Editoriale

Andrei Dicu scrie după dezastrul de la Roma: Gigi şi-a „tras” echipă de la „Trei ursuleţi”!

Lucrurile pentru care noi juisăm (talentul lui Budescu, tehnica lui Teixeira, forţa lui Gnohere) sunt doar nişte chestiuni de bază la cluburile serioase. S-a văzut acest lucru foarte clar la meciul Lazio - Steaua 5-1.
23.02.2018 | 13:43
Andrei Dicu scrie dupa dezastrul de la Roma Gigi sia tras echipa de la Trei ursuleti

Prin anii ’80, cei care şlefuiam băncile pline de desene reanimate ale şcolilor, visam la un celebru magazin cu uniforme: „Trei ursuleţi”. Se afla undeva pe lângă defunctul bulevard „6 Martie” din Bucureşti, actualul „Elisabeta”. Acolo, părinţii dădeau năvală, mai ceva ca la bazarele turceşti şi cumpărau alandala, pentru că uniformele erau greu de găsit şi la îmbulzeala respectivă n-aveai nici unde să probezi vreo ţoală şi nici cum să emiţi pretenţii la capitolul „măsură”.

Şi uite aşa, în prima zi de şcoală, ne trezeam cu toţii îmbrăcaţi mai ceva ca la Carnavalul de la Rio… Ba cu un crac mai lung decât altul, ba cu şapca tip „Spânzură Gagici” (n.r. pentru cititorii tineri, iniţialele „Şcolii Generale”) cât două capete… Sigur, dincolo de frustrarea datorată faptului că schimbul de tricouri cu fetele era interzis, izvorau, totuşi, unele trocuri reciproc avantajoase. Şi eram cei mai fericiţi! Nu exista expresia „cool”, dar ne simţeam măcar precum vecinii bulgarii, deşi ăia aveau bomboane şi televizor, toată ziua.

În general, cam aşa stau lucrurile şi cu echipa de tumbe bombastice a lui Nea Gigi, care se crede cea mai înţolită premiantă, mai ales când tăticu’ achiziţionează sarafane, vedete şi vise second hand. Iar în particular, adică în contextul acestui 1-5 fără comentarii, când Gnohere a marcat golul „de onoare”, am suspinat cu toţii ca şi când un turist neamţ ar fi scăpat o pungă de bomboane, pe peronul Gării Basarab…

E în natura lucrurilor să inflamezi antenele televizoarelor şi să enunţi obiective-trombon, pe tărâm european, când la tine acasă ţi se crează psihoza că eşti cel mai tare din parcare. E ca şi cum ai primi o menţiune trasă de coadă la şcoala din spatele blocului şi imediat te-ai crede olimpic internaţional…

Din păcate, „ursuleţii” lui Gigi&Dică, gen Teixeira, Budescu sau Gnohere (cu tot cu golul său tardiv) s-au dovedit nişte micuţi koala urcaţi în copaci, de frica furioşilor Grizzly laziali. Motivul e simplu. Criteriile evoluţiei sunt diferite.

Lucrurile pentru care noi juisăm (talentul lui Budescu, tehnica lui Teixeira, forţa lui Gnohere, etc) sunt doar nişte chestiuni de bază, la cluburile serioase. Altfel spus, ceea ce noi considerăm „finalitate”, alţii privesc ca „start”. Din acest motiv, „bursierii” FCSB n-au mişcat, la niciunul dintre capitolele care i-au făcut celebri pe uliţa noastră, numită, generos, „Liga 1”. Şi asta nu s-a întâmplat doar în meciul de pe „Olimpico”…

Indiferent de frustrarea unui rezultat, indiferent de visele sau visurile pe care le trăim, pasager, trebuie să ne înţelegem condiţia şi valoarea. În raport cu lumea la care aspirăm, nu cu propria noastră sală de clasă, pe care, deseori, o periem de ochii soacrei, în speranţa că o vom vinde pe… bani europeni.

Tags: