Fotbal international

Leeds United a promovat în Premier League. 16 ani a aşteptat un copil să zâmbească din nou. Foto + Video cu sărbătoarea fanilor

18.07.2020 | 17:40
Leeds United a promovat in Premier League 16 ani a asteptat un copil sa zambeasca din nou Foto  Video cu sarbatoarea fanilor
ADVERTISEMENT

Din sezonul viitor, Leeds va juca din nou în Premier League, după 16 ani de absență. Formația antrenată de Marcelo Bielsa a obţinut promovarea, profitând de înfrângerea lui West Brom, locul secund în Championship, pe terenul lui Huddersfield, cu scorul de 1-2.

26 de victorii în 44 de etape a acumulat Leeds, până în acest moment. În runda precedentă, „albii“ au trecut de Barnsley, cu 1-0, și au stabilit un nou record de puncte pentru ei, în liga secundă: 87! Linia de clasament e completată de 9 egaluri şi tot atâtea înfrângeri.

ADVERTISEMENT

Leeds mai are de jucat două partide în acest final de sezon, iar un singur punct le garantează prima poziţie a clasamentului.

Cel mai cunoscut suporter al lui Leeds

În 2004, la ultimul meci al lui Leeds în Premier League, camerele de televiziune au surprins un copil care a devenit imaginea căderii lui Leeds. La bustul gol şi cu mesajul „Leeds până la moarte“ scris pe piept cu litere mari, un copil de numai 11 ani cânta în continuare alături de galerie, cu lacrimi pe obraji, când echipa lui de suflet îşi lua adio de la Premier League. O poză cât 1.000 de cuvinte…

ADVERTISEMENT
Ricky Allman a aşteptat 16 ani promovarea lui Leeds
Ricky Allman a aşteptat 16 ani promovarea lui Leeds

Acum, 16 ani mai târziu, Ricky Allman, căci acesta era numele copilului supărat şi trist, zâmbeşte fericit. Clubul pe care îl iubeşte e din nou acolo unde crede el că merită. Lumea încă îl mai recunoaşte pe stradă ca fiind copilul care plângea când a retrogradat Leeds. Fără să ştie şi să vrea, a intrat pentru totdeauna în istoria „albilor“.

Fanii au dat năvală la stadion

„Am revenit în Premier League!“, au postat cei de la Leeds pe contul de Twitter, imediat după fluierul de final al arbitrului în confruntarea dintre Huddersfield și West Brom, iar fanii au dat năvală la stadionul formaţiei preferate, cântând, scandând şi bucurându-se după o aşteptare prea lungă.

ADVERTISEMENT

 

Sezonul 2003-2004 a fost ultimul pentru Leeds în primul eșalon din Anglia. Echipa, care joacă meciurile de „acasă“ pe stadionul „Elland Road“, a terminat atunci pe penultimul loc, la șase puncte distanță de ultima poziţie salvatoare.

Echipa antrenată de Marcelo Bielsa mai are de disputat două meciuri în Championship: la Derby, pe 19 iulie, și „acasă“, contra celor de la Charlton, pe 22 iulie.

ADVERTISEMENT

Clasamentul din Championship (TOP 6):

  1. Leeds 87p (44 de meciuri)
  2. West Brom 82p (45 de meciuri)
  3. Brentford 81p (44 de meciuri)
  4. Fulham 77p (44 de meciuri)
  5. Notthingham 70p (44 de meciuri)
  6. Cardiff 67p (44 de meciuri)

În sezonul precedent, Leeds a ratat promovarea, după ce s-a clasat pe locul al treilea, cu 83 de puncte, în spatele lui Norwich și Sheffield United. În play-off, a fost eliminată de Derby County, 1-0 pe Elland Road şi 2-4 în deplasare.

Leeds United are în palmares trei titluri de campioană a Angliei (1991-1992, 1973-1974, 1968-1969), o Cupă, o Cupa Ligii și două Supercupe câștigate. În Europa, a jucat o finală de Cupa Cupelor (1973) şi una de Liga Campionilor (1975).

ADVERTISEMENT