„Legea Novak” a fost respinsă la Curtea Constituţională a României. Proiectul legislativ conform căruia toate echipele din sportul românesc au obligativitatea de a folosi 40% sportivi români a fost trimis la CCR de preşedintele Nicuşor Dan, care s-a pronunţat şi a spus că există suspiciuni de neconstituţionalitate. După mai multe amânări, CCR a dat decizia finală azi.
Practic, este finalul „Legii Novak” în sportul românesc, mai ales că toate cluburile, federaţiile şi sportivii au aşteptat un verdict în acest sens. Astfel, nu există nicio lege care să oblige cluburile să folosească jucători români, în afară de prevederile votate de fiecare federaţie în parte, cum e regula U21 în cazul SuperLigii, de exemplu.
Iniţial, Parlamentul României a votat iniţiativa legislativă care ar fi trebuit să intre în vigoare odată cu startul sezonului 2026-2027. Însă, odată cu această decizie a Curţii Constituţionale nu se va mai pune în aplicare. Legea a apărut iniţial, în 2022, ca un ordin al ministrului Eduard Novak şi impunea ca 40% dintre sportivii de la toate sporturile de echipă să fie români.
Deputatul Ciprian Paraschiv a elaborat proiectul legislativ şi a susţinut „Legea Novak” şi a declarat pentru FANATIK că nu înţelege ce rol mai au instituţiile statului atâta timp cât există o decizie de constituţionalitate dată de Înalta Curte şi Casaţie şi Justiţie:
„Sincer, mai stai să te întrebi ce rost mai au instituţiile statului. Ai o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu vorbim de Tribunalul din Vaslui. Şi aia era o instanţă de judecată care spune că e constituţională. Ai punctul de vedere al Guvernului semnat de Bolojan care spune că e constituţională şi CCR-ul spune că e neconstituţională…
Nu mai înţelegi nimic din ţara asta. Este total împotriva sportului românesc. Dacă cineva analiza ce presupune această lege, vedea că la capătul ecosistemului vorbeam de copii şi juniori. De ce? Că poate nu aveai jucători români destui ca să acopere Legea Novak în următorul sezon. Atunci erai obligat, nu aveai altă soluţie, să investeşti în academii, în licee cu programe sportive ca să creezi jucători români.
Din punctul meu de vedere este constituţională. Aţi văzut, FIFA vrea să introducă regula U21 la nivel global. Dar, atâta timp cât CCR-ul este o instituţie condusă politic, nu ai nicio speranţă. S-au anulat ele alegerile, nu te mai miră nimic. Din păcate, copii români vor suferi. Legea este pentru copii români, pentru jucătorii de mâine. Echipele naţionale suferă şi vom rata în continuare Campionate Europene şi Mondiale.
Este finalul acestei legi. Sper doar ca cealaltă lege, cea mai controversată lege din sportul românesc şi mă refer la Legea 4, sper ca măcar acolo să se ducă până la final şi parlamentarii să o voteze. Acelaşi Ionuţ Stroe care s-a opus la Legea Novak a scos o lege în paralel şi sper ca măcar acolo să reuşim să facem bine sportului românesc”, a spus Ciprian Paraschiv pentru FANATIK.
Ionuţ Stroe a fost un contestatar al „Legii Novak” şi a postat pe reţelele de socializare în care anunţă că este o veste foarte bună pentru sportul românesc, considerând că este o lege discriminatorie pe criterii de cetăţenie. Deputatul susţine că singurul criteriu pe care ar trebui construite echipele este valoarea:
„Victorie pentru sport! Populismul extremiștilor de la AUR a fost demontat! Decizia Curții Constituționale este o veste foarte bună pentru sportul românesc. CCR a stabilit cu un vot de 8 la 1 că legea care introducea discriminări pe criterii de cetățenie în competițiile sportive este neconstituțională, punând astfel capăt unei inițiative populiste a AUR care ar fi slăbit campionatele și ar fi făcut mai mult rău exact cluburilor românești pe care pretindea că le protejează.
Am votat împotriva acestei legi în Parlament și i-am trimis Președintelui Nicușor Dan un memoriu semnat de multe cluburi importante din sportul românesc prin care i-am cerut acestuia să sesizeze CCR. M-am alăturat demersului Președintelui printr-un memoriu „amicus curiae” transmis CCR. Decizia de azi confirmă poziția corectă și europeană, împărtășită de multe cluburi importante afectate de această lege din sportul românesc, pe care am avut-o atunci legea a fost trecută prin Parlament. Este rezultatul unui demers comun! Politicul nu are ce căuta în sport și în vestiarele echipelor!
Singurul criteriu după care se construiesc echipele în sport este valoarea, iar asta se face printr-o competiție reală, nu prin cote stabilite populist de politicieni prin legi. Avem nevoie de cluburi și campionate românești puternice și competitive. Jucătorii români vor crește în valoare prin investiții în sport, prin pregătire temeinică, prin academii performante, prin sprijin financiar și logistic din partea statului, nu prin texte de lege.
Sportul românesc rămâne conectat la principiile europene de funcționare. Decizia CCR menține România în linie cu regulile europene ale sportului: competiții deschise, corecte și fără discriminări pe criterii de cetățenie. Le mulțumesc tuturor celor din lumea sportului care au susținut acest demers și care au apărat principiul competiției corecte”, a scris Ionuţ Stroe pe reţelele de socializare.