News

Leagăn pentru copii, retras de pe piață de Kaufland. Ce nereguli au fost descoperite

Kaufland a retras de pe piață un leagăn pentru copii. FANATIK vă spune ce nereguli au fost descoperite.
23.06.2021 | 17:46
Leagan pentru copii retras de pe piata de Kaufland Ce nereguli au fost descoperite
ADVERTISEMENT

Reprezentanții supermarketului au anunțat că produsul a fost scos de la vânzare. Acesta nu mai era comercializat de aproximativ un an.

Totuși, leagănul a fost vândut în perioada martie 2017 – august 2020. Clienții care l-au cumpărat au fost anunțați că vor primi banii înapoi.

ADVERTISEMENT

Leagăn pentru copii, retras de pe piață de Kaufland. Ce nereguli au fost descoperite

„În anumite circumstanțe, la produsul menționat, clemele de prindere ale piesei din mijloc se pot rupe (a se vedea marcajele din fotografia articolului), existând astfel posibilitatea de accidentare a copilului (6 – 36 luni). Pentru a proteja siguranța consumatorilor, Kaufland a reacționat și a retras de la comercializare produsul respectiv”, au anunțat reprezentanții printr-un comunicat.

leagăn
Clemele de prindere ale piesei din mijloc care se pot rupe
Sursa foto: Kaufland

 

Supermarketul a atenționat clienții care au achiziționat produsul să acorde atenție informării și să nu-l mai folosească.

ADVERTISEMENT

„Se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal,” au mai transmis.

Magazinul le-a cerut scuze clienților pentru această situație. Totuși, nu mulți au acordat prea multă atenție leagănului cu probleme.

ADVERTISEMENT

Clienții Kaufland, nemulțumiți de oferta la bere

Doar câțiva oameni au sesizat că magazinul a vândut un produs periculos pentru copii mai bine de trei ani. Majoritatea celor care au reacționat la postarea magazinului de pe rețelele de socializare au condamnat o altă greșeală a reprezentanțior supermarketului.

Este vorba de o promoție la bere. Reclama pe care magazinul a distribuit-o arată un pachet de nouă sticle la preț promoțional.

ADVERTISEMENT

Totuși, pachetul care se vinde la respectivul preț este cel de șase sticle, iar mulți oameni nu au citit descrierea. Astfel, au constatat diferența de preț la casa de marcat.

Greșeala a fost aspru sancționată de internauți: „Minciuni! Și când suni să reclami spun doar că “ne cerem scuze”. Dar timpul meu pierdut pentru reclama falsă nu se pune! Rușine”, este una dintre reacțiile oamenilor.

După ce s-au strâns mai multe, pe rețelele de socializare a apărut și reacția supermarketului: „salut, dragă comunitate. Ne pare rău pentru eroarea ce s-a strecurat. Am revenit cu erată pentru materialul printat.”

ADVERTISEMENT
Tags: