Dacă prima sa numire a revoluționat fotbalul românesc și a adus rezultate fantastice atât în Liga 1, cât și în Europa, cea de-a doua s-a încheiat fără realizări majore. Reghecampf a mai lucrat ulterior în România doar la Universitatea Craiova, în două rânduri, tot fără rezultate remarcabile. În străinătate, a traversat zona arabă, cu multiple contracte în Arabia Saudită și Emiratele Arabe, apoi a fost la Neftchi, în Azerbaidjan, înainte să treacă și prin Tunisia și Sudan, unde le-a pregătit pe Esperance, respectiv Al Hilal Omdurman. Revenirea lui Reghecampf la FCSB a fost anunțată de Gigi Becali în exclusivitate pentru FANATIK.
Laurențiu Reghecampf a semnat pentru prima dată cu actuala FCSB în 2012, după un retur fantastic la Chiajna. A venit la echipa de lângă București în noiembrie 2011, când retrogradarea era scenariul cel mai previzibil, și a salvat-o de la retrogradare după un parcurs fantastic în a doua parte a sezonului.
Reghe a reorganizat pregătirea alături de Thomas Neubert și rezultatele au apărut imediat. I-a adus la potențial maxim pe Chiricheș, Chipciu, Bourceanu, Pintilii, Rusescu sau Szukala. Cu fiecare dintre ei, FCSB a obținut rezultate sportive, dar și bani buni. „Vitrina” construită de performanțele obținute cu Reghecampf antrenor l-a ajutat pe Becali să vândă la Tottenham (Chiricheș), Southampton (Gardoș), Al Hilal (Pintilii), Anderlecht (Chipciu și Stanciu), Trabzonspor (Bourceanu) sau Sevilla (Rusescu). Adi Popa a ajuns și el la Reading, iar Tătărușanu la Fiorentina, din postura de fotbalist liber de contract.
Reghecampf s-a despărțit prima dată de FCSB în 2014 pentru a merge la Al Hilal. 800 000 de euro a fost suma pe care Becali a primit-o pentru a fi de acord cu ruptura de antrenorul care i-a adus cei mai mulți bani și cel strălucitor parcurs european de după Olăroiu. În Champions League, FCSB a dat peste Chelsea, Schalke și Basel. A terminat grupa fără victorie, dar cu 3 puncte acumulate și cu peste 10 milioane în conturi. Reghecampf a plecat supărat din cauza inflexibilității lui Becali.
În decembrie 2015, Reghecampf i-a luat locul lui Mirel Rădoi la FCSB. Între cele două perioade în club, le-a pregătit pe Al Hilal, alături de care a fost în finala Ligii Campionilor Asiei, și pe Litex Loveci. Dacă primul mandat i-a creat o aură pe care fotbalul românesc n-o mai văzuse de ani buni, cel de-al doilea s-a terminat cu aerul unei misiuni ratate.
Reghecampf a dus echipa pe locul 2 în primul sezon de la revenire și a jucat în preliminariile Champions League. Victoria cu Sparta Praga din turul 3 preliminar a fost singurul succes semnificativ. A urmat o înfrângere clară cu Manchester City, unde Guardiola abia se instalase (0-5 pe Arena Națională, 0-1 la Manchester), apoi o prezență oarecare în Europa League.
FCSB le-a întâlnit pe Villarreal, FC Zurich (aflată atunci în liga secundă din Elveția) și Osmanlispor. A obținut 6 puncte, dar a terminat grupa pe ultima poziție după 3 egaluri (1-1 cu Villarreal, 1-1 și 0-0 cu FC Zurich) și o victorie (2-1 cu Osmanlispor).
FCSB a ratat titlul atât în 2016, cât și în 2017, în ciuda investițiilor lui Becali. Mai întâi, Astra lui Șumudică i-a luat campionatul, apoi Hagi și Viitorul, un an mai târziu. Becali n-a regretat. Îl înțepase de mai multe ori pe Reghecampf, căruia ajunsese să-i pună sub semnul întrebării metodele.
Reghecampf a mai fost aproape de FCSB în 2020, când clauzele contractuale l-au blocat, în cele din urmă. El i l-ar fi recomandat, însă, pe Toni Petrea lui Becali. Toni a pregătit echipa în două mandate, între 2020 și 2022.