Cristian Marian Bejan, considerat cel mai periculos traficant de droguri din România, a fost capturat de procurorii DIICOT.
Potrivit Gândul, bărbatul e acuzat că ar fi orchestrat 4 crime, fiind genul de interlop care nu își iartă rivalii atunci când îi greșesc.
Bejan reușise să controleze mai multe cluburi de noapte din București, dar și din țară, unde vindea droguri și avea legături strânse cu cei care l-au ucis pe Emi Pian.
Bărbatul intrase în concurență directă cu liderii clanului Pian după ce a decis să se ocupe și de cămătărie, în condițiile în care între Bejan și clanul Rinu ar exista un parteneriat strâns.
Emi Pian și-a găsit sfârșitul într-o noapte, fiind înjunghiat de Richard Gheorghe, membru al clanului Rinu, tocmai din cauza unui conflict pe această temă, a cămătăriei.
Clanul Rinu, un clan nou pe piața cămătăriei din Sectorul 2, se pare că își coordona afacerile alături de Bejan, conform Gândul, care citează informații oferite de procurorii DIICOT.
Oamenii legii susțin că cei din clanul Rinu ar avea legături extrem de strânse cu Bejan, cel care a încercat în trecut să asasineze 4 rivali, însă toate aceste „lovituri” au eșuat.
Prima tentativă de asasinat a fost coordonată în Elveția, victima fiind un proxenet albanez. În 2015, ținta a fost liderul unui grup de bodyguarzi, în timp ce în 2019 răzbunarea a fost cruntă pentru un alt interlop care îi greșise lui Bejan.
Cel mai recent „asasinat” pus la cale a fost împotriva lui Marius Alecu, zis Bebino, un lider ai grupării Sportivilor. Acesta a fost atacat cu săbii, însă a scăpat cu viața, ca prin minune.
Cu toate acestea, cea mai de răsunet moarte din lumea interlopă este cea a lui Emi Pian, liderul Duduienilor, ucis de „lupii tineri” ai clanului Rinu. Anchetatorii nu au tras momentan nicio concluzie clară în acest caz complicat.