Sport

Laurențiu Reghecampf știe unde s-a jucat calificarea: ”Dacă marca Koljic era altceva”

U Craiova a fost eliminată de FK Laci în Conference League, iar Laurențiu Reghecampf crede că această calificare s-a jucat la ratarea lui Elvir Koljic.
30.07.2021 | 00:09
Laurentiu Reghecampf stie unde sa jucat calificarea Daca marca Koljic era altceva
ADVERTISEMENT

Oltenii au remizat, scor 0-0, cu formația albaneză și a ratat accederea în turul trei preliminar.

Toate cele 3 echipe româneşti din Conference League, FCSB, U Craiova şi Sepsi, au pierdut din primul tur în care au evoluat în competiţie.

ADVERTISEMENT

Calificarea Universității Craiova s-a pierdut la ratarea lui Koljic

Antrenorul Laurențiu Reghecampf a acceptat cu bărbăție eliminarea Universității Craiova din Conference League și crede că ratarea lui Elvir Koljic din prima repriză a fost decisivă în ratarea calificării.

”Seara asta a fost un meci special, după ce am pierdut în tur. Le-am spus jucătorilor că nu va fi un meci ușor. Știam că va fi un meci de luptă, cu o echipă care se închide bine și este arțăgoasă. Nici noi nu aveam soluția să desfacem jocul, dar nu este un motiv să nu încercăm să câștigăm.

ADVERTISEMENT

Am avut 2-3 șanse bune, dar nu am marcat. Marca Koljic în prima repriză era altceva, aia a fost marea noastră șansă să intrăm în meci. Vom face o analiză, dar în două zile avem un nou meci”, a declarat Reghecampf la finalul meciului retur cu FK Laci.

Reghe dă vina pe nivelul fotbalului din România

”Avem probleme de lot, eu trebuie să-i îmbărbătez, să creez un nucleu și o echipă care să dea totul. Cu public poate era o situație mai fericită pentru noi. În seara asta voi sta de vorbă cu jucătorii și voi încerca să-i aduc la nivelul la care să ne batem cu orice echipă.

ADVERTISEMENT

După meci i-am adunat să-i liniștesc, să-i calmez. Cu toți suntem dezamăgiți, trebuie să facem o analiză și să încercăm să facem mai bine de la anul pentru că nu e ușor să pierzi trei echipe într-o zi.

Noi lucrăm în fiecare zi cu jucătorii, încercăm să-i creștem, dar vedeți că nu mai sunt echipe mici. Sunt multe lucruri de realizat în fotbalul din România”, a mai spus tehnicianul oltenilor.

ADVERTISEMENT

Oltenii, o nouă rușine în Europa

Echipele din România au debutat în Conference League, dar FCSB şi Sepsi OSK au părăsit Europa după dublele din turul doi preliminar, la loviturile de departajare, iar U Craiova a ieșit din competiţie fără gol marcat.

Eliminată de Lokomotiv Tbilisi în turul 1 al Europa League în vara anului trecut, U Craiova şi-a mai trecut o umilinţă în contul european. Oltenii nu au fost în stare să treacă de Laci, o formaţie albaneză cu puţină experienţă în competiţiile continentale.

După înfrângerea din tur, 0-1 în Albania, U Craiova spera că va spăla ruşinea pe “Ion Oblemenco”, însă nu a fost cazul. Jucătorii antrenaţi de Laurenţiu Reghecampf, proaspăt instalat la echipă, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate, nu au fost în stare să marcheze pe teren propriu şi au părăsit rapid Europa.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – FC Botoșani: 1,34 este cota pentru “total goluri: 1-3”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT