News

Legătura dintre COVID-19 și o boală neurologică rară! Care sunt primele simptome

13.07.2020 | 12:35
Legatura dintre COVID19 si o boala neurologica rara Care sunt primele simptome
ADVERTISEMENT

Există o legătură între COVID-19 și o boală neurologică rară! Cel puțin aceasta pare a fi ultima descoperire a specialiștilor. Mai exact, renumiți medici investighează această relație, una care ar putea arunca totul în aer.

Specialiștii au plecat de la cazul unui american în vârstă de 54 de ani, american căruia nu i s-a publicat numele, dar i s-a dat o poreclă. „Tom” a avut probleme serioase în luna mai a acestui an.

ADVERTISEMENT

Timp de două zile, acesta s-a simţit atât de slăbit încât nu a putut să se dea jos din pat. Când familia a reuşit în cele din urmă să îl transporte la spital, doctorii au descoperit că avea febră şi că dădea semne că ar avea o infecţie severă.

Conexiune între COVID-19 și sindromul Guillain- Barre

Aproape imediat medicii au luat decizia de a-l testa împotriva coronavirusul. Când a venit rezultatul, acesta era pozitiv. De remarcat că pe lângă simptomele COVID-19, acesta îşi mişca cu greutate picioarele.

ADVERTISEMENT

Interesant este că atunci când a fost examinat de un neurolog, Tom a primit diagnosticul de sindrom Guillain- Barre, o boală autoimună.

Concret, aceasta dă naştere unor senzaţii de slăbiciune din cauza faptului că semnalele sunt transmise cu întârziere nervilor. În cele mai multe cazuri, pacienții își revin.

ADVERTISEMENT

Există însă și o particularitate, una în care boala se agravează și poate duce până la paralizia muşchilor aparatului respirator, iar pacientul are nevoie de suport ventilator şi poate rămâne pe viaţă cu sechele neurologice.

Cu toate acestea, specialiștii spun că boala poate fi tratată corespunzător dacă este depistată din timp. „Neurologii specializaţi în terapie intensivă derulează studii cu privire la complicaţiile generate de COVID-19.

ADVERTISEMENT

Dată fiind prevalenţa sindromului Guillain- Barre în pandemiile precedente, precum SARS şi MERS, aceştia investighează o posibilă legătură între sindrom şi COVID-19”, se arată în studiile de specialitate

Din păcate însă, este posibil ca unii pacienţi să nu apeleze la tratament medical pentru probleme neurologice precum durererea de cap persistentă, pierderea vederii sau probleme musculare, de teama de a nu fi expuşi la infectarea cu noul coronavirus în unităţile spitaliceşti, atrag atenţia specialiştii.

 

 

 

ADVERTISEMENT