul 49. Formația antrenorului român putea să se desprindă pe tabelă, dar Tougai a ratat un penalty în minutul 65.

ADVERTISEMENT

Lovitură grea pentru Reghecampf pe finalul meciului

Finalul meciului a fost unul extrem de încins, mai ales după ce Esperance Tunis a rămas în 10 oameni. Smiri și Guenichi au văzut cartonașul roșu în minutul 88, respectiv 90+10.

Seydi a fost cel care i-a stricat complet dispoziția lui Laurențiu Reghecampf după ce a marcat golul decisiv din penalty în minutul 90+12. Esperance Tunis rămâne touși pe locul 1, după 21 de etape, chiar și după acest eșec.

ADVERTISEMENT

Cu 45 de puncte acumulate, echipa lui Laurențiu Reghecampf a ratat astfel șansa să se distanțeze de Etoile du Sahel (45 de puncte) și de Monastir (40 de puncte).

ADVERTISEMENT