Codul Civil ne arată care este legea moștenirii 2025. Cine ia, de fapt, averea în familie și cum se împarte totul între rude. Avocații transmit că sunt modificări de ultimă oră. Aflați cum puteți rămâne fără dreptul legal. Ce trebuie să știți.
Moștenirea este un drept care se face în funcție de anumite reguli stricte. Legea moștenirii pentru anul 2025 arată că aceasta se cuvine soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, cum ar fi descendenţii, ascendenţii şi colateralii acestuia, după caz.
Potrivit lege5.ro, descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de rudenie pe care l-au avut cu defunctul. Pe de altă parte, colateralii au dreptul să primească averea numai până la gradul al patrulea inclusiv.
Autoritățile din România mai transmit că atunci când nu există niciun moștenitor legal sau testamentar patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.
În aceeași notă, oamenii trebuie să știe neapărat care sunt, în realitate, ascendenții privilegiați pentru a fi siguri că intră în posesia averii. Aceștia sunt tatăl şi mama defunctului, după cum arată legea moștenirii 2025.
Mai mult, colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu persoana decedată. Aceste două categorii sunt luate în calcul la moștenire dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a primi bunurile.
Succesorii care doresc să intre în posesia moștenirii lăsate de defunct trebuie să ia în calcul neapărat principalele tipuri de moștenire. Acestea sunt determinate de tipul de succesiune care poate fi legal sau testamentar.
Așadar, moștenirea testamentară se aplică atunci când defunctul a lăsat încă din timpul vieții un testament. Acest act are rolul de a stabili cine primește toate bunurile sale atunci când va trece la cele veșnice. În acest caz testamentul poate avea unul sau mai mulți moștenitori legali.
Acești moștenitori pot fi sau nu rude cu cel care întocmește testamentul. Pentru a fi luat în calcul testamentul trebuie să fie olograf sau notarial. Cel olograf este scris de mână, datat și semnat de cel care vrea să-și lasă averea după moarte. Din păcate, acesta poate fi atacat în instanță și declarat nul.
Testamentul notarial are același scop ca cel olograf, însă are o valoare juridică mai mare pentru că se face în fața unui notar public, în prezența a doi martori. În plus, se păstrează în arhivele notariale. Testamentarul trebuie să fie în deplinătatea facultăților mintale.
Al doilea fel de moștenire este cea legală, adică este vorba de o formă de succesiune care se aplică atunci când o persoană a încetat din viață, dar nu a lăsat un testament sau testamentul pe care l-a lăsat nu include toate lucrurile sale.
După deces, toate posesiunile neacoperite de un eventual document sunt supuse procedurii de succesiune, iar moștenitorii legali pot beneficia de o parte din avere, în funcție de gradul de rudenie pe care aceștia îl aveau cu persoana decedată.
Legea moștenirii 2025 spune și care sunt persoanele care nu au dreptul la moștenire. Legislația este foarte clară în acest sens. Pot rămâne fără acest drept legal persoanele care au fost condamnate penal pentru tentativă de omor a celui care a lăsat moștenirea.
O altă situație în care se pierde averea este când există persoane care au fost condamnate penal pentru tentativa de omor a unui moștenitor, cu scopul de a-l înlătura din linia succesorală. În plus, sunt declarate nedemne de acest drept și alte categorii, la maximum un an de la deschiderea moștenirii.
Printre acestea se numără cei care au fost condamnați penal pentru fapte de violență fizică ori morală sau fapte săvârșite intenționat care au dus la moartea celui ce lasă moștenirea, precum și oamenii care cu rea intenție au ascuns, falsificat, alterat sau distrus testamentul persoanei care lasă moștenirea.
Mai mult decât atât, legea arată că persoanele care au împiedicat întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului de către cel ce lasă moștenirea nu mai au dreptul să primească nimic din bunurile acestuia.
Legea din România transmite că rezerva succesorală este o parte din moștenire, la care are dreptul o categorie de moștenitori, numiți și rezervatari. Aceștia au voie să primească cel puțin jumătate din moștenire.
Dreptul acesta are loc chiar și împotriva dorinței defunctului, manifestată prin liberalități (act juridic prin care o persoană dispune bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane) sau dezmoșteniri.
Moștenitorii rezervatari sunt, conform Codului Civil, soțul supraviețuitor, copiii și nepoții și ascendenți privilegiați (părinți, însă nu și frați). Prevederea legislativă are rolul de a proteja moștenitorii rezervatari de orice acțiune sau decizie a testatorului care i-ar putea lăsa fără bunurile care li se cuvin.