Sport

Laurențiu Reghecampf taie în carne vie la U Craiova! 4 jucători nu vor fi luați în cantonamentul din Antalya. Exclusiv

FANATIK a aflat în exclusivitate că Matteo Fedele, Antoni Ivanov, Mihai Roman și Mihai Bălașa nu vor fi luați în cantonamentul Universității Craiova din Antalya, Turcia.
02.01.2022 | 14:23
Laurentiu Reghecampf taie in carne vie la U Craiova 4 jucatori nu vor fi luati in cantonamentul din Antalya Exclusiv
Laurențiu Reghecampf a lăsat acasă înainte de cantonamentul din Turcia patru jucători și ar putea să mai renunțe la încă cinci. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat în exclusivitate lista neagră a lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova, iar antrenorul „leilor” a luat deja primele măsuri.

Universitatea Craiova este una dintre echipele din Casa Pariurilor Liga 1 care își va desfășura cantonamentul de iarnă în străinătate. „Alb-albaștrii” vor pleca pe 3 ianuarie în Antalya, la un stabiliment ultramodern de cinci stele.

ADVERTISEMENT

Laurențiu Reghecampf a tăiat patru jucători de pe lista celor care merg în cantonamentul Universității Craiova din Antalya

FANATIK a aflat în exclusivitate că Laurențiu Reghecampf, antrenorul Universității Craiova, nu va lua în cantonamentul din Turcia patru jucători: Matteo Fedele (mijlocaș central), Mihai Bălașa (fundaș central), Antoni Ivanov (mijlocaș ofensiv) și Mihai Roman (atacant).

Cei patru nu fac parte din planurile antrenorului și sunt liberi să își caute angajamente sau vor fi trimiși la echipa a doua a clubului.

ADVERTISEMENT

Din informațiile FANATIK, reunirea lotului va avea loc luni, 3 ianuarie de la ora 11:00, când echipa are antrenament, iar la ora 15:00 Universitatea Craiova va decola de pe aeroportul din Craiova cu o cursă charter către Antalya.

Ce jucători mai sunt pe lista neagră a lui Laurențiu Reghecampf

FANATIK a aflat că pe lista neagră a lui Laurențiu Reghecampf se mai află nu mai puțin de cinci alți jucători, în frunte cu Ionuț Vînă, fotbalist adus de la FCSB la începutul sezonului.

ADVERTISEMENT

Pe lângă el, ar mai putea pleca de la Universitatea Craiova portarul Mirko Pigliacelli, care mai are contract cu oltenii doar până în vară, iar Reghe ar vrea să îl titularizeze pe David Lazar. Totuși, italianul va face parte din lotul ce va fi deplasat în Antalya.

O mare surpriză pe lista plecărilor este numele lui Ștefan Vlădoiu, un jucător considerat de mare perspectivă. Fundașul de bandă nu mai este elibigil U21 și are mult de luptat acum pentru un loc de titular. El nu l-a convins pe Reghecampf de calitățile sale și sunt șanse mici să mai prindă minute în 2022 dacă nu își va găsi o echipă.

ADVERTISEMENT

Mihai Căpățână, numele surpriză de pe lista lui Reghecampf

Mihai Căpățână este poate cea mai mare surpriză de pe această listă, titular de bază în mandatul lui Reghe. Cu toate acestea, așteptările erau mari de la el, mai ales că s-a plătit o sumă importantă de transfer. Astfel, jucătorul ar putea fi vândut cât încă mai are o cotă bună, însă va mai primi șanse din partea antrenorului.

Mihai Bălașa a gafat la meciul de debut al lui Reghecampf cu FC Botoșani, dar și cu FCSB, iar de atunci a mai prins doar trei meciuri, fiind înlocuit de două ori. Stoperul a dezamăgit, iar faptul că are și un salariu mare este un motiv în plus pentru despărțire, deși mai are contract un an și jumătate.

Pe lista disponibilizărilor se mai află și brazilianul Gustavo, autorul unor mari ratări, iar forma sa i-a făcut pe cei din conducere să încerce să caute soluții mai bune în ofensivă. Ultimul pe această listă este fostul jucător al FCSB, Alexandru Crețu. Adus cu surle și trâmbițe, a jucat doar zece meciuri iar prestațiile sale au fost nesigure și are un salariu pe măsură: 15.000 de euro pe lună.

Valerică Găman ratează toată pregătirea de iarnă

FANATIK a aflat în exclusivitate că Valerică Găman s-a operat și va rata pe lângă pregătirea de iarnă tot sezonul regulat, după ce s-a accidentat la gambă și gleznă în meciul cu Farul Constanța. Astfel, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei ar putea reveni pe teren abia în play-off.

Acest lucru este extrem de îngrijorător pentru Laurențiu Reghecampf, mai ales că Universitatea Craiova a avut cele mai mari probleme în acest sezon în apărare.

Stoperul a ratat deja ultimele șase meciuri din 2021 și a suferit o intervenție chirugicală la Barcelona, la clinica unde s-a operat în toamnă și Antoine Conte, un alt jucător accidentat al oltenilor. Din informațiile FANATIK, Găman ar putea relua antrenamentele cel mai devreme la finalul lunii februarie sau început de martie.

  • 9 jucători ar putea pleca în această iarnă de la Universitatea Craiova
  • 4 fotbaliști a lăsat acasă Laurențiu Reghecampf înainte de cantonamentul din Antalya

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Rapid: 2,25 este cota pentru ”peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT