Cunoscuta cântăreață Lavinia Pîrva a venit cu o dezvăluire neașteptată despre viața sa, pe conturile de socializare, unde este urmărită de milioane de persoane. Ce a mărturisit acum soția lui Ștefan Bănică Jr., de profesie actor și artist.
Lavinia Pîrva este recunoscută pentru trupele din care a făcut parte, dar și pentru faptul că este căsătorită cu celebrul jurat de la X Factor. Partenera lui Ștefan Bănică Jr. este activă pe social media, unde face publice diverse informații.
Recent, frumoasa brunetă a dezvăluit că viața sa nu este perfectă, fapt care i-a îngrijorat pe unii internauți. Cu toate acestea, vedeta nu are probleme în mariaj, ci este vorba de un proiect în care s-a implicat cu mare drag.
Îndrăgita artistă a lansat în cursul zilei de joi, 21 noiembrie 2024, o nouă piesă din repertoriul său muzical. Aceasta are o importanță deosebită pentru artista de 39 de ani, care speră să aibă numeroși ascultători.
„Nu e perfectă viața mea este un proiect de suflet, versurile piesei au o însemnătate aparte pentru mine și spun o poveste în care sunt sigură că se vor regăsi și ascultătorii mei”, a notat Lavinia Pîrva pe Instagram.
„Muzica de petrecere, cu influence balcanice mă reprezintă și îmi permite să mă exprim într-o formă autentică. Fiind din Timișoara, am crescut cu interferența acestor genuri muzicale care mi-au devenit sursă de inspirație”, a completat soția lui Ștefan Bănică Jr.
Urmăritorii cântăreței au reacționat în număr foarte mare. Majoritatea au complimentat-o pentru felul în care arată. Lavinia Pîrva a reușit să se mențină în formă maximă după ce a devenit mama unui băiat căruia i-a dat numele Alexandru.
Lavinia Pîrva se mândrește cu o siluetă de vis. Soția lui Ștefan Bănică Jr. nu este genul de persoană care să țină o dietă strictă, însă este foarte atentă la exercițiile pe care le face. Sportul este constant în viața sa.
Încearcă să mențină echilibrul în tot ceea ce face, recunoscând că a apelat la proceduri noninvazive. Cântăreața nu se dă peste cap cu ritualurile de frumusețe, precizând totodată că este foarte important să-și îngrijească tenul.
„Îmi place să am grijă de mine și mi-am corectat anumite lucruri, dar noninvaziv. Momentan nu simt nevoia să recurg la operații estetice”, a spus la un moment dat Lavinia Pîrva pentru revista viva.ro.