News

Legăturile de afaceri ale lui Costin Mihalache, numit în consiliul de administrație al CNAIR. A fost consilierul Vioricăi Dăncilă

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri a anunțat vineri noua componență a Consiliului de Administrație pentru următorii patru ani
15.02.2023 | 09:33
Legaturile de afaceri ale lui Costin Mihalache numit in consiliul de administratie al CNAIR A fost consilierul Vioricai Dancila
Costin Mihalache, fostul consilier al Vioricăi Dăncilă, numit la CNAIR. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Printre cei șase noi membri ai Consiliului de Administrație ai CNAIR, numiți în această săptămână de către ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, se numără șeful de cancelarie al fostului premier, Viorica Dăncilă, Costin Mihalache și Ion Damin, un ofițer de poliție din Timișoara, fără experiență în domeniul transporturilor.

Costin Mihalache, „prietenul bun” al lui Xi Jinping

CNAIR a anunțat vineri numele celor șase noi membri ai Consiliului de Administrație în urma numirilor făcute în cursul acestei săptămâni de către ministrul Sorin Grindeanu. Numirea unor echipe de management profesionist reprezintă unul dintre jaloanele asumate de România prin PNRR, o etapă ce trebuia să fie finalizată până la începutul acestui an. Aceștia beneficiază de o indemnizație lunară de 13.215 lei. Anunțul numirilor în CA al CNAIR vine după o serie de numiri controversate și la Metrorex.

ADVERTISEMENT

Astfel, CNAIR, compania din subordinea Ministerului Transporturilor prin care statul român finanțează construcția de autostrăzi și drumuri naționale, va fi condusă în următorii patru ani de către un CA format din Cristian Pistol, actualul director general al CNAIR, avocata Bîrchi Ileana-Mirela, Marcu Mirel-Alexandru, director în cadrul Nuclearelectrica. Alături de aceștia, va face parte din CA și Septimiu Buzașu, om cu ștate vechi în Ministerul Transporturilor, unde a fost secretar de stat în 2006, 2008 și 2012, dar și în companiile de stat unde a ocupat mai multe funcții de conducere. În 2020, Newsweek a scris că Buzașu a cumpărat o locuință de serviciu de la CNAIR, aflată pe Calea Victoriei, cu puțin peste 7.000 de euro și că deține, de asemenea, o vilă construită de ANL în spatele complexului Romexpo. Acesta a precizat că a cumpărat această casă când nu era secretar de stat.

De departe însă cel mai surprinzător nume în noul CA este cel al lui Costin Mihalache. Potrivit CV-ului, acesta termină școala gimnazială în Koln, Germania, apoi face liceul în București între 78 și 86, iar între 1990 și 1994 obține licența în drept la Academia de Poliție Alexandru Iona Cuza. După 1994 timp de patru ani, urmează cursurile de limbă chineză la Universitatea de Limbă și Cultură Chineză din Beijing unde obține o „diplomă de atestare”. Revenit în țară urmează cursurile Institutului Diplomatic Român și al Colegiului Național de Apărare, două instituții preferate de oamenii cheie din administrația centrală.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește cariera sa, între 1990 și 1994, perioada în care urma cursurile Academiei de Poliție, a lucrat la Întreprinderea de Comerț Exterior Romtrans, o companie emblematică în România în domeniul transportului de mărfuri, cumpărată în 2008 de nemții de la Deutsche Bahn, cea mai mare companie de căi ferate din Europa. Apoi, din 1994 până în anul 2008 lucrează în cadrul Ministerului Apărării, consilier relații externe și protocol, și la MAE, prim-colaborator al ambasadorului și consul la Beijing.

Din anul 2009 renunță pentru o perioadă la administrația publică și se angajează consilier dezvoltare la firma SC Germino SA din Teleorman, firmă de producție și distribuție de produse alimentare. În prezent firma are zero lei cifră de afaceri, însă în acel an compania avea o cifră de afaceri de aproape cinci milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Din aprilie 2010 până în august 2011 este director general al companiei SC Plastidrum SRL, firmă de marcaje rutiere și de întreținut drumuri care la acea dată avea o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro (astăzi firma mai rulează puțin peste 300.000). CNAIR deține 10% din capitalul acestei firme, unde acționar principal, cu 70% din acțiuni, este Adrian Mugurel Teodorescu.

Firmele cu contracte cu dedicație la CNAIR

Adrian Mugurel Teodorescu este fratele lui Theodor Răzvan Emil Teodorescu, fostul director de achiziții în fosta CNADNR, actuala CNAIR. Adrian Mugurel este asociat în cinci firme care se ocupă de lucrări în domeniul rutier, însă cea mai importantă este Teo Trans Consulting SRL, acolo unde este asociat cu mama sa, firmă ce are o cifră de afaceri de 18 milioane de lei.

ADVERTISEMENT

Firma are sediul social într-o garsonieră de la etajul 10 dintr-un bloc din sectorul 3, însă acest lucru nu a împiedicat societatea să obțină doar în anul 2018 mai multe contracte încheiate cu statul cu o valoare de peste 185 de milioane de euro pentru următorii patru ani.

În 2015 ANI sesiza DNA cu privire la faptul că directorul Theodor Răzvan Emil Teodorescu a aprobat contracte dintre CNAIR şi firma Teo Trans Consulting, însă DNA a clasat cauza susținând că nu existe fapte de corupție. Dosarul privind un posibil conflict de interese a fost declinată către PJ Sector 4, cauză care în 2021 se afla încă în cercetare.

Spre exemplu, în 26 noiembrie, firma câștiga un contrat de 22 de milioane de lei cu Direcția regională Craiova pentru „lucrări de întreținere curentă pe timp de vară siguranță rutieră” – iar o parte a acestui contract, în valoare de 7 milioane de euro, era subcontractată firmei Alexcor Trading. Firma este controlată de frații Ciocan, unul dintre ei, Dan Ciocan, fiind fost deputat și președintele PSD Caracal, apropiat al fraților Stănescu. Presa a scris cum alte contracte câștigate de firma lui Teodorescu erau împărțite cu firme ce aveau legături cu alți grei din PSD, precum familia Cosma sau Niculae Bădălău sau foștii miniștrii Rovana Plumb și Adrian Videanu.

Revenind la firma Plastidrum, Costin Mihalache menționează în CV-ul său că această firmă este „membră a grupului suedez Geveko, partener CNANDR”. De altfel, în anul 2012, atunci când presa începuse să vorbească despre „regii marcajelor rutiere”, cinci firme din acest domeniu se plângea premierului Victor Ponta că există o complicitate între CNANDR și societatea Plastidrum, acuzând această firmă de tratament preferențial în câștigarea licitațiilor. Această firmă a fost înființată în 1996, iniţial cu un acţionariat de 60% Plastiroute Franţa (deţinută la rândul ei de Geveko Suedia) şi 40% CNADNR. Compania Plastiroute era condusă de Marian Măgureanu, fiul fostului şef al SRI Virgil Măgureanu.

Consilierul premierilor Ponta și Dăncilă

După o scurtă perioadă în mediul privat, Costin Mihalache este din martie 2011, timp de cinci ani, în consiliul de conducere al Casei Române-Chineze, organizație ce are ca scop dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre cele două țări, fiind consilier pentru relația cu R.P. China și pentru Uniunea Industriașilor din România. Asociația Casa Româno-Chineză a fost finanțară de către controversatul om de afaceri Nicolae Dumitru, patron al grupului NIRO.

În acest context, în 2013, premierul Victor Ponta îl aduce consilier de stat pe dezvoltarea relațiilor cu China, fiind perioada în care Guvernul României încheie un memorandum secret pentru intrarea pe piața românească a HUAWEI în domenii strategice iar oficialii români propun preluarea de către China a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Apoi, din august 2013 până în februarie 2016 este președintele Consiliului de Administrație al CNAIR, perioadă în care este și co-președinte al Comitetului Consultativ România-R.P.China, pentru lucrări de infrastructură de transport – comunicații, energie, rutier. În aceeași perioadă de timp, pe parcursul anului 2014 este și coordonatorul împuternicit pentru Transelectrica și Transgaz, cele două companii aflate în subordinea SGG.

Din martie 2015 până în iunie 2017 este membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, perioadă în care timp de trei luni coordonează pentru Guvernul României „Comitetul interministerial pentru monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în relația cu RP China”.

La începutul anului 2019, premierul de atunci, Viorica Dăncilă, îl aduce pe Costin Mihalache la conducerea SGG, moment în care sunt reactivate proiectele Beijingului în România fiind semnat un acord cadru, în luna mai a anului 2019, pentru finanțarea construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Presa scria în acea perioadă că Mihalache era cel mai puternic om din Guvern, fiind cel care îi stabilea agenda și întâlnirile premierului Dăncilă, ba chiar i-ar fi asigurat și consilierea politică. Ziarul Financiar scria că Mihalache ar fi chiar „bun prieten” cu președintele chinez XI Jinping.

Potrivit declarației sale de avere, Costin Mihalache are declarate depozite de 180.000 de euro, iar în anul 2020, a câștigat peste 260.000 de lei de la două firme: Public Affairs Solutions SRL, o firmă de consultanță politică condusă de Teodor Codrin Scutaru, fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Ponta și Vladimir Mănăstireanu, fost parlamentar PSD; și SC Iris Aly Explorer, firmă deținută de omul de afaceri Cornea Ion Daniel.

Ion Damian, „polițistul” lui Grindeanu

Tot în Consiliul de Administrație al CNAIR a ajuns și Ion Damian, fost polițist din Timișoara, localitatea de origine și a ministrului Grindeanu. Ion Damian, a fost ofițer de poliție judiciară, la IPJ Timiș, apoi BCCO și DNA, șef serviciu la DGA și, în final, director general al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Fără o experiență în domeniul transporturilor, Ion Damian este de la începutul anului trecut secretar general adjunct în Ministerul Transporturilor, asta după ce, cu două luni înainte, fusese numit șef al Direcției Generale de Control – Corpul de Control al Prim-Ministrului. În martie 2022 avea să fie numit în Consiliul de Conducere al Autorității Navale Române. Anterior, acesta a lucrat mai puțin de un an în privat, fiind director achiziții la Medicover și manager achiziții la Synevo, ambele parte ale aceluiași grup.

În anul 2018, Ion Damian a fost membru în Consiliul de Administrație al Regiei de administrare a domeniului public Argeș, între 2016 – 2018 a fost președinte al Consiliului de Administrație al CC Small Finance IFN SA, în 2016 a fost membru în Adunarea generală a acționarilor – Mina Băița, iar între 2012 și 2014 a fost membru neexecutiv în Consiliul de Administrație al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Potrivit declarației sale de avere, anul trecut acesta a realizat un venit anual de 18.757 de lei, salariul de la Secretariatul General al Guvernului, 26.088 de lei salariul de la ANAF, 85.909 lei salariul de la Clinica Medicover București, 600 de lei salariul de la Centrul Medical Iowemed Constanța și 56.000 de lei de la Clinica Medicală Synevo București. Cei doi copii ai săi au primit cadouri la zilele de naștere în sumă totală de 22.000 de lei. Anul trecut, Ion Damian a contractat un credit pe 20 de ani în valoare de 302.000 de lei.

ADVERTISEMENT