Fotbal international

Remember. Când Steaua bătea Lazio cu 4-1 pe Olimpico

Lazio - FCSB se dispută joi, de la ora 20:00, în manşa retur a 16-imilor Europa League. Steliştii i-au umilit pe laziali în urmă cu aproape 58 de ani pe "Olimpico".
21.02.2018 | 23:38
Remember Cand Steaua batea Lazio cu 41 pe Olimpico

FCSB a câştigat manşa tur a duelului cu Lazio, scor 1-0, iar vicecampioana României speră că va obţine calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Steliştii nu sunt la prima deplasare pe “Olimpico” în istoria clubului.

În urmă cu 58 de ani, Steaua Bucureşti, pe atunci CCA, obţinea un rezultat merituos, chiar dacă era vorba doar de un meci amical. Italienii priveau sideraţi cum o micuţă formaţie din Estul Europei se distra cu Lazio, chiar pe teren propriu.

Lazio – FCSB, varianta amical în 1960

La sfârşitul sezonului 1959-60, CCA Bucureşti, aşa cum era cunoscută Steaua în acele vremuri, câştiga al cincilea titlu de campioană a României. În echipa antrenată de Gică Popescu I străluceau Emerich Jenei, Gheorghe Constantin, Vasile Zavoda sau Ion “Ţop” Voinescu. Cu patru ani înainte, “militarii” reuşiseră un turneu foarte bun în Anglia, iar de această dată erau chemaţi să joace cu Lazio, echipă ce terminase pe locul 12 în Serie A. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Pe 14 iunie 1960, cu două etape înainte de finalul campionatului în România, CCA Bucureşti juca pe “Olimpico” împotriva celor de la Lazio. Gică Popescu I şi Ştefan Onisie, secundul fostului internaţional din anii ’40, au aruncat în luptă ceea ce aveau mai bun în lot. Voinescu – Ivănescu, Zavoda II – Jenei, Apolzan, Bone – Cacoveanu, Constantin, Alecsandrescu, Raksi, Tătaru, astfel arăta primul “11” al campioanei României care a intrat pe teren.

Primele 20 de minute ale meciului au fost magnifice pentru CCA, iar tabela de marcaj de pe “Olimpico” arăta un neverosimil 3-0. Ion Alecsandrescu, viitorul preşedinte al clubului, Gheorghe Constantin şi Gheorghe Cacoveanu marcaseră primele trei goluri ale meciului. Până la pauză, “militarii” au mai marcat o dată, prin Nicolae Tătaru. La pauză, cu un lot destul de subţiat, CCA face o singură schimbare. Vasile Mihăilescu intră în locul lui Tiberiu Bone. Lazialii schimbă liniile, dar reuşesc să marcheze un singur gol, prin Ettore Recagni. A doua zi, prestaţia românilor este lăudată în presa din Peninsulă.

Înfrângere la limită cu AS Roma

24 de ani mai târziu, Steaua Bucureşti se reîntorcea pe stadionul “Olimpico”. De această dată era vorba de un meci oficial. Steliştii se confruntau cu AS Roma, vicecampioană a Europei, în primul tur din Cupa Cupelor, sezonul 1984-85. Manşa tur s-a jucat în capitala Italiei, iar în vestiarul “militarilor” se simţea miros de pulbere. Florin Halagian era antrenorul Stelei, însă metodele spartane i-au făcut pe stelişti să se revolte. “Armeanul” nu le-a dat voie jucătorilor să se atingă de dulciuri la masă, ceea ce i-a scos din sărite pe stelişti. Capul revoltei a fost Vasile Iordache, care i-a îndemnat pe colegii săi să nu se atingă de fructele oferite de “Hala”, dar nici de dulciuri. Admonestat de Halagian, portarul a fost obligat să conducă antrenamentul de dinaintea meciului cu AS Roma, ca mai apoi, mai târziu, să plece de la Steaua.

Viitorii “vitezişti” au făcut o partidă memorabilă, dar nu au reuşit să aducă victoria. Pe rând, Tătăran, Laurenţiu, Lăcătuş sau Piţurcă au trecut pe lângă gol, în timp ce Duckadam a făcut minuni în poartă. În minutul 73, Graziani a marcat singurul gol al meciului, după o fază începută dintr-o poziţie de ofsaid. În retur, pe un “Ghencea” arhiplin, Steaua şi AS Roma au terminat la egalitate, scor 0-0. În ultimele minute ale meciului, Duckadam a apărat un penalty al italienilor.