Lazio, 118 ani dominaţi de duşmănia cu AS Roma şi fanatismul fascist

Pe 9 ianuarie 1900, un soldat din regimentul de gardă al bersaglierilor (corp de armată creat pe 18 iunie 1836, vestit prin pălăriile speciale, cu boruri largi, decorate cu pene negre), ţintasul de elită Luigi Bigiarelli, împreună cu 8 prieteni, au pus bazele clubului Società Podistica Lazio, semnând actul de înfiinţare pe o bancă de lemn scorojită din faţa unei taverne din Piaţa Libertăţii din Roma. La început a fost un club de atletism, Bigiarelli habar nu avea de fotbal, era un mare admirator al olimpismului şi în special al întrecerilor de atletism, dovadă şi primul nume al clubului, Societá Podistica Lazio, în traducere Societatea de Alergare Lazio. A avut de-a lungul timpului peste 40 de discipline sportive, fiind gândit iniţial ca un club multisportiv, dar a devenit cunoscut în special datorită fotbalului.

Istoria fotbalului lazial a început în mai 1902, odată cu venirea la Roma a studentului italian Bruto Seghettini, care învăţa la Paris şi era membru al lui Racing Club de France, un club de fotbal din Colombes, o suburbie a capitalei franceze. Noul joc a găsit repede mulţi adepţi printre laziali şi echipa de fotbal a devenit în mai puţin de o lună un fapt împlinit. Având culorile alb şi albastru, specifice spiritului olimpic şi al Greciei, şi vulturul, ca simbol al lui Zeus, stăpânul cerului şi al tunetului, echipa este „veterana” Romei. Primul meci, în septembrie 1902, a însemnat şi prima victorie, 3-0 în faţa concitadinei Virtus. Prima afirmare avea să vină 5 ani mai târziu, când fotbaliştii laziali au plecat cu trenul, pe cheltuiala lor, la Pisa, pentru a participa la primul lor turneu inter-regional şi s-au întors acasă cu trofeul, fără a primi niciun gol în 6 meciuri.

Lazio, adversara FCSB în Liga Europa – 118 ani de ură cu AS Roma şi fanatism fascist al suporterilor

„Biancazzurri” au înregistrat primul succes major pe 24 septembrie 1958, când au cucerit cel dintâi trofeu, Cupa Italiei, 1-0 cu Fiorentina în finala disputată „acasă”, pe „Stadio Olimpico” din Roma.

În 1974 au câştigat primul din cele două „scudetto”, sub preşedinţia lui Umberto Lenzini şi conducerea tehnică a lui Tommaso Maestrelli, cu 18 victorii, 7 egaluri şi 5 înfrângeri, golaveraj 45-23, 43 de puncte, două mai mult decât secondanta Juventus Torino. Primul „11” era Felice Pulici – Giuseppe Wilson – Sergio Petrelli, Giancarlo Oddi, Luigi Martini – Franco Nanni, Luciano Re Cecconi – Mario Frustalupi – Renzo Garlaschelli, Vincenzo D’Amico – Giorgio Chinaglia.

Aniversare centenară de vis

Al doilea titlu a venit exact la 100 de ani de existenţă a clubului, în sezonul 1999-2000, 21 de victorii, 9 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 64-33, 72 de puncte, doar unul în plus faţă de acelaşi Juventus Torino. Preşedinte era Sergio Cragnotti, antrenor suedezul Sven-Göran Eriksson. Din lot făceau parte Luca Marchegiani, Sérgio Conceição, Alen Bokšić, Marcelo Salas, Roberto Mancini, Siniša Mihajlović, Alessandro Nesta, Diego Simeone, Pavel Nedvěd, Dejan Stanković, Simone Inzaghi, Juan Sebastián Verón, Fernando Couto, Matías Almeyda, Fabrizio Ravanelli şi orice comentariu pare de prisos în faţa acestei liste de super-jucători. De altfel Lazio a avut un sezon 1999-2000 de vis pe plan intern, câştigând şi Cupa Italiei (2-1 la Roma şi 0-0 la Milano cu Internazionale), şi Supercupa (4-3 pe „Olimpico”, cu finalista cupei, Inter).

Ultimul succes: Supercupa nebună din 2017

Lazio a mai câştigat alte 4 cupe: 1998 (0-1 la Milano şi 3-1 la Roma cu AC Milan), 2004 (2-0 la Roma şi 2-2 la Torino cu Juventus), 2009 (6-5 la loviturile de departajare, după 1-1 cu Sampdoria, pe „Olimpico”), 2013 (1-0 cu AS Roma, pe „Olimpico”) şi a pus în vitrina cu trofee 3 Supercupe: 1998 (2-1 cu Juventus, pe „delle Alpi”), 2009 (2-1 cu Inter, pe „Beijing National Stadium”) şi 2017 (a jucat ca finalistă a Cupei, pierdută cu 0-2 în faţa lui Juventus, pe care a învins-o mai apoi în Supercupă cu 3-2, după un meci de infarct:2-0 în minutul 85, goluri Ciro Immobile în minutele 32, din penalty, şi 54, 2-2 în minutul 90, a egalat Paulo Dybala cu goluri în minutele 85 şi 90, 3-2 în minutul 90+4, gol rezerva Alessandro Murgia, care a declanşat fiesta pe „Olimpico”!).

„Vulturii” au luat în „gheare” şi două cupe continentale

Pe plan internaţional, „vulturii” au în palmares o Cupă a Cupelor, câştigată pe 19 mai 1999, după 2-1 în finală contra echipei spaniol Real Mallorca, pe „Villa Park” din Birmingham, în faţa a 35.075 de spectatori, goluri marcate de Christian Vieri (7), Pavel Nedvěd (81), respectiv Daniel „Dani” García Lara (11). Lazio a jucat în formula Marchegiani – Negro, Nesta, Mihajlović, Favali – Stanković, Mancini, Almeyda, Nedvěd – Salas, Vieri. Antrenor era suedezul Sven-Göran Eriksson. Jucătorul meciului a fost declarat Christian Vieri. Lazio a eliminat în drumul spre finală pe Lausanne Sport (1-1 la Roma şi 2-2 la Lausanne, în turul 2), Partizan Belgrad (0-0 la Roma şi 3-2 la Belgrad, în turul 3), Panionios Nea Smirni/Atena (4-0 la Atena şi 3-0 la Roma, în sferturi), Lokomotiv Moscova (1-1 la Moscova şi 0-0 la Roma, în semifinale).

Pe 27 august acelaşi an 1999, Lazio îşi adjudeca şi Supercupa Europei, pe „Stade Louis II” din Monaco, în faţa unei asistenţe reduse, de doar 14.461 de spectatori, după ce învingea câştigătoarea Ligii Campionilor, Manchester United, cu 1-0, gol Marcelo Salas în minutul 35. Sven-Göran Eriksson trimitea atunci pe teren „11”-le Marchegiani – Negro, Nesta, Mihajlović, Pancaro – Stanković, Verón, Almeyda, Nedvěd – Inzaghi, Mancini. Jucătorul meciului a fost desemnat argentinianul Juan Sebastián Verón.

Digisport.ro

Ce surpriză! Despărțiți de mai bine de 16 ani, cei doi au apărut din nou împreună: "Am primit multe telefoane!"

Duşmănie istorică ireconciliabilă cu concitadina AS Roma

Marea, ireversibila, neîmpăcata, eterna rivală a lui Lazio este concitadina AS Roma. În 1927, regimul fascist care conducea Italia decidea că Roma trebuie să aibă o echipă de fotbal capabilă să se bată cu „le grandi squadre” din nordul ţării, de la Milano şi Torino, iar hotărârea demnitarilor a fost unirea tuturor echipelor din capitala Italiei sub aceeaşi pălărie, numită simplu Associazione Sportiva Roma SpA. Pe scurt AS Roma. Au executat ordinul fără să crâcnească trei formaţii, Roman, Alba-Audace şi Fortitudo, una nu s-a aliniat în front, Lazio. Pentru că exista din 1902, pentru că jucase deja în 3 finale inter-regiuni, pentru că avea în spate un general puternic, Giorgio Vaccaro, dar şi pe „Il Duce” însuşi, pe Benito Mussolini, conform historia.ro. Conducătorul fascist o adora pe Lazio, iar sigla ei semeaţă, vulturul, era nu numai pe emblema clubului, ci şi pe uniforma sa.

Duşmănia dintre cele două echipe s-a născut, astfel, din start. Originile diferite au alimentat-o din start: Lazio a fost înfiinţată în vecinătatea bogatului cartier Prati, de la marginea Romei, şi a jucat iniţial pe „campo” (câmpul) Rondinella, în zona „superiore” (mai este nevoie de traducere?) din Parioli, fiind mereu echipa aristocraţiei romane. AS Roma s-a definit ca „echipa poporului”, a celor care trăiau în mijlocul „cetăţii”, muncind din greu pentru pâinea cea de toate zilele, a jucat la începuturi pe Motovelodromo Appio şi după doar doi ani, când noul ei stadion a fost gata, s-a mutat la poalele muntelui Testaccio, în „rione” (districtul) 20 al capitalei italiene, locuit de clasa muncitoare. Şi-a ales culorile oraşului, roşu şi galben, iar pe siglă a pus lupoaica „mamă” pentru fondatorii Romei, gemenii Remus şi Romulus, simboluri care au atras ca un magnet „masele”.

La „directe” conduc „lupii”

Cum capitala italiană avea astfel două echipe, întâiul meci Lazio – Roma era inevitabil şi s-a jucat chiar în primul an în care s-a înfiinţat Serie A, 1929, pe 8 decembrie, pe „Campo Rondinella”, stadionul „vulturilor”. Au câştigat „romanii” cu 1-0, primul dintre cele 185 de „episoade” ale derby-ului „capitolin” sau „derby de Cupolone” (cu referire la cupola San Pietro din Roma), care s-au împărţit în 52 de victorii Lazio, 63 de remize şi 70 de victorii AS Roma, golaveraj 187-234.

Elizabeth Gilbert, autoarea best-sellerului „Eat, pray, love” (Mănâncă, roagă-te, iubeşte), ilustrează într-un fragment din cartea sa duşmănia de moarte dintre cele două echipe, evidentă chiar şi pentru cineva care nu este pasionat de fotbal: „La Roma sunt două echipe: Lazio şi Roma. Rivalitatea dintre ele – dar şi cea dintre fanii lor – atinge cote incredibile, dezbină familii fericite şi transformă cartiere liniştite în adevărate câmpuri de luptă. E foarte important să te hotărăşti din fragedă pruncie dacă vei ţine cu Lazio sau cu Roma, pentru că decizia asta va conta în mod copleşitor în alegerea prietenilor cu care îţi vei petrece toate după-amiezile de duminică pentru tot restul vieţii”. Culmea este că marile rivale împart stadionul „Olimpico” (72.698 de locuri), ultraşii laziali ocupând în mod tradiţional peluza nordică (Curva Nord), iar cei romani pe cea sudică (Curva Sud).

Antisemitism şi rasism dus la extrem

Imnul suporterilor „biancazzurri”, celebrul „Non mollare mai”, în traducere „Nu renunţa niciodată”, caracterizează suflarea lazială, recunoscută pentru fanatismul ei absolut. Rivalitatea aceasta, dusă la extrem, a născut monştri. În 1999, de exemplu, ultraşii laziali au scris pe un banner de 50 de metri „Auschwitz e oraşul vostru, cuptoarele sunt casele”. Pe altul „Sunteţi o echipă de negri, condusă de evrei”. Inutil de spus că jucătorii de culoare ai lui AS Roma au fost mereu ţinta jignirilor grosolane, a gesturilor obscene, a cojilor de banane azvârlite din tribune. Fanii lui Lazio nu l-au primit cu braţele deschise nici măcar pe un jucător de-al lor, olandezul Aron Winter, în 1992, cărua i-au scris pe zidurile stadionului că un negru n-are ce căuta printre ei. Ani la rândul, antrenorii s-au lovit de refuzul unor jucători de culoare de a juca pentru Lazio. VEDEŢI SUS, ÎN GALERIA FOTO, IMAGINI REALMENTE MPRESIONANTE!

Şi Ştefan Radu a călcat „pe bec”

Nici Ştefan Radu, românul care joacă la Lazio din 2008 (296 de meciuri, 7 goluri, 16 pase de gol), nu a „scăpat” de manifestările fasciste atât de dragi suflării laziale. Nu le-a suferit, le-a făcut! Pe 7 aprilie 2012, într-un meci cu Napoli, în minutul 68, la scorul de 1-1, el a urcat în banda stângă şi a centrat ideal, iar Mauri a înscris, din „foarfecă”. Foarte satisfăcut de reuşita sa şi de scorul final, 3-1 pentru Lazio, ex-dinamovistul s-a îndreptat după meci spre un grup de suporteri laziali şi, printre diverse manifestări de bucurie, i-a salutat cu braţul drept ridicat. „Un fel de salut roman”, a scris cotidianul local „Il Messaggero”, însă gestul aminteşte mai mult de modul cum se salutau naziştii lui Hitler. „Ştefan Radu, care a copiat un gest făcut în urmă cu mai multe sezoane de Paolo Di Canio pe «Olimpico», va fi mai mult ca sigur amendat de judecătorul sportiv Giampaolo Tosel în următoarele zile”, scria calcionews24.com. „Nici măcar nu ştie ce înseamnă fascismul”, l-a apărat pueril avocatul clubului. Una peste alta, în urma audierilor la Comisia de Disciplină, atît jucătorul, cît şi clubul au fost iertaţi de suspendare, ba au scăpat şi fără amendă.

Paolo Di Canio s-a „scuzat”: „Sunt fascist, nu rasist!”

În martie 2005, căpitanul de atunci al lui Lazio, Paolo Di Canio, a primit o amendă de 10.000 euro pentru un gest similar făcut la un meci contra Romei. Aflată în tribună, Alessandra Mussolini, nepoata „Ducelui”, a fost auzită spunând extaziată: „Ce salut roman frumos! O să-i trimit lui Paolo un bilet de mulţumire”. Adulatul jucător lazial afirmase atunci că modalitatea de a-şi manifesta bucuria în teren nu are nicio legătură cu politica, dar Comisia de Disciplină a considerat că un salut în acest fel nu poate fi interpretat ca un element de bucurie şi l-a „ars”. Nu i-a fost de-ajuns şi în decembrie 2005 a comis-o de două ori la interval de doar o săptămână: mai întâi la un meci cu Livorno, apoi la fel cu Juventus. A fost supendat o etapă şi amendat din nou cu 10.000 de euro. Degeaba a încercat să-şi explice salutul cu mâna dreaptă ridicată spunând că reprezintă „un salut roman”, pentru că mai apoi a uimit toată lumea fotbalului din Italia, şi nu numai, declarând senin, ca o… scuză, „Sunt fascist, nu rasist!”. Dovada o are tatuată pe braţ: cuvântul „Dux”, în traducere „Duce”, porecla fostului lider fascist italian Benito Mussolini. Q.E.D.

Chiar dacă era criticat de toată lumea pentru saluturile naziste, iar FIFA a cerut de mai multe ori suspendarea pe viaţă a sportivilor care recurg la astfel de gesturi, Paolo Di Canio a avut de partea sa majoritatea covârşitoare a fanilor laziali. Care chiar deschiseseră un cont bancar în care donau bani din care idolul lor să-şi poată plăti amenzile. SS Lazio este cunoscut peste tot în lume ca fiind un club ai cărui fani, unii dintre cei mai fanatici şi mai violenţi din Italia, sunt adepţi ai mişcărilor de extremă dreapta şi care afişează peste tot steaguri cu zvastica şi alte însemne naziste. Îi va fi tare greu FCSB-ului pe „Olimpico”…

149 de goluri (143 în Serie A) a marcat golgheterul all time al lui Lazio, legendarul Silvio Piola, în 9 sezoane jucate pentru „biancazzurri” (1934-1943)

401 meciuri în alb-albastru are cel mai „prezent” lazial, Giuseppe Favalli, în toate competiţiile din cele 12 sezoane jucate pentru Lazio, între 1992 şi 2004

23 de meciuri cu AS Roma a „prins” Giuseppe Wilson în perioada 1969-1979 , lazialul cu cele mai multe participări în „derby de Cupolone”. Liderul prezenţelor în derby-urile capitoline este „romanul” Francesco Totti, cu 44 de prezenţe

11 goluri a marcat golgheterul derby-urilor SS Lazio – AS Roma, Francesco Totti, între 1992 şi 2017. Pentru Lazio cel mai bun marcator cu Roma a fost Silvio Piola, în perioada 1934-1943