Lumea fotbalului a rămas din nou surprinsă când, imediat după terminarea sezonului anterior, Gigi Becali l-a numit pe Dinu Todoran noul antrenor al FCSB. „L-a sunat Meme și era la biserică, la duhovnic. Doream să-l aducem pe Todoran la Academie, dar dacă tot era la biserică am zis să-l punem la prima echipă”.
Cam așa a sunat din partea patronului de la FCSB explicația pentru care l-a ales pe Todoran să-i conducă de pe bancă pe Florinel Coman, Olimpiu Moruțan sau Florin Tănase. Cât va rezista Todoran la FCSB, un antrenor care, practic, încă nu și-a început cariera?
Momentan totul depinde de modul în care Dinu Todoran va gestiona situația echipei în sezonul care începe la mijlocul lunii iulie, FCSB debutând în deplasare, la Botoșani, pe 15 iulie. Oricum, Gigi Becali are deja înlocuitor pentru Todoran: Laurențiu Reghecampf!
FANATIK a aflat că, la mijlocul lunii iunie, Laurențiu Reghecampf i-a făcut o vizită de două ore șefului de la FCSB, la Palat, discutând inclusiv despre varianta întoarcerii la gruparea din Berceni. Mai mult, acea primă vizită a fost repetată, ultima oară în week-end-ul precedent.
Reghecampf este liber de contract după despărțirea de saudiții de la Al Ahli Jeddah, formație unde l-a antrenat pe Mitriță pentru doar 11 partide. Momentan, nu există oferte serioase pentru Reghe ca să-și continue cariera, dar discuțiile cu Becali au schimbat puțin strategia antrenorului. Reghe vrea să revină în fotbalul românesc, iar singura echipă pe care ar antrena-o ar fi FCSB!
Reghe a tras de Becali sau Gigi de Laurențiu? Probabil că prima parte este cea mai aproape de adevăr! Dar cel mai important lucru care a contribuit la reluarea discuțiilor dintre părți pentru o nouă colaborare este legat de divorțul iminent al lui Laurențiu de Anamaria Prodan.
Zvonuri despre despărțirea lor au apărut tot mai des în presă în ultima vreme, dar confirmarea divorțului a fost obținută de FANATIK care a publicat o declarație exclusivă a lui Reghe. „Da, e adevărat, divorțăm! Este singurul comentariu pe care îl am de făcut. Vă rog să înțelegeți că este vorba de viața noastră privată, de copiii noștri și vă rog să ne respectați decizia. Vă mulțumesc!”, a declarat Laurențiu pentru site-ul nostru.
Laurențiu a fost la Gigi la Palat, la mijlocul lunii iunie, dar și recent. Prima oară a venit și cu un cadou, cum face de obicei, și i-a adus la cunoștință vestea divorțului său iminent de Ana. Este chiar informația care, povestesc apropiații, a deblocat relațiile dintre Laurențiu și Gigi!
La începutul anului, când Dennis Man a fost transferat de la FCSB la Parma, cu ajutorul decisiv al lui Giovanni Becali, s-a produs un scandal monstru. Anamaria Prodan, agenta lui Dennis până la mutarea arădeanului în Italia, s-a simțit trădată și a aruncat cu jigniri la adresa jucătorului, dar în principal al lui Gigi Becali.
Patronul FCSB a luat decizia ca din acel moment să nu mai aibă nicio legătură cu familia Reghecampf, nici cu Ana, nici cu Laurențiu. Acum, în mijlocul verii, situația a balotat. Scânteia a fost reprezentată de divorț.
Discuția pe care Reghecampf și Becali au avut-o a fost cât se poate de clară. Gigi pare dispus din nou să lucreze cu fostul său antrenor atât timp cât acesta divorțează și, practic, Anamaria Prodan dispare din ecuația colaborării. Becali oricum nu avea ceva direct împotriva lui Laurențiu nici la „scandalul Man”, dar faptul că acesta era soțul Anei a blocat relația.
Din informațiile FANATIK, Reghecampf ar urma să-l înlocuiască pe Todoran dacă acesta nu va avea rezultate în primele două-trei luni. Este și motivul pentru care Reghecampf i-a transmis patronului că oricum e dispus să mai ia o pauză pentru a rezolva ultimele tensiuni din viața personală.
Ceea ce l-a făcut pe latifundiar să se apropie și mai mult de Reghecampf, de fapt antrenorul cu care a demarat supremația FCSB timp de trei sezoane consecutive, a fost o promisiune. Cei doi au atins în discuție și subiectul ofertelor despre care se scria că le-a mai avut antrenorul, de la Craiova, de la CFR, de la Dinamo.
„Patroane, în fotbalul românesc nu antrenez decât la FCSB! Dacă o să mă întorc, o să facem o echipă care ani de zile va domina iar Liga 1”, i-a transmis Reghe. Au fost cuvintele care i-au mers la inimă lui Becali și care l-au convins că Reghe va fi viitorul antrenor al FCSB, după mandatul lui Dinu Todoran.
Revenirea lui Reghecampf la FCSB, în cazul în care Todoran, mai devreme sau mai târziu nu are rezultatele așteptate, va produce ceva valuri în staff-ul tehnic. Sunt șanse foarte mari ca preparatorul Tommy Neubert, la care Gigi ține foarte mult, să plece de la FCSB odată cu revenirea lui „Reghe”.
Acum un an, când Neubert și Petrea au semnat cu FCSB, s-a vorbit mult despre faptul că ei sunt „săgețile” lui Reghecampf, care-și pregătește revenirea. FANATIK a dezvăluit că, de fapt, Neubert și Petrea nu se mai înțelegeau cu Reghecampf și au plecat de la Al Wasl tocmai pentru a nu mai lucra cu acesta.
Răceala dintre Laurențiu și foștii săi colaboratori este o realitate. Depinde de Becali dacă-l va convinge pe neamț să rămână la revenirea lui Reghecampf la FCSB!