O echipă importantă din La Liga a luat o decizie dură la adresa unui fost jucător. Placheta onorifică a acestuia va fi eliminată. Despre cine este vorba și de ce s-a ajuns aici, de fapt.
Ce ar fi fotbalul fără rivalități. Ateltico Madrid este dușman declarat al celor de la Real Madrid, însă jucătorii au mers da la un club la altul de-a lungul anilor. Un astfel de exemplu este și cel al portarului Thibaut Courtois.
Chiar dacă belgianul, care a fost „victima” suporterilor înainte de derby-ul din toamna acestui an, a semnat cu Real Madrid după ce evoluase anterior la Chelsea, el a jucat în trecut pentru Atletico Madrid, club care a început negocierile pentru vânzarea lui Horațiu Moldovan.
Courtois se află la Real din toamna anului 2018, însă suporterii lui Atletico nu pot trece nici în prezent peste decizia acestuia de a reveni în Spania chiar la rivala echipei lor de suflet. Suporterii au cerut conducerii clubului de pe Wanda Metropolitano ca numărul plachetelor onorifice să fie redus și să existe și alte criterii de acordare a acestora, iar printre cele care vor dispărea se află și cea a portarului de 33 de ani.
Oficialii clubului le-au transmis că doar 20 de plachete vor rămâne, iar fanii vor decide cele care vor fi păstrate în baza unor criterii precum: „meritul calitativ, valorile roșii-albe, recunoașterea și moștenirea între generații, momentele istorice petrecute și comportamentul față de clubul și fanii noștri”, potrivit Marca.
Thibaut Courtois este de mult timp un nume mare în fotbalul mondial și cu siguranță va rămâne așa. Uriașul portar, la propriu, s-a remarcat încă de la începutul carierei sale, iar prestațiile sale l-au dus la cluburi mari precum Atletico Madrid, Chelsea și Real Madrid.
Format în țara natală, la Genk, echipa la care a debutat în fotbal, Courtois a fost achiziționat în 2011 de Chelsea pentru 9 milioane de euro. El a fost trimis imediat după sub formă de împrumut la Atletico Madrid, unde a jucat timp de 3 ani și a bifat 154 de meciuri în toate competițiile.