News

Legea carantinării și izolării persoanelor infectate cu COVID-19 a fost votată în Camera Deputaților! Ce prevede

09.07.2020 | 21:47
Legea carantinarii si izolarii persoanelor infectate cu COVID19 a fost votata in Camera Deputatilor Ce prevede
ADVERTISEMENT

Plenul Camerei Deputaților a adoptat în cursul zilei de joi, 9 iulie, legea care prevede carantinarea și izolarea persoanelor infectate cu noul coronavirus. Cu 266 de voturi „pentru”, 11 „contra” și 8 abțineri, actul normativ urmează să ajungă la Senat, for decizional în acest caz.

Trebuie spus, însă, că a suferit modificări substanțiale față de varianta inițială, ceea mai importantă vizându-i pe românii care vor fugi din carantină sau izolare. Concret, aceștia vor ajunge în carantină instituționalizată și vor fi nevoiți să suporte cheltuielile din buzunarul propriu, prevedere pe care PSD o eliminase în primă fază.

ADVERTISEMENT

După discuția cu negaționiști ai COVID-19 sau medici care se opun vaccinării descriși drept „experții societății civile”, social-democrații au avut o discuție cu Raed Arafat, iar șeful Departamentului pentru Situații de Urgență pare să le fi schimbat radical optica în legătură cu propunerea legislativă a Guvernului. Nu înainte, însă, de a veni cu o serie de modificări care „chiar să-i protejeze pe români în fața pandemiei, nu să acopere abuzurile!”.

Camera Deputaților a adoptat legea carantinării și izolării bolnavilor de COVID. Ce modificări a adus PSD

Concret, a fost acceptată posibilitatea detașării medicilor în timpul stării de alertă, iar carantinarea persoanelor infectate se poate face doar printr-o decizie a DSP, în care să se specifice atât durata măsurii, cât și calea de atac.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește izolarea, aceasta se poate face fără consimțământul persoanei, însă medicii nu pot impune un tratament fără ca pacientul confirmat cu COVID-19 să își dea acordul. Asimptomaticul poate fi izolat la domiciliu, dar medicul are dreptul să decidă dacă se impune internarea sa în spital.

Proiectul de lege, care este acoperitor pentru orice situaţie de risc epidemiologic sau biologic, este cu scopul de a proteja comunitatea şi de a permite luarea măsurilor de sănătate publică, de prevenire şi de combatere a riscului epidemiologic şi biologic.

ADVERTISEMENT

Au fost luate în considerare toate aspectele sesizate de CCR privind modul de implementare a măsurilor, predictibilitatea termenelor şi posiblitatea contestării măsurilor. În cazul bunurilor carantinate, o măsură foarte rară, dar ce poate fi aplicată în situaţii deosebite de risc major de contaminare – este prevăzută despăgubirea dacă bunurile sunt distruse, prin amendamentele care au fost aduse.

Şi totuşi această măsură este una care se aplică rar şi numai în situaţii de risc de contaminare. În urma discuţiilor de astăzi şi a amendamentelor aduse şi aprobate în raportul Comisiei juridice, vă rog să aprobaţi proiectul”, a explicat Raed Arafat în Camera Deputaților.

ADVERTISEMENT

Ce presupune carantina și izolarea, conform modificărilor aduse legii

În urma amendamentelor depuse de PSD, carantina se va institui asupra persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen în spaţii special desemnate de autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de persoana carantinată stabilită prin decizie motivată a Direcției de Sănătate Publică. Decizia trebuie să conțină mențiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei carantinate, durata măsurii, precum si calea de atac prevăzută de lege.

Cât despre izolare, aceasta prevede separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, fie la domiciliu, fie într-o unitate sanitară, în vederea monitorizării stării de sănătate și aplicării unui tratament pe baza consimțământului persoanelor și numai dacă acest tratament se impune, în scopul vindecării și  reducerii gradului de contagiozitate.

Pentru persoanele asimptomatice, purtatoare de agent patogen, izolarea se va realiza la domiciliu sau în locația declarată, cu exceptia situatiilor în care, pe baza datelor știintifice oficiale referitoare la tipul agentului patogen, calea de transmitere, și rata de transmisibilitate, se impune izolarea acestor persoane în unitățile sanitare, prevăzute prin hotărâre a Guvernului.

Dacă un medic constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, acesta poate decide carantinarea persoanei în unitatea sanitară pentru maxim 24 de ore şi trebuie să informeaze direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti.

Autoritățile publice centrale sau locale au obligația de a asigura necesarul de hrană, tratament, precum și livrarea acestora pentru persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu, în condițiile în care persoanele se află în imposibilitatea de a-și asigura procurarea acestora. Cheltuielile ocazionate vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătății.

Persoanele care nu respectă măsura de carantină la domiciliu sau în locaţia declarată au obligaţia de a suporta cheltuielile carantinării în spaţiile special desemnate. Cheltuielile ocazionate cu carantinarea se suportă de către Ministerul Sănătăţii, din bugetul aprobat cu această destinaţie şi se recuperează de la persoanele obligate a le suporta.

Cât despre bunurile suspecte de a fi contaminate, acestea sunt carantinate până la decontaminare sau distrugere, după caz, conform prevederilor legale in vigoare. Decizia de carantinare este un act administrativ și va fi comunicată persoanei al cărui bun se carantinează. Procedura de aplicare a măsurii de carantinare a bunurilor se stabilește prin ordin al Ministrului Sănătății.

Nu pot fi carantinate bunurile de folosință personală aparținând persoanelor internate sau aflate în carantină sau izolare. În cazul distrugerii bunurilor, proprietarul acestora va fi despăgubit, din bugetul Ministerului Sănătății.

Pe durata instituirii măsurilor în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, conducătorii instituțiilor implicate pot dispune detașări pe durată limitată, de maxim 30 de zile, a personalului medical, paramedical și auxiliar specializat, prin ordin al ministrului sănătății, al Comandantului acțiunii sau, după caz, al conducătorului instituției.

ADVERTISEMENT