Chiar dacă actuala lege a pensiilor nu a fost nici până astăzi implementată complet, ministrul Muncii, Raluca Turcan, plănuiește să-i aducă noi modificări. Potrivit acesteia, documentul în forma sa actualizată va fi gata în cel mult doi ani, după recalcularea tuturor dosarelor.
Până atunci, însă, „rămânem pe majorarea de 14% şi avem indexarea de la 1 ianuarie 2022”, dă asigurări oficialul, într-un interviu acordat la Antena 3, adăugând, cu privire la Pilonul II, că acesta îşi justifică existenţa, fiind, practic, o plasă de siguranţă pentru cei care se află în câmpul muncii.
În replică, opoziția, prin vocea fostului ministru al Muncii, Marius Budăi, acuză actuala coaliție de guvernare că încearcă să crească vârsta de pensionare la 70 de ani. „Ceea ce face este o ticăloșie”, susține deputatul PSD.
„Legea pensiilor are două etape. Are partea legislativă, prin care pregătim întreaga formulă în baza căreia se vor recalcula pensiile şi etapa tehnică de evaluare, de care vă spuneam, de includere a dosarelor în sistem electronic.
În momentul de faţă avem 250.000 de dosare în format letric, adică aşa, cu şine. Cum îşi propunea cineva să recalculeze acele dosare dacă nici măcar nu sunt băgate într-un computer?
Avem 1,3 milioane de dosare într-un sistem informatic adaptat şi nu prea şi 3,6 milioane în alt sistem informatic. Deci noi dacă am vrea acum şi dacă unii voiau de acum 2 ani să facă ceva pentru pensii trebuia să îşi fi propus măcar să copieze şi să informatizeze întregul istoric de pensii.
Noi sperăm cu tot acest efort pe care îl facem, inclusiv cu atragerea de fonduri europene prin Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, între un an şi jumătate şi doi ani să avem o nouă lege a pensiilor cu dosarele recalculate.
Cu tot acest efort pe care îl facem, inclusiv cu atragerea de fonduri europene prin Programul naţional de recuperare şi rezilienţă, în maxim doi ani, între un an şi jumătate şi doi ani, sperăm să avem o nouă lege a pensiilor, cu dosarele recalculate.
Anul acesta rămânem pe majorarea de 14% şi avem cu siguranţă indexarea de la 1 ianuarie 2022”, a declarat Raluca Turcan.
În replică, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că actuala coaliție guvernare încearcă să crească vârsta de pensionare la 70 de ani. Cât despre controversa referitoare la cumulul pensiei cu salariul, aceasta este creată artificial, tocmai pentru a ascunde adevăratele intenții.
„Ministrul Muncii, Raluca Turcan, se folosește de un fake-news, în încercarea de a învrăjbi angajații din privat cu cei de la stat, dar care fake-news este, de fapt, o perdea de fum menită să învăluie în ceață adevăratele intenții ale PNL: anume creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani.
Concret, legislația în vigoare interzice cumulul pensie anticipată-salariu, indiferent dacă salariul este la privat sau la stat. Dacă Raluca Turcan nu știe asta ar trebui să plece acasă, dacă o știe – la fel, pentru că ceea ce face este o ticăloșie.
Dar ministrul Muncii folosește această ticăloșie în încercarea de a justifica mărirea vârstei de pensionare la 70 de ani! Doamna Turcan, v-am mai spus: citiți Legea Pensiilor și Legea Salarizării, înainte de a mai face declarații!”, a scris Marius Budăi pe contul său de Facebook.