News

Legea pensiilor se schimbă! La ce vârstă se iese acum la pensie

08.06.2019 | 15:03
Legea pensiilor se schimba La ce varsta se iese acum la pensie

Se schimbă din nou legea pensiilor! Astfel, potrivit unui proiect, vârsta de pensionare va fi redusă, însă doar pentru o anumită categorie de români. Mai exact este vorba despre personalul medico-sanitar care a efectuat de-a lungul timpului „celebrele” gărzi. Astfel, aceștia s-ar putea pensiona mai devreme, dacă își doresc acest fapt, fără să fie penalizați la cuantumul pensiei încasate. De remarcat că inițiatorii acestui proiect de lege susțin că în 41 de ani de activitate, medicii efectuează, de fapt, 47 de ani vechime, din cauza gărzilor pe care le realizează.

Legea pensiilor se schimbă!

Trebuie specificat că odată cu înaintarea în vârstă a angajaților din acest sistem se consideră că actul medical își poate pierde din calitate. Proiectul de lege le permite celor care solicită pensionarea să profeseze în continuare în spitale și clinici private. Cu toate acestea, lucrul în unitățile de stat le va fi însă strict interzis. Propunerea se află deocamdată în dezbatere la camera Senatului. Aceeaşi lege a pensiilor ar putea aduce probleme mari!

Comisia Europeană este cea care a a arătat, în recomandările de țară, că noua formă a Legii pensiilor poate genera riscuri uriașe de sustenabilitate a finanţelor publice. Totul vine după ce punctul de pensie este prevăzut să crească cu 15% din septembrie 2019 şi cu 40% din septembrie 2020.„Legea pensiilor va schimba anumiţi indici folosiţi pentru calcularea beneficiilor. În particular, valoarea punctului de pensie urmează să crească deoarece indexarea pensiilor actuale nu va converge către preţuri ci va rămâne permanent compusă din preţuri şi salarii.

Legea pensiilor se schimbă! Pensie
Cadrele medicale pot ieși mai repede la pensie. Sursa foto – facebook

Ce avertisment a lansat Comisia Europeană

În plus, perioada de contribuţie utilizată pentru calculul unei pensii va fi redusă, ceea ce va conduce la o majorare a cheltuielilor cu pensiile noi”, se arată în raportul primit de la Comisia Europeană. Strict legat de vârsta de pensionare, forul european trage şi un semnal de alarmă și spune că în România, aceasta este apropiată de media UE, dar nu este egalizată între femei şi bărbaţi.

Sunt vești bune și pentru persoanele cu dizabilități. Din acest an se vor putea pensiona cu 10 sau chiar 15 ani mai devreme decât era prevăzut anul trecut, datorită unei decizii a Curții Constituționale a României din luna martie. Singura condiție este aceea de a împlini stagiul complet de cotizare.