Noul sezon din Liga Florilor a început din acest weekend. Se anunţă un sezon foarte disputat, în condiţiile în care echipele de handbal investesc bani mulţi şi nu mai puţin de 8 dintre ele au peste 1,5 milioane de euro buget.
S-au făcut multe transferuri, nume tari din handbalul internaţional vin să joace în România, însă, ce ne facem cu “legea Novak”, Ordinul de ministru care impune folosirea a cel puţin 40% sportivi români într-o echipă, pe teren?
Într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie a FRH ţinută la începutul lunii august, s-a decis ca amenda pentru nerespectarea Ordinului ministrului Novak să fie de 3000 de lei. Adică, formaţiile care au în echipă mai mult de 60% jucători străini, în acelaşi timp, pe teren, îşi asumă amenda.
Iar când vorbim despre formaţii cu bugete importante, această amendă este insignifiantă. Ministrul Eduard Novak a participat la Supercupa României între Rapid şi CSM Bucureşti, primul meci al sezonului.
Cele două formaţii nu au ţinut cont de această regulă, ambele formaţii având, majoritar, jucătoare străine pe teren. Mai mult, la finalul meciului încheiat cu victoria “tigroaicelor”, scor 28-26, ministrul Eduard Novak a acordat trofeul câştigătoarei.
Practic, regula impusă de ministru a fost călcată în picioare sub ochii acestuia. Pe pagina de Facebook, Novak a făcut referire şi la nerespectarea Ordinului impus în luna iulie, spunând că FRH va decide sancţiunea:
“A fost un meci superb aseară între CSM București și Rapid în Supercupa României. Felicitări câștigătoarei pentru trofeu! Felicitări ambelor echipe pentru spectacolul sportiv!
Cât despre nerespectarea ordinului prin care echipele trebuie să aibă în teren minimum 40% sportivi români, Federația Română de Handbal va decide cu privire la sancțiunile aplicabile, conform regulamentului”, a scris Novak.
Astfel, la Supercupă, atât CSM Bucureşti, cât şi Rapid au plătit câte 3000 de lei pentru nerespectarea ordinului de Ministru. Însă, cele două formaţii s-au întâlnit trei zile mai târziu şi în prima etapă a Ligii Florilor.
Şi în meciul din Sala Giuleşti regula a fost ignorată. Doar două românce au fost protagoniste în acest meci: Cristina Neagu la CSM Bucureşti şi Diana Ciucă la Rapid. Pe foaia de joc doar o treime au fost românce.
CSM Bucureşti şi Rapid au avut a doua abatere de la “legea Novak” în doar câteva zile. Urmare: penalizare de 3100 de lei. Da, aţi ghicit, la fiecare abatere amenda creşte cu suma de 100 de lei. Cu o asemenea sumă infimă, e greu de crezut că această practică va fi abandonată.
Nu doar cele două formaţii au încălcat această regulă în prima etapă. Gloria Bistriţa, Măgura Cisnădie sau Dunărea Brăila au încălcat şi ele Ordinul şi vor plăti cei 3000 de lei. În plus, faţă de sezonul trecut au fost eliminate şi regulile U-21 şi U-23.
În stagiunea trecută, CSM Bucureşti şi Măgura Cisnădie au plătit amendă 50.000 de lei pentru nerespectarea regulilor U-21 şi U-23. Pe lângă această sumă, amenda de 3000 de lei este un fleac.