Sport

Lebron James l-a depășit pe Michael Jordan în lista celor mai buni marcatori din istoria NBA!

07.03.2019 | 11:52
Lebron James la depasit pe Michael Jordan in lista celor mai buni marcatori din istoria NBA

LeBron James nu trece prin cea mai bună perioadă din carieră la Los Angeles Lakers. Miercuri seara Lakers a suferit o nouă înfrângere, scor 99-115, pe teren propriu în fața celor de la Denver Nuggets. Astfel, echipa din Los Angeles a picat pe locul 11 în Conferința de Vest, iar absența lui Lakers din cauza unei accidentări, dar și atmosfera toxică din vestiar după transferul eșuat al lui Anthony Davis ar fi principalele cauze. Cu toate acestea, LeBron se poate bucura măcar de performanțele individuale. „Regele” a reușit aseară să îl depășească în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria NBA pe legendarul Michael Jordan.

LeBron James l-a depășit pe Michael Jordan în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria NBA

Înainte de partida cu Denver Nuggets, LeBron James mai avea nevoie de 12 puncte pentru a-l depăși pe cel care este considerat cel mai bun baschetbalist din istorie. James a obținut acele 12 puncte destul de ușor. Ba mai mult, a strâns chiar 31 de puncte, cu 7 recuperări și 7 pase decisive, cu 13/22 din acțiune și 3/8 de la libere.

Astfel, James a urcat pe locul 4 pe lista celor mai buni marcatori din istoria NBA, cu 32.311 puncte în 1.190 de meciuri, în timp ce Jordan are 32.292 de puncte în 1.072 de puncte. „Regele” se află în spatele unor alte nume legendare, precum inegalabilul Kareem Abdul-Jabbar, Karl Malone și Kobe Bryant. Cu punctele adunate până acum, James mai are nevoie de puțin peste 1.300 de puncte pentru a-l ajunge din urmă pe Kobe Bryant (33.643 puncte).

LeBron depășește record după record, în al 16-lea sezon din carieră

Chiar dacă performanțele la Lakers nu sunt la nivelul cu care ne-a obișnuit LeBron James, prestațiile sale individuale au rămas în elită. James are 27 de puncte pe meci, 8,7 recuperări și 8 pase decisive pe întâlnire! A jucat însă în numai 47 de meciuri din cele 65 de partide la Lakers, iar în cele 18 partide în care a absentat, trupa din Los Angeles a picat de pe locul 4 până la locul 11, la șase meciuri distanță de ultimul loc care asigură calificarea în playoff în Conferința de Vest.

Pe lângă faptul că l-a depășit pe Jordan și a urcat în careul de ași al celor mai buni marcatori, James a devenit primul jucător din istorie care a intrat în top 10 atât la puncte marcate cât și la pase decisive. LeBron are și 8.584 de pase decisive, cu care se află pe locul 10 și îi suflă în ceafă unei alte legende a sportului cu mingea la coș, Gary Payton.

  • 38.387 de puncte a înscris Kareem Abdul-Jabbar de-a lungul carierei
  • 3 titluri NBA are LeBron James (2012, 2013, 2016)
  • 15 selecții în All-Star Game are LeBron James (2005-2019)