News

Legea Educaţiei se schimbă în favoarea profesorilor! Categoria de profesori care va munci mai puţin pe aceeaşi bani

07.05.2019 | 17:18
Legea Educatiei se schimba in favoarea profesorilor Categoria de profesori care va munci mai putin pe aceeasi bani

Unii profesori ar putea să predea copiilor mai puține ore, însă pentru același salariu! Asta prevede ultima schimbare din legea educației naționale, care le-ar putea permite profesorilor sau învățătorilor cu o vechime de peste 25 de ani să își reducă norma didactică, însă fără diminuarea remunerației materiale.

Profesorii cu o anumită vechime pot munci mai puțin,pe același salariu

În acest sens, Senatul a adoptat deja luni un proiect legislativ ce prevede ca profesorii sau învăţătorii care au o vechime în domeniu de peste 25 de ani să își poată reduce cu două ore pe săptămână norma didactică fără diminuarea salariului.

Această modificare a legii educației naționale ar urma să se aplice indiferent de limitele bugetare aprobate. Propunerea legislativă a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, printre care s-a numărat şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, dar şi fostul ministru al Educației, Liviu Pop.

Profesori vechime munca salariu
Profesori cu o vechime inaintata pot munci mai putin, pe acelasi salariu

Ecaterina Andronescu vrea licee tehnologice duale

Acestea nu sunt singurele modificări din Legea Educației la care se gândesc autoritățile. Recent, Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a afirmat că în viitorul apropiat se va centra pe transformarea tuturor școlilor profesionale în școli profesionale duale și că se încearcă, prin viitoarea lege a educației, transformarea liceelor tehnologice în licee tehnologice duale.

“Suntem intr-o cu totul alta etapa, suntem in etapa in care in foarte multe locuri din tara se dezvolta scolile profesionale duale. Ce inseamna aceste scoli profesionale duale? Acelea in care angajatorii vin si cu o contributie in bani, care inseamna o bursa, bursa care se adauga bursei date de statul roman, si sigur o contributie in ceea ce priveste orele de practica, fie prin oferta de locuri de practica, fie prin dotarea unor ateliere. si dau exemplul Brasovului, unde asociatia oamenilor de afaceri a investit 2,5 milioane de euro in atelierele dotate absolut de top si in care se pregatesc acesti copii din scolile profesionale duale. 
 
De aceea cred ca in viitorul imediat, si as spune apropiat, ne vom centra pe transformarea tuturor scolilor profesionale in scoli profesionale duale, pentru ca elevii sunt mai bine pregatiti, sunt mai interesati angajatorii de ei si au sansa sa fie angajati la finalizarea studiilor prin scoala profesionala. Acesta este un aspect. Al doilea aspect, incercam prin viitoarea lege, si o sa vorbesc astazi aici (cu directorii de scoli – n.r.), sa transformam liceele tehnologice in licee tehnologice duale si, de ce nu, sa organizam chiar o forma de invatamant superior dual, cu accent mai mare pe instruirea practica, pe diferite etaje”, a declarat Ecaterina Andronescu.